Marea amintirilor este un roman cald și plăcut. Eu m-am îndrăgostit de copertă, mai apoi de descriere și am știut că nu îi voi putea rezista. Genul acesta de roman, o combinație reușită între alte genuri literare, este exact genul pe care îl caut atunci când am o stare melancolică, o predispoziție pentru povești care îmi vor purta pașii între trecut și prezent.
„Nu-ți pierde speranța, Kendra. Nici măcar atunci când ai pierdut totul. Viața fară speranță e ca un fel de moarte. Speranța e cea care ne face umani. Fără ea, suntem în primejdie să pierdem legătura cu ceea ce înseamnă să fii viu.”
… -Dar uneori e mai ușor să nu speri. Speranța doare…. – Știu că poate să doară. Dar, din experiența mea, când ai pierdut atât de multe, să simți durerea acea e mai bine decât să nu simți nimic.”
Marea amintirilor are niște protagoniști pe care îi vei iubi de la primele rânduri, câteva secrete din trecut, o poveste de dragoste (de fapt, are vreo două) și un pic din greutatea ficțiunii istorice. Fiona Valpy a dozat foarte bine elementele și ne-a oferit fix cantitatea de care aveam nevoie pentru a înțelege și a asimila povestea. Nu toate aspectele sunt aduse la nivelul perfecțiunii. Multe rămân aruncate în poveste, fără să capete ancore care să le fixeze. Dar m-a prins în starea potrivită pentru astfel de povești și m-am bucurat de cât am primit.
Marea amintirilor – lupte dintre ceea ce ne dorim și ceea ce primim
„Îmi amintesc ce mi-a spus mama odată, când navigam cu Bijou, despre secretul care face o căsnicie să funcționeze și care se aseamănă mult cu condusul unei bărci: dacă ești prea ancorat și nu navighezi, atunci o să te simți prins în capcană; dar dacă navighezi prea mult și nu ești bine ancorat, nici asta nu e bine. Trebuie să încerci să găsești un echilibru între cele două și apoi să ții cursul drept. Și asta o poți face, spunea ea, numai folosindu-ți compasul moralității și cârma sufletului.”
De-a lungul vieții, oamenii își caută fericirea. De multe ori, de cele mai multe ori, întorc privirea spre ce au alții sau ce ar putea avea ei. Uitând să se bucure de ceea ce au. Dragostea, spunem noi, ne-ar fi de ajuns. Până ce lăsăm timpul să îi șlefuiască strălucirea și să o transforme în ceva tern, obișnuit. E de-ajuns o singură scânteie în altă parte și riscăm să pierdem ceea ce avem. Riscăm totul pe o singură carte? Sau rămânem acolo unde știm? Urmăm inima sau ne ascultăm rațiunea?
M-am pus în locul protagonistelor și nu a fost întotdeauna o misiune ușoară. Mi-ar fi plăcut și mie să aflu detalii despre bunica mea, detalii dintr-o viață în care ea fost doar o tânără mânată de visuri și iubiri. Nu a fost o fire melancolică și rareori mi-a deschis portițe către trecutul său. Am avut impresia că bunica a fost mamă dintotdeauna. Și atât. De aceea, rolul Kendrei – nepoata Ellei, mi s-a părut atât de frumos și de emoționant!
Destin și așteptări
Ella este personaj central al poveștii. Viața o purtase pe multe țărmuri, o trecuse prin încercări și pierderi. Și amintirile nu erau mereu accesibile. Ella suferea de Alzheimer și momentele de luciditate erau din ce în ce mai puține. Voia să își spună povestea, voia să își lase amintirile să fie purtate de alte valuri, către alte țărmuri. Kendra îi va scrie povestea. Și aceasta va primi și răspunsurile pe care le căutase întreaga viață…
Ella – 1937
Războiul. Un cuvânt, sute de mii de oameni care au suferit din cauza lui. Atunci sau acum, războiul a rănit, a ucis, a distrus și a făcut pământul să se îmbibe de sânge. Ella a fost una dintre femeile care au pierdut, au luptat și s-au implicat activ.
„Poți fie să te lași copleșit de durere, care-ți va defini viața din acel moment – ori poate chiar o va sfârși, sau, în cel mai bun caz, te va condamna să trăiești, când tu de fapt ești mort pe dinăuntru -, fie să găsești o modalitate să suporți durerea, să o duci cu tine, dar să continui să trăiești. După cum bine știi și tu, nu poți alege întotdeauna ce-ți oferă viața. Dar întotdeauna poți să alegi cum să faci față la ce-ți oferă.”
Ella fusese o domnișoară cochetă, prietenoasă și dornică de iubire. Dar trăise în mijlocul furtunii cauzate de război. „Primăvara” vieții ei fusese reprezentată de perioada petrecută pe insula Ré, în compania gemenilor Martet. Aici învață Ella despre viața fără etichetă, despre prietenie și despre dragoste. Și acesta va fi locul către care inima ei va tânji pentru totdeauna.
Numai că, viața îi rezervase tinerei Ella câteva obstacole. Știa ce avea de făcut în cariera sa militară. Știa cum să facă avioanele să funcționeze corect pentru a face o diferență pe frontul de luptă. Dar nu știa cum să pună capăt luptelor pe care le ducea cu ea însăși. Își pierduse iubirea și busola interioară. Va mai putea găsi cândva drumul către insulă?
Marea amintirilor – val după val
„Privind în retrospectivă, întotdeauna lucrurile ne apar mai clar. Dar la momentul respectiv încercăm să ieșim din încurcătură, luând cele mai bune decizii în condițiile date, dar făcând tot felul de greșeli pe parcurs. Cred că cea mai mare greșeală pe care am făcut a fost că nu mi-am dat seama că există atâtea feluri de dragoste. Si că e loc suficient pentru toate. Nicio dragoste nu o exclude pe alta.”
Romanul mai avea nevoie de câteva zeci de pagini în plus. Autoarea a îmbinat planurile narative și ne-a purtat prin viața Ellei, înainte și după război. Mi-a plăcut că mi-a oferit accesul către fiecare etapă a maturizării sale, dar nu mi-a plăcut că nu mi-a lăsat timp pentru a înțelege, pentru a asimila decizile și schimbările respective. Am înțeles-o pe Ella și m-am chinuit să înghit nodul de lacrimi care se încăpățâna să îmi rămână în gât. Nu mi se părea corect, nu voiam să asist la lupta dureroasă dintre destin și voință. Nu voiam să o văd prinsă între toate acele decizii.
Unii sunt născuți pentru a iubi, alții pentru a se lăsa iubiți. Sunt de părere că există povești de dragoste deosebite și povești de dragoste unice. Oamenii nu iubesc o singură dată, iubesc de fiecare dată. Doar că altfel. Unele iubiri sunt condamnate de la început. Poate că nu ascund nimic extraordinar. Poate că sunt extraordinare numai pentru că nu le-a fost spart învelișul strălucitor și perfect.
Marea amintirilor este un roman cald, plăcut ca o băutură caldă și aromată. Personajele sale te poartă într-o poveste captivantă, plină de emoție și trăire. O recomand pentru stările astea fără nume, stări care ne copleșesc sufletele toamna.
Marea amintirilor a apărut la Editura Rao și poate fi cumpărată de aici.
An apariție: 2020
Autor: Fiona Valpy
Categoria: Literatura Universala
Editie: Necartonata
Editura: RAO
Nr. pagini: 352
Traducător: Daniela Preda
