Penultimul vis – Angela Becerra, recenzie

Penultimul vis – de ce nu ultimul? Pentru că nu poți să te gândești să pui punct după cel mai frumos lucru al vieții tale. Am pornit la drum cu atât de puține așteptări de la cartea asta. Nu a fost atitudinea corectă, dar așa aleg eu să mă protejez de unele aventuri literare.

Și ce credeți? Răbdătoare, plan după plan, cartea s-a ambiționat să îmi arate valoarea și frumusețea ei. Este o poveste de viață, de dragoste. Dar nu este simplă, nu sunt aruncate cuvintele la întâmplare. Stilul de scriere o face și mai frumoasă decât este. Dinamic, plin de construcții frumoase, metafore. Catifea. Cred că acesta este cuvântul care o descrie cel mai bine.

Penultimul vis vorbește despre iubirile acelea care sunt predestinate. Nu contează cum sau când, contează doar că se vor întâlni. E scris în stele.

Și dacă nu ai ști deznodământul, dacă nu te-ar lovi primele pagini cu puterea unui taifun, poate că ți-ai pemite să speri. Nostalgia, melancolia, dorința de a ști. Toate irump și te atrag în poveste. De ce? Din vina cui? Până unde? Zeci de întrebări se nasc și toate își așteaptă răspunsul. Nu e loc de zăbavă, nu e loc de suspine în pumni. Vrei să fii martorul călătoriei și să îi găsești poveștii punctele nevralgice.

Romanul imaginat de Angela Becerra este unul care poate fi servit sub cele mai pufoase pături, alături de cea mai mare cană, plină de ciocolată caldă. E ca o chemare. Ca un îndemn la solitudine și la aduceri aminte.

Penultimul vis – dragoste condamnată?

Autoarea folosește tehnica povestirii în ramă. Și știți deja că ăsta este punctul meu sensibil. Ador poveștile care se desfac în straturi, ador să adun piesele și să le pun în lăcașul lor. Nu știu câtă lume nu a citit deja cartea asta, având în vedere că a apărut acum ceva vreme, dar tot nu vreau să vă spun despre început. Aș strica tot farmecul ei… Încep altfel.

Încep să vă spun că, după cum ați realizat cu toții, părinții noștri au fost doar niște inși oarecare înainte de a ne deveni părinți. Noi începem să îi cunoaștem odată cu această calitate. Dar ei au iubit înainte, au fost trădați sau mințiți, seduși sau abandonați. Unii aleg să păstreze foarte bine, în spatele sertarelor închise, orice legătură cu trecutul care încă îi macină. Alții aleg să spună tot și să ofere odraslelor lor lecții de morală și de conduită.

Soledad și Joan aleg să tacă. Țin pentru ei cea mai frumoasă partitură pe care au primit-o vreodată de la viață. Doar că, după cum știm cât de încăpățânat poate fi destinul uneori, trecutul pare să îi bântuie și secretele nu vor mai putea fi păstrate pentru multă vreme.

Andreu și Aurora, doi oameni pe cât se poate de diferiți, sunt cei care deschid lacătele porților care aduc cititorul față în față cu trecutul. Ce vor descoperi? Vor fi secretele binecuvântări sau cele mai adânci coșmaruri?

Penultimul vis – o istorie de amor

Ați avut impresia că recunoașteți un om deși îl vedeți pentru prima oară? Eu da. Sau senzația că am mai făcut un lucru și altă dată. Mie îmi place să le spun momentelor de genul ăsta bucle. Bucle ale timpului, bucle care mă aduc față în față cu cele mai frumoase momente ale vieții mele.

Așa au simțit Joan și Soledad. Se vedeau pentru prima dată, dar simțeau că se recunosc. Fiecare părticică a corpului ei recunoștea corespondentul din corpul lui, o legătură tangibilă, care nu putea fi descrisă în cuvinte. Din păcate, cei doi tineri fac parte din lumi diferite, lumi care nu se pot amesteca fără a fi scandalizată întreagă opinie publică. El este un banal chelner cu aspirații de pianist, ea este unica moștenitoare a unei familii de rang înalt. Nu se pot amesteca, dar cine se poate interpune când inima dictează?

Ați ghicit. Tatăl fetei. Personajul care simte mereu nevoia de a-și proteja copila și de a-și arăta poziția și autoritatea. Nu ține cont nici de plânsetele fetei, nici de refuzurile ei de comunicare. Un lucru rămâne stabilit: pentru Joan Dolgut nu există decât o poartă deschisă în acestă familie. Și aceea este poarta secundară, poarta de serviciu care i-ar arăta încă o dată care îi este locul.

Viziune romantică = misiune garantată

Aproape că mi-e milă să vă mai spun ceva. Autoarea țese o întreagă operă în jurul notelor „cântate” de cei doi. Cum aș putea eu să vă dau o bucățică și sa am pretenția să îi vedeți frumusețea? 

Poate că pare previzibilă pe alocuri, poate că sună a clișeu, poate că e prea siropoasă. Dar mie mi-a plăcut. Mi-a plăcut să văd încăpățânarea vieții în toată spendoarea ei. Mi-a plăcut să văd cum trage autoarea de fire pentru a încurca și mai tare drumurile personajelor. Și am vrut să văd care sunt limitele unui om îndrăgostit.

Nu am fost de acord cu aluziile din finalul cărții. Nu cred că este nevoie să împinge și mai tare hotarele. Au frumusețea lor și nu era nevoie să contorsionăm prea mult subiectul.

Mi-a plăcut. Sper că am reușit să transmit asta.

Cartea a apărut la Editura RAO, eu am găsit-o la anticariatul targulcartii.ro și voi o puteți cumpăra

Stocul este epuizat deocamdată, dar sunt sigură că va reveni.

Colectia: Biblioteca Rao
Data aparitie: 2014
Limba: Romana
Coperta: Cartonata (hardcover)
Numar volume: 1
Numar pagini: 444
Traducator: Tudora Sandru Mehedinti