Oceanul care ne desparte
Recenzii

Oceanul care ne desparte – Tahereh Mafi, recenzie

„Oceanul care ne desparte” este o poveste sinceră, deschisă și extrem de frumoasă. Nu este o poveste complexă, sunt sigură că i se puteau adăuga multe elemente, firele narative se puteau împleti și mai tare. Dar mie mi-a intrat la suflet. Este ca o zi caldă de toamnă. Începe mai rece, fix așa cum sunt diminețile. Și razele soarelui de după-amiază încălzește treptat pământul. În romanul de față, prietenia încălzește povestea dintre doi tineri, fiecare cu temerile și dezamăgirile lui.

Oceanul care ne desparte
Oceanul care ne desparte

Un Young adult diferit, o fata iraniană care alege să poarte eșarfă pe cap  doar pentru că așa vrea ea. O căutare a propriei identități, a propriului loc în lume. Un îndemn la acceptare, iubire și empatie. De când așteptam o astfel de poveste!

Un roman emoționant, inspirat din propriile experiențe legate de dragoste, de pasiunea pentru breakdance și de impactul devastator pe care îl pot avea stereotipurile.

Oceanul care ne desparte – un îndemn la empatie 

„Oceanul care ne desparte este ca o inimă deschisă – una care strălucește, care suferă, care simte dor nestăvilit și care, mai presus de orice, iubește cu patimă, în ciuda tuturor piedicilor. Chiar și peste ani, vă veți aminti exact momentul în care ați citit această carte. O poveste despre adevăr, iubire și bucurie, care depășește granițele.” Marie Lu, autoarea seriilor TINERELE ELITE și WARCROSS

„Nu exist ca să-i fascinez pe necunoscuți. Nu încerc decât să trăiesc. Îmi doresc ca lumea să se comporte normal în prezența mea.”

„Sunt al naibii de obosită, domnule Jordan. De ani buni încerc să educ lumea și e epuizant. Am obosit să am răbdare cu fanaticii. Am obosit să tot explic de ce nu merit să fiu tratată ca un nimic. Am obosit să implor pe toată lumea să înțeleagă că oamenii de culoare nu sunt toți la fel, că nu simțim la fel și că nu ne raportăm la lume în același mod… Am obosit să încerc să explic lumii de ce e rău rasismul.”

Cu asta se confruntă zi de zi Shirin, o fată de origine iraniană. Oriunde merge, indiferent de cât de jos își ține privirea, culoarea pielii ei o transformă într-o victimă. Părinții ei erau emigranți, dar ea se născuse în America. Vorbea limba perfect, se alinia obiceiurilor americane. Dar lumea nu o primea cu brațele deschise. Nici acasă, locul de unde veneau părinții ei, nu era altfel. Nu se integrase acolo, fusese privită ca o ciudățenie.

Deși păstrau o mare parte din obiceiurile lumii de unde veneau, părinții lui Shirin nu făceau parte din categoria celor care i-ar fi impus reguli peste reguli. Dar  Shirin alege să poarte turban pe cap. Nu pentru a atrage atenția. Ci pentru a se ascunde, pentru a se face nevăzută.

 Etichete și păreri preconcepute

Obosise să explice, să își caute locul și să lupte cu cei care aveau deja păreri preconcepute. Shirin este o adolescentă cât se poate de normală. Are pasiuni cât se poate de comune. Poate să râdă sau să discute despre ținute sau trupa favorită. Dar sunt prea puțini cei care privesc dincolo de haine.

Și cum ar fi putut să prindă rădăcini câmd era nevoită să se mute atât de des? Părinții ei se aflau în căutarea locului perfect. Și i-am acuzat pentru asta. Aș fi vrut să le permită celor doi copii să prindă rădăcini undeva, să poată numi „acasă” un loc. I-am apreciat pentru faptul făceau parte din viața copiilor, că serveau masa destul de des împreună. Dar nu erau atenți la nevoile celor doi.

Supapa lui Shirin era dragostea ei pentru breakdance. Sala de antrenament era locul în care nu mai conta nici faptul că este fată, nici că purta turban sau are pielea mai închisă. Era ea, fata care voia să fie lăsată în pace, să traiască, să iubească și să spere.

Oceanul care ne desparte – o poveste plină de emoție 

Nu avea farmec povestea dacă nu apărea un băiat care să îi dea lumea peste cap. Ocean James, singurul care pare să o vadă pe Shirin, nu să privească prin ea.

Povestea lor este atât de dulce, de firească… Nu ai cum să stai pe margine. Ești atras în jocul lor, te emoționezi când le vezi inocența și simplitatea. De multe ori am vrut să o îmbrățișez pe Shirin. Aș fi vrut să îi spun că nu toți oamenii sunt așa. Că sunt și oameni care se simt singuri într-o lume pe care cei ca ea o consideră normală. Că lumea a uitat să îmbrățișeze, dar știe să judece ceea ce i se pare diferit. Că lumea are nevoie de zâmbete sincere pentru a se vindeca.

E atât de simplă cartea asta. Dar e dulce. Își păstrează candoarea chiar și atunci când realitatea crudă își arată colții. Eu o păstrez pentru Maria mea. Vreau să o învăț să nu lipească etichete. Chiar dacă le dă la o parte, lipiciul rămâne. Și de el se prinde tot ce zboară…

Cartea a apărut la Leda Edge/Editura Corint și poate fi comandată de aici. 

Descriere:

Suntem în 2002, la un an de la atentatele din 11 septembrie, iar Shirin tocmai a început să meargă la o nouă școală. Este o perioadă agitată pentru omenire, însă și pentru Shirin, o tânără musulmană de șaispre zece ani care se confruntă în continuu cu prejudecățile. Shirin este agresată zilnic – prin priviri nepoliticoase, comentarii umilitoare și chiar prin violență fizică. Totul se întâmplă ca reacție la rasa căreia îi aparține, la religia sa și la hijabul pe care îl poartă. De aceea, tânăra a decis că nu va mai avea încredere în oameni, nu va mai încerca să se integreze și nici nu va mai lăsa pe nimeni să se apropie de ea suficient, încât să fie rănită. Așa că își îneacă frustrările în muzică și în breakdance.

Însă, deodată, Ocean James apare în viața ei. Pentru prima oară, cineva se arată cu adevărat interesat să o cunoască. Cei doi tineri provin din două lumi ireconciliabile, iar Shirin se simte incapabilă să dărâme zidul de protecție pe care l-a clădit în jurul ei.

AUTOR(I):TAHEREH MAFI

TIP COPERTĂ:SOFTCOVER

NUMĂR PAGINI:272

TRADUCERE:CARLA GEORGESCU

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *