Băiatul care a îmblânzit vântul este una dintre cărțile puternice, care devin borne pe drumuri noi, puncte de cotitură către țeluri uitate și visuri acoperite de praf. M-a atras descrierea ei încă de la început și m-am bucurat tare mult să o am acasă, pe rafturile deja pline cu titluri interesante, mai vechi sau mai noi. Am rezistat în fața ecranizării, mi-am permis să îmi fac propriile bagaje, să le încarc de senzații și descrieri, de oameni și de fapte, de locuri și cutezanțe.
„Un portret dinamic al unui tânăr ale cărui conexiune cu pământul, preocupare pentru comunitatea din care face parte și dorința de a rezolva problemele oferă un model pentru cei din jur.” School Library Journal
La început, atunci când m-am împiedicat de aparențe, am crezut că va fi o carte din aia care îmi va face emoțiile praf și îmi va umple ochii de lacrimi. Avea printre paginile sale atâta amar, atâta foamete, atâta nedreptate. Apoi, când am realizat că nu despre asta e cartea, că nu pe acest aspect își canalizează cei doi autori întregul arsenal de atenție, am văzut lumina din mijlocul ei. Și am văzut-o ca pe o carte motivațională.
Fără discursuri pompoase, fără învățăminte pline de înțelepciune, fără secrete și chei. Un drum lung, punctat de foame, de chin, de greu, de muncă, de speranță, de „reușesc mâine”. Și un om care nu se dă bătut, care studiază așa cum poate, care adună fire, cabluri, gunoaie, piese defecte. Și le transformă. Fix așa cum descoperirile lui i-au transformat, mai târziu, întreaga viață.
Băiatul care a îmblânzit vântul – de la încercare la reușită
Așa cum v-am spus și mai sus, am tratat cartea asta ca pe o mărturie crudă, ca pe o aducere aproape a unor zone ale lumii. Încărcată de greu și nevoie, de parcursuri dificile și curse pentru supraviețuire, Băiatul care a îmblânzit vântul s-a strecurat în inima mea și a început să lase urme prin praful găsit. Exact așa cum făceau și picioarele lui William Kamkwamba în mijlocul culturii de porumb a familiei sale. Sau pe strada largă pe care-și petrecerea întreaga zi.
„Această carte îi va atrage pe adulții dornici să descopere o poveste inspirațională din Lumea a Treia, dar cu siguranță îi va impresiona și pe tineri, care pur și simplu vor adora curiozitatea, rezistența și ingeniozitatea acestui băiat african harnic.” Wall Street Journal
Pentru că își dorește să redea drumul exact așa cum a fost el, William Kamkwamba nu expune etapele pentru a sensibiliza, a înduioșa publicul sau a atrage capital de imagine. Deși ar fi putut face asta, între noi fie vorba. Nu vă ascund faptul că eu am le-am citit fetelor câteva paragrafe din carte, mai ales din dorința de a le determina să aprecieze mai mult confortul de acasă, de a nu privi tot ce au ca pe ceva care li se cuvine.
Băiatul care a îmblânzit vântul – când nu renunți la visul tău
„Din clipa în care ne naștem, ni se oferă o viață cu puține opțiuni. Din cauza acestei săracii și a lipsei de cunoștințe, oamenii din Malawi au căutat ajutor oriunde a fost posibil.”
Iar William Kamkwamba a căutat ajutor acolo unde s-a simțit confortabil: printre piese, șuruburi, radiouri defecte. A crezut în visul său și a sperat că va reuși să aducă lumină în case. Dar cred că a reușit să aducă un strop de lumină în inimile celor care-și doresc să își depășească propria condiție, să se rupă de traiul de acasă și de limitele impuse de o societate care nu are timp. Care nu se uită mai atent, care pune un preț prea greu de suportat pe educație. Pentru că în Malawi, în lumea în care sărăcia este la ea acasă, educația costă. Și banii se păstrează, cel mai adesea, pentru câteva kilograme de porumb, nu pentru lecții.
Visul lui William a fost un fel de concretizare a visului unei societăți, un fel de mâner prin care s-au agățat de normalitate, de civilizație, de un mâine mai bun și mai luminos.
Această ediție, dedicată și publicului adult, surprinde cu cuvinte potrivite, neîncărcate de metafore și emoții, parcursul dificil al unei societăți, al unei familii, al unui copil condamnat la o viață dură.
„Dacă vrei să reușești, nu trebuie decât să încerci.”
Băiatul care a îmblânzit vântul este o carte puternică, încărcată de emoție și ambiție. O găsiți la Editura Corint – imprint CorinTeens – chiar aici.
O captivantă poveste adevărată despre supraviețuire și perseverență avându-l în centru pe tânărul inventator care a adus electricitatea în satul său din Malawi.
Îmblânzitorul de vânt – un film Netflix din 2019, cu Chiwetel Ejiofor în rolul principal și, de asemenea, regizor.
Detalii:
Traducere: Iordana Ferenț și Ștefan Ferenț
Colecție: CorinTeens
+12 ani
Data apariției: Februarie 2024
Softcover
Număr pagini: 288