Promisesem, nu demult, că iau o pauză de la cărțile lui Sparks, deoarece rezerva mea de lacrimi risca să intre in colaps. Dar are dom’le, nenea Sparks un fel de a scrie „magnetic”, te prinde, te atrage. Am mai citit alte două cărți care îi aparțin, însă iubesc din ce în ce mai mult stilul lui.
Îmi place să privesc oamenii în timp ce se plimba prin parc, pe stradă și mă întreb, inevitabil: ce secrete ascund, care ar fi povestea lor. Uite doamna în vârstă de exemplu, oare ce poveste de dragoste a trăit? Sau cum a ajuns tânărul acela să aibă cicatricea de pe obraz? Cam așa face și Sparks…scrie, relatează, dar nu generalizează. Nu e ceva ce mi s-ar putea întâmpla doar mie, sau ție, sau doar în cărțile de fantezie. Sunt povești din alea de îți fac piele de găină și îți fac lacrimile să apară în colțul ochiului. Nu știu unde pune Sparks capul seara când adoarme, da eu sigur îmi comand o pernă din aia ca a lui.
Talismanul norocos-Nicholas Sparks (editura Rao)
Am prea puține cuvinte pentru a putea cuprinde emoția și trăirile ce m-au încercat pe măsura ce am lecturat această poveste. Dar voi incerca să vă împărtășesc strict părerea mea.
Așa cum am observat și la ‘Cel mai lung drum’ (ultima minunatie citita de la acest autor), cartea este scrisa sub forma ‘poveste în poveste’. Ne relatează acțiunea din perspectiva personajelor, fără a amesteca ideile, fără a te încurca sau a crea efectul de „turn babel”.
***
Înconjurat de moarte și incertitudine, într-o țară străină,veșnic în bătaia puștii, trăind cu incertitudinea că mâine te vei mai putea bucura de soare, ai nevoie de un lucru care sa te țină conectat la realitate. Și te agăți de orice lucru banal care îți apare în cale.
Asta face și Logan Thibault, pușcaș marin aflat în misiune în Irak. Crescut în stilul milităresc, veșnic cu bagajul gata de plecare, Logan crește fără a prinde rădăcini undeva.
In timpul misiunii de patrulare, Logan găsește în desert o poza laminată, a unei domnișoare blonde într-un targ, care putea fi oriunde cresc goruni. Pe spatele pozei era scris un mesaj simplu: ‘Ai grija de tine!E’. Nimic prea personal sau nimic care să pară scris pentru un iubit sau un soț, dar o ridică și o pune în buzunar. După 10 zile, timp în care fotografia este lăsată la avizier în speranța că va fi revendicată, găsind-o tot pe panou, Logan hotărăște să o pastreze, neștiind încă ce o să facă pe viitor cu ea.
Trăind tot timpul între două atacuri, Logan pare apărat de o forță divină, asta în timp ce camarazii lui pierd lupta cu moartea în deșertul irakian. Victor, prietenul lui cel mai bun, superstițios de altfel, îi spune că poate fotografia reprezintă talismanul lui norocos, și că ar face bine să meargă să o caute pe femeia din poză, convins fiind că acesta era destinul lui Thibault.
După ce hotărăște că nu se mai înrolează pentru o altă misune, Logan simte nevoia să guste viața din jurul lui, fără moarte, fără miros de praf de pușcă sau mine detonate. Așa că împins de ceva ce nu înțelege la momentul acela, adoptă un câine, ciobănesc german, botezat ulterior Zeus și pleacă pe jos să caute femeia din poză. Făcând diverse cercetări, descoperă că poza fusese făcută în Hampton, așa că este mai hotărât ca niciodată să o găsească.
In apropierea punctului final al destinației sale, Logan îl surprinde pe șeriful de poliție local, Keith Clayton, în timp ce poza niște studente care se bronzau pe o plajă de nudiști. Dupa ce șeriful îl verifică, Logan pleacă, dar nu înainte de a îi tăia cauciucurile mașinii.
Keith, un obsedat sexual, un băiat de bani gata, provenind dintr-o familie influentă, care deține cam o treime din afacerile locale, jură să se răzbune pe hippiotul care i-a tăiat cauciucurile (asta credea el despre Logan, dupa ce i-a văzut hainele și lungimea părului).
Dupa ce pune câteva întrebări într-un bar, Thibault dă de urma femeii din fotografie. Se numea Beth, locuia cu băiețelul ei de 10 ani, Ben si cu bunica ei, iar împreună cu aceasta din urma dețineau un adăpost de dresaj canin. Fără să îi destăinuie motivul pentru care a venit în Hampton, Logan se angajează la adăpostul canin, începând să câștige încredrea locuitorilor casei. Ce nu știe el e că Beth e fosta soție a serifului local, iar Ben fiul acestuia.
Keith, ne este din nou prezentat într-o lumină proastă. Dezamăgit de fiul său, ba că era prea mic de înălțime, ba că juca șah și nu se pricepea la baseball, ba că voia să cânte la vioară, Keith dă dovada de imaturitate, când se implică în toate încercările lui Beth de a avea o relație cu alt bărbat, intervenind și amenințând pe oricine accepta să iasă cu ea in oraș. Vorba bunicii lui Beth, un personaj spumos și spiritual, avea 30 de ani și mergea pe 16. 🙂
Cu un Logan îndrăgostit pe zi ce trece mai mult de Beth si cu un Ben mult mai fericit in prezența lui Zeus și a stăpânului său, lucrurile par să se așeze pe un făgaș normal, dar Keith intervine mânat de frustrările și obsesia lui sexuală pentru a ruina tot.
Dacă a reușit și ce a făcut, vă las pe voi să descoperiți, eu vă spun doar că am stat cu inima stransă până la final. Chiar și înainte cu câteva rânduri de final, nu îmi era clar ce s-a întâmplat și repetam obsesiv: ‘hai măi nene Sparks, nu mai vreau ceva trist’.
Cartea m-a învățat că destinul ni-l avem scris dinainte de a ne naște, poate că suntem doar condusi uneori de ceva ce nu reușim să înțelegem, dar că nu putem să ne interpunem în fața a ceea ce este scris pentru noi. De Sparks tot nu mă las, chiar dacă va trebui să suplimentez rezerva de lacrimi. Vi-l recomand cu mare drag!
