Acolo unde sângele îngheață este un roman pe care l-am ales – trebuie să recunosc – din motive egoiste. Îmi era foarte, foarte cald și aveam nevoie de o poveste răcoroasă, plină de suspans și adrenalină.
Nu am simțit nici teroarea zăpezii, nici mușcătura frigului, nici vântul aprig. Nu pe pielea mea. Dar asta nu înseamnă că nu am stat alături de personaje, că nu am empatizat cu un tată disperat să-și salveze unicul copil rămas și cu întreaga avalanșa de durere. Și trebuie să recunosc că nu mi-a fost frig, dar am tremurat teribil la gândul că protagoniștii și-ar putea consuma rezervele de noroc. Cât de multe șanse să primești? Cât de mult să te iubească divinitatea?
Îmi plac mult romanele alese de Editura Niculescu pentru aceste două noi colecții. Romane încărcate de mister și suspans, cu o dinamică greu de uitat și în fața căreia cititorul nu poate să rămână imun. Mă bucură gândul că mai am câteva necitite acasă (și cineva îmi spune că următorul pe listă va fi 12 secrete. Nu știți cât de mult m-a cicălit Maria în privința lui). Dacă aveți și alte recomandări pentru mine, aici sunt, gata mereu să lungesc lista cu dorințe literare și cărți pe care vreau musai să le descopăr (în viața asta ).
Acolo unde sângele îngheață – pericol la tot pasul
„Te ia cu fiori de fiecare dată când întorci pagina.” – The Guardian
Familiile trebuie să stea mereu împreună, mai ales dacă sunt familii aflate în convalescență, în recuperare după cea mai cruntă durere a unui părinte: pierderea unui copil. Sunt sigură că veți simți acum și mai acut lupta lui Erik Amdahl, disperarea lui de a-și salva fiica și de a nu așterne din nou doliul durerii în sânul familiei sale.
Nu sunt deloc ușoare deciziile în viață. Mai ales cele pe care le iei din dragoste. O bucurie și o promisiune se transformă treptat în cel mai negru coșmar ar lui Erik. Excursia lor lungă de schi devine o cursă a supraviețuirii, prinsă într-o avalanșă a morții, a terorii și a gheții.
Nu așa trebuia să se întâmple, nu așa ar trebui să fie lumea: coruptă, plină de jocuri de putere, de victime și oportuniști. Nu așa. Un părinte ar trebui să nu cunoască fiorii reci ai morții, nici gheara pierderii veșnice. Un copil ar trebui să vadă partea frumoasă a lumii, partea în care oamenii se luptă pentru mai bine nu pentru mai mult, o lume în care binele nu e doar o minune care vine din întâmplare peste unii. Să mă iertați că m-a luat valul. Este plină țara noastră de durere zilele astea, de moartea tinerilor cu aripile frânte și de suflete îndurerate de părinți. Și am simțit nevoia să mai strig și aici neputința, teama și nevoia care îmi clocotește în suflet.
Vis devenit coșmar
A fost prima mea întâlnire literară cu Giles Kristian și nu am știut cum portretizează personajele și cum stoarce emoțiile din sufletele celor implicați. Am aflat acum și (să nu dati cu pietre) aș fi vrut un pic, un pic mai multă atenție canalizată spre familia Amdahl și finalul poveștii.
Familia Amdahl sosise în zona muntoasă a Norvegiei pentru a uita ultimele zece luni. Ideea unei excursii în familie se suprapusese și cu un prostest la care soția lui Erik voia neapărat să participe. Deși își promiseseră timp mai mult pentru ei, membrii familiei Amdahl caută să-și petreacă timpul și să-și trăiască doliul fiecare în felul său.
Pentru că Erik îi promisese fiicei lui o excursie specială, nu are încotro și trebuie să se țină de cuvânt și să se aventureze pe versanții înzăpeziți. Aveau tot ceea ce le era necesar, schiatul era pasiunea lor comună și erau siguri că vor colecționa câteva amintiri prețioase. Din dorința de a-și demonstra capacitatea de supraviețuire, Sofia face o greșeala și se taie cu un cuțit primit de la niște oameni din zonă. Pentru că se aflau foarte aproape de casa acestor oameni drăguți, Erik decide să ridice tabăra și să meargă la cabana celor doi soți și să-i acorde îngrijiri potrivite fiicei sale.
Moarte, corupție și pericol
O voia în siguranță pe Sofia. Și eu am gândit fix ca și el. Numai că, din nefericire, ei doi nu sunt singurii vizitatori ai cuplului de indigeni sami. Mesagerii morții și ai răului, trimiși de cei care voiau să redeschidă o mină de cupru din zonă, îi ucid pe bătrâni și știu că i-au avut martori pe Erik și Sofia. Fără să aibă vreo vină sau să fie implicați în vreun fel în acest protest, cei doi vor fi nevoiți să pornească în cea mai cruntă, mai periculoasă și mai dureroasă cursă a vieții lor: cursa pentru propria supraviețuire.
Muntele este incredibil de frumos, însă nu la fel de prietenos, mai ales în timpul iernii. Fără repere clare, la limita înghețului și pe muchia ascuțită a pericolului iminent, Erik și Sofia ne vor purta într-o aventură montană nebunească, încărcată până la refuz de fiori, moarte și suspans.
Așa cum am spus, povestea mi-a plăcut pentru tensiunea sa, pentru adrenalina care amenință tot timpul pornirea unei avalanșe. Aș fi vrut un pic mai multă atenție pentru descrierea dinamicii familiei Amdahl, dar și pentru final. A venit prea abrupt, prea pe neașteptate. Este o poveste care vă va readuce un strop din magia iernii și din pericolul de pe versantul munților. Eu nu știu care ar fi fost limitele mele și până unde aș fi rezistat. Erik e un fel de erou, mai ales având în vedere profesia sa. Nu-i deloc ușor să te lupți cu namilele rusești, mai ales în așa condiții.
Acolo unde sângele îngheață – ești gata pentru aventură?
Dacă sunteți gata de aventură, dar mai aveți nevoie de câteva păreri pentru a pune cartea în bagaj, vă invit pe blogurile colegilor mei pentru alte articole dedicate: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Fata cu cartea, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Falled; Analogii, antologii.
Acolo unde sângele îngheață a apărut la Editura Niculescu și poate fi cumpărată de aici.
Autor: Giles Kristian
Număr pagini: 304
An apariție: 2023
Traducere: Timea Kovacs
