Recenzii

Visele nu dorm niciodată – Natașa Alina Culea

21850668_1646656248730658_1809141422_n

A cincea carte citită semnată de Natașa Alina Culea și tot ce știu cu siguranță despre ea este că paginile ei sunt poezie. Scrie plastic, atât de plastic încât nu mai par cuvinte ci picturi. Nu mai vorbește despre trăsături ci le surprinde cu tușe precise. Nu mai descrie oameni, îi pictează în culori; nu mai ia un el și o ea și brodează pe marginea poveștii lor, îi privește nu în ansamblu ci îi disecă pentru a le putea vedea sufletele în profunzime.

” Acum știi că imortalitatea este o iluzie, iar daca spiritul este etern, nu același lucru îl poți spune și despre corpul care începe să dea primele semne de oboseală, închisoarea ce zăbrelește un spirit care plânge după tinerețe fără bătrânețe; acum știi că există timpul și nu îți mai permiți să îl irosești cu prietenii care nu te duc nicăieri, cu iubiri care nu te mai înalță, cu conversații care nu te învață nimic, cu oameni care nu îți mai acordă prioritatea pe care le-o dai tu lor. Devii mai serios, mai motivat și îți ajustezi pașii doar pe cărările ce crezi că-ți aparțin. Ridurile din oglindă îți spun că ai trecut prin experiențe și poate că nu ai învățat nimic din ele, că ai propria ta tragedie, dar că nu este timpul pierdut să îndrepți toate astea – ce ironie! Dacă ai un copil sau mai mulți, realizezi că timpul, care era al tău, nu îți mai aparține. Începi să suni din senin persoanele dragi și le spui că le iubești, pentru că acum știi că uneori poate fi prea târziu pentru iertare și îți vei trăi restul vieții cu regrete care nu vor mai schimba nimic, și nimic nu este mai trist decât o bătrânețe cu gust de fiere pe cerul gurii, petrecută în amintiri care-ți răvășesc sufletul și pentru care simți că o eternitate nu-ți poate aduce împăcarea cu ele.
Mark, doar în moarte poți avea încredere deplină, viața mi-a dovedit deja că nu merită încrederea pe care i-am acordat-o.” 
 

Nicio clipă nu m-am gândit la personajele acestei cărți ca la niște personaje reale. Le-am privit ca pe niște ”percepții”. Lea reprezintă întruchiparea vieții noastre. E confuză, visătoare, profundă, imperfectă și vrea dragoste, tot atâta dragoste pe cât ar avea ea de oferit. Lea nu iubește suprafața și superficialul. Ea are întrebări, răstoarnă și caută răspunsuri, caută logica și principii psihologice oriunde. Nu are cum altfel, așa funcționează ea. Total și profund.

Lea (viața noastră – în concepția mea), este prinsă între ”trebuie” și ”vreau”, între ”ce am” și ”ce mi-aș dori”. Este căsătorită cu Thiery, cel ce reprezintă în concepția mea, compromisul și rutina, înfundarea într-o mocirlă în care nu pot înflori nuferi. Prinși între monotonia fiecărei zile și a clipelor în care nu erau motivați pentru a da mai mult, pentru a trăi și pentru a explora ținuturile fără margine ale sufletului, cei doi devin străini, mai mult prieteni decât soț și soție.

 

     ”— Lea, cât o să mai privești viața cu coada ochiului, cât o vei mai trăi peste umăr? Trăiești într-un gang aflat în beznă, te uiți bănuitor la toți hoții care ar putea să te pândească în el. Nu ți-e teamă că-ți vor fura seninătatea câștigată cinstit?”

 

Ea, om care nu zgârie doar la suprafața ci despică toate trările pentru a le surprinde esența, se îndrăgostește de Mark, opusul a tot ceea ce însemna Thiery. Și are impresia că el este cel care ar înțelege tot ce vrea ea de la viață sau tot ce poate ea oferi. Doar că Mark este profan. Nu înțelege sacralitatea vieții și a iubirii la care aspiră ea. Se amestecă și se târăște prin aceeași mocirlă în care ea mai fusese captivă.

Conștientă și dornică de a se evita pe sine și introspecțiile sale interioare, Lea evadează din acest mediu nociv și pleacă în Elveția, călătorie care pentru mine a însemnat asumare, conștientizare și curaj.

 

Visele nu dorm niciodată dar noi încercăm mereu să le adormim. Le închidem, le uităm și nu le dăm aripi să zboare. 

 

Lea este victima propriilor principii, propriilor demoni. Ea nu poate fi altfel, iar lumea nu este gata să accepte gândirea altora. Suntem deschiși la modernism, dar extrem de obtuzi în gândire. Autoarea surprinde cu meticulozitate toate aceste contraziceri în care ne afundăm tot mai tare, insuflă scrierilor ei înțelepciune și tente filozofale, dar nu le zugrăvește în culori reci și cuvinte dure, ea le nuanțează și le oferă din diafanul și eleganța sa.

 

Ce apreciez eu la Natașa Alina Culea este neconvenționalismul scrierilor sale. La ea nimic nu este după un tipar, nicio carte nu seamănă cu cea de dinainte. Pentru că o simt făcând parte din fiecare poveste, fie insuflând personajelor sale din trăsăturile sale, fie purtând nume apropiate cu acestea, mă simt și mai apropiată de gândurile ei și recunosc sincer că uneori mi-e greu să trasez linia dintre realitate și ficțiune.

 
Mulțumesc mult pentru roman!
Cartea a apărut la  Librex și o puteți comanda de aici .
 

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *