Aici și acum este un roman cu o poveste pe care nu cred că o vor egala altele luna asta. Cărțile astea, rupte parcă din viață și din lume, sunt cele care ajung cel mai ușor la sufletul nostru. Și dacă au și o poveste emoționantă, duioasă și încărcată de trăiri, cum să le reziști?
Îmi place Santa Montefiore. Nu i-am citit încă toate cărțile apărute la noi prin Editura Litera, dar m-aș bucura să aibă cât mai multe povești așa. Sunt prinse în realitatea actuală, scot la lumină problemele cu care mulți oameni se confruntă și etalează atât de frumos momentele de răstriște, punctele vulnerabile și reușitele fiecărui personaj.
Aici și acum – despre puterea prezentului
Poveștile astea funcționează ca un catharsis. Nu poți fi la fel după ele. Deși își ascund mesajele puternice în spatele întâmplărilor sau cuvintelor simple, cărțile astea te ajută să conștientizezi poziția ta, să te schimbi și să te bucuri mai mult de momentul actual. Până la urmă, prezentul rămâne singura certitudine, nu? Și, după cartea asta, prezentul meu este mult mai important.
Santa Montefiore a reușit să adune sub cupola acestei cărți: teme importante, reacții, decizii, temeri, dragoste, speranță și prietenie. Deși par acțiunile unor personaje random, ele nu fac altceva decât să puncteze atitudinea noastră și a celor din jur în fața anumitor situații.
Nu o să vă ascund că am plâns pe durata ultimelor pagini. Nu m-am putut abține. Am plâns pentru Marigold: de ușurare și de tristețe. Am plâns pentru că este extrem de frumos să știi că ai atâția oameni pentru care ai însemnat ceva. Am plâns pentru prietenie, pentru bolile care se întâmplă oamenilor, pentru amintiri pierdute și pentru urmele pe care le lăsăm în sufletele altora.
Amintiri. Să avem grijă să ne creăm cât mai multe!
„…, dar întotdeauna te bucuri mai mult de coborâre dacă urcușul a reprezentat o provocare.”
Cu siguranță, aseară aș fi scris altcumva despre cartea asta. Încă îi simțeam zumzetul în pieptul meu și lacrimile îmi brăzdau obrajii. Eliberatoare, calde, aducătoare aminte. Povestea Santei Montefiore îți trezește propriile amintiri. Îți aduce aminte de cum și când te-ai îndrăgostit. Îți aduce aminte de momentele banale, obișnuite pe care le împarți cu oamenii din jurul tău. Parcă îți vine să îți faci un ceai, să te așezi și să scotocești prin biblioteca amintirilor din mintea ta.
Mi s-au lipit de suflet personajele astea. De la primul la ultimul. Deși am avut momente în care m-am supărat și îmi venea să scutur puternic de umeri pe cineva, mi-am adus aminte că suntem diferiți, că reacționăm diferit, că ne speriem, că negăm ce nu ne convine și că suferim în tăcere, imediat ce nu mai suntem văzuți.
„Viața este un drum lung, a spus Nan. Devine mai ușor dacă ai pe cineva cu care să pornești în călătorie.”
Aici și acum. Prezentul este tot ce avem
M-am simțit parte din poveste de la primul rând. Am avut doar două regrete: că s-a terminat povestea și că nu am putut să îi ofer și eu o amintire lui Marigold. Aș fi vrut să îi las o bucată de puzzle, să îi spun că și eu îmi voi aminti de ea. Nu știu cum o veți simți voi pe Marigold, dar mie mi-a atins sufletul. Și nu mă pot gândi la ea ca la un personaj fictiv. Pentru mine, Marigold a reprezentat o bucată mare din comunitatea micuței așezări în care locuia. Mi-o pot imagina în grădină, plimbându-se sau hrănind păsările.
Îi pot vizualiza pe cei din familia ei, gălăgioși și plini de dragoste, în jurul ei. Cineva pregătește un ceai, altcineva își aduce aminte de vorbele bunicului, altcineva deapănă ultimele bârfe sau amintirile comune. Nu m-am desprins încă de poveste. Încă simt o căldură aparte în piept și încă sunt supărată pe mine pentru că mă agăț mereu de părțile mai puțin plăcute ale vieții mele.
Dar încă am amintirile, nu? Încă îmi aduc aminte de chipuri, oameni, întâmplări și numere de telefon. Încă recunosc oamenii care mă întreabă dacă sunt bine. Marigold nu mai putea să facă asta. Dar are în jurul ei oameni care știu cine este ea, ce a făcut pentru și seva amintirilor comune o va face pe Marigold să meargă înainte.
Aici și acum – trăiește prezentul și bucură-te de ce ai!
„… copiii noștri nu sunt copiii noștri, ci sunt fii și fiicele dorului Vieții de ea însăși…”
Desigur, veți observa că nu am spus nimic despre acțiunea romanului. Nu am vrut să scot nimic din buchetul acela de emoții. Izolat, elementul acesta ar fi putut fi trecut cu vederea sau considerat nesemnificativ. Povestea asta se citește în tihnă, liniștit și cu sufletul adunat ghem. O să vi-l facă fărâme, poate, dar vi-l va aduna laolaltă în cel mai frumos mod.
V-am spus, trăirile astea sunt un pic bulversante. Te întristezi, te bucuri, te liniștești, te trezești zâmbind. Și apoi plângi la câteva pagini mai încolo.
Cartea abordează, printre alte teme, boala demenței. Demența nu este nebunie, așa cum s-ar grăbi unii să spună. Demența este să asiști la „un cutremur” în propria minte. Toate amintirile de pe raftul de sus (reprezentând aici cele mai noi amintiri), cad și se amestecă la întâmplare cu cele aflate pe rafturile inferioare. Dispar treptat toate și nu mai știi cine sunt cei din jurul tău, de ce sunt aici și ce vor de la tine. Unii uită și cine sunt cu adevărat.
Boala Alzheimer este o boală care poate afecta pe oricine. Important este să fim atenți la semnele timpurii, să ne antrenăm constant mintea și să avem grijă să mergem la medic la primele semne de îndoială.
Aici și acum – o carte cât un milion de emoții
Despre Aici și acum vă mai spun doar că v-o recomand cu tot sufletul. Eu i-am dat cinci stele și știu că o voi purta multă vreme în sufletul meu. Mi-a plăcut mult, mult!
O găsiți pe site-ul Litera și vă aștept impresiile!
Data Apariției : 1 sept. 2022
Autor(I) : Santa Montefiore
Numar Pagini : 464
Tip Coperta : Broșată
Colectie : Blue Moon
Traducator(I) : Mădălina Ionescu
