„Atingerea” este prima mea întâlnire cu autoarea Claire North. A fost o întâlnire care o să se mai învârtă o vreme prin mintea mea. Întrebările nu și-au găsit toate răspunsurile. Imaginea nu este încă suficient de clară în mintea mea. M-am lăsat vrăjită de un subiect care este destul de nou pentru mine. Dacă mă gândesc mai bine, nu am mai citit altceva asemănător. A fost genul ăla de surpriză care te dă total peste cap, te năucește și te țintuiește în scaun.

Cursa contra cronometru ar fi fost un deliciu dacă nu și-ar fi pierdut din intensitate la un moment dat. Am tot căutat de alaltăieri încoace ceva cu care să asemăn această carte. Mă temeam că nu voi reuși. Am găsit comparația ideală: un foc de paie. Ați văzut că începe relativ în forță, atinge intensitatea maximă și se stinge. Din punctul meu de vedere, o carte bună nu ar trebui să fie scrisă după acest „tipar”, dacă îmi dați voie să îi spun așa.

Atingerea
Atingerea

Atingerea – un subiect incitant

Eu așa am simțit „Atingerea”. Mă intriga, mă striga , mă chema la ea. Trebuia să ieșim în oraș și eu nu mă puteam desprinde de ea. Personajul principal îmi stârnea curiozitatea, voiam să știu cine este cu adevărat. De ce recurge la o astfel de viață? Care sunt avantajele și dezavantajele? Cum a ajuns să trăiască așa? Și cea mai importantă întrebare: eu mi-aș dori să trăiesc așa?

De ce mi-a plăcut? Pentru că e o surioară mai mică a genului SF (nici nu știu dacă este încadrarea perfectă). Nu ai parte de nu știu ce noțiuni care să îți solicite fiecare gram de atenție. Ai de-a face cu un soi de „fantome” care pot sări dintr-un corp în altul. Gazda nu sinte vreo durere. Simte doar confuzie după ce fantoma pleacă. Oamenii aleși drept gazde nu știu cum au ajuns în anumite locuri sau ce au făcut în perioada în care au fost „invadați”. Partea bună, pentru că există și partea bună, este că „fantoma” Kepler face ordine în urma ei.

Când are nevoie de un corp pentru mai multe luni, Kepler cere întotdeauna acordul. Își plătește gazda (un fel de chirie pentru corp. Sună cumva, nu?), îi pune ordine în viață dacă este cazul. Ai fi tentat să spui că ocuparea ar fi cel mai bun lucru din viața anumitor gazde.

Atingerea – un personaj controversat

Știm cu certitudine că Kepler este fată. Cel puțin așa se raportează ea la …ea. Doar că împrumută de fiecare dată ceva din gazda sa și se comportă ca atare. Trăiește ca un bărbat, trăiește ca o femeie și autoarea știe să reliefeze asta. Dar nu am înțeles de ce trăiește Kepler. Adică, ce vrea de la viață, care este misiunea sa. La un moment dat, am avut impresia că trăiește pentru a se răzbuna. Dar asta este o misiune cu termen limită. Și după aia? Nu poate muri? Nu vrea să moară? Vrea să guste cât mai mult din viață? Dar trăiește așa de pe la 1700 și ceva. Nu s-a săturat să nu aibă o identitate proprie, un bagaj emoțional propriu?

Mă tot avântam în lectură cu gândul că trebuie să descopăr parte din răspunsurile mele. Apar în scenă câteva personaje controversate, scenele încep să mă amețească. Intensitatea crește și mă pregătesc deja pentru ceva ce nu a mai venit.

Pentru cât de intens am trăit totul, pentru cât de fain mi s-a părut subiectul, finalul a fost prea șters. Prea previzibil. Prea banal. Voiam ceva care să mă zguduie bine de tot. Voiam să găsesc sensul, miezul a tot ceea ce am citit.

Atingerea – un foc de paie

Dacă aș fi fost în locul autoarei, aș fi mizat mai mult pe cartea răzbunării. Lui Kepler îi este ucisă gazda (cu care făcuse un pact de luni bune). Știe că fusese descoperită, așa că, moartea lui Josephine fusese în zadar. Existau ordine precise, asta era clar. Dar cine le dăduse și de ce o voia anihilată? Lăsase prea multe urme? Fusese neatentă?

Nu vreau să mă concentrez pe acest fir, aș dezbrăca prea mult acțiunea. Dar ăsta este punctul nevralgic pe care aș fi apăsat mai mult. Flashback-urile din trecutul lui Kepler sunt prea puțin edificatoare. Aș spune că sunt mai mult deconcertante. Nu știi de ce a continuat să sară din gazdă în gazdă atâtea secole. Este un pic forțată tărăgănarea asta a acțiunii. Mai ales că nu sunt nu știu câte fire narative sau multe personaje. Nu rămân mereu drumuri „neasfaltate” pe care să o apuci spre destinație.

Mi-a plăcut subiectul. A fost o gură de aer proaspăt. Dar s-a terminat prea repede doza mea de „prospețime”.  V-am spus, foc de paie. În loc să mă țină conectată până la sfârșit, cartea m-a pierdut pe ultima sută de metri.

Cu toate punctele slabe, Atingerea este un roman pe care îl puteți citi atunci când vreți ceva diferit. Acel ceva care să vă scoată din zona de confort.

Eu am găsit cartea pe site-ul librăriei Libmag. Dacă sunteți interesați, o puteți cumpăra de aici. 

An aparitie: 2018

Autor: Claire North

Editie: Cartonata

Editura: PALADIN

Nr. pagini: 520

Titlu Original: Touch

Traducator: Ioana Tudor

Wonder Woman Book Tag

11 COMENTARII

  1. De ce? De ce am citit eu recenzia asta? De ce ești tu rea si mă tentezi?
    Nu-i frumos, deloc. Acum trebuie sa o trec pe lista si sa o cumpăr…
    oricum, felicitări pentru recenzie. Îmi place foarte mult.

  2. Nu e tocmai genul meu de carte, dar m-ai convins sa o încerc. Știu că îmi aduce aminte de subiectul unui film, dacă nu mă păcălește memoria.
    Mulțumesc pentru recomandare!

      • Foarte interesant subiectul cărții. Nu cred sa-l mai fi întâlnit pana acum. Ce-i drept, nu e tocmai genul meu de lectura. Dar odată cu recenzia ta, am devenit curioasa. Trecem pe lista și cartea asta.

        Felicitări pentru recenzie.

  3. Imi place subiectul, nu consider ca ies din zona de confort cu el. daca nu citeam recenzia ta, habar nu aveam ca e cu asa ceva si nu ma tenta. Credeam, dupa titlu si coperta, ca e vreun romance sau thriller psihologic. Multumesc pentru recomandare!

    • Mă bucur că te-am ajutat să îți faci o parere! Nici eu nu ies din zona de confort, nu știu dacă mai am vreo zona de confort (sau da, in cazul Sf urilor alea de la mama lor). 🙂

Lasă un răspuns