Mesagerul – Markus Zusak, recenzie

„Mesagerul” este un roman cu un mesaj frumos. Dar nu este ajutat de frazare. Nici de stilul expeditiv al autorului. M-am tot gândit la carte încă de când am terminat de citit. Da, poate stilul acesta sec și rece are un rol mai important în expedierea mesajului dorit. Poate că s-a dorit sublinierea ideii principale. Dar a și stins „focul” care dă naștere legăturii speciale dintre cititor și carte. Cel puțin așa a fost în cazul meu.

„Hoțul de cărți” nu a fost o carte pe placul meu. Da, are un subiect bun, un narator original. Da îi lipsește miezul, seva, emoția. Așa am perceput-o eu. Puteți da cu orice în mine. Numai nu folosiți cartofi, sunt foarte scumpi zilele astea. „Measagerul” a fost testul pe care i l-am dat autorului, dacă pot spune așa. Am vrut să îmi fie clar dacă relația noastră (dragoste/ură) rămâne de o singură parte a baricadei. Nu ne potrivim. Nu reușim să ne conectăm deloc.

Dacă reziști și nu închizi cartea după primele pagini, atunci ai mari șanse să o duci până la sfârșit. Te poate plictisi frazarea scurtă și cuvintele puține. Unele spun atât de puțin încât ești la un pas de a da cu cartea de pereți. Când începe acțiunea, se schimbă lucrurile ușor. Ești curios să vezi ce deznodământ au toate astea și cine a ordonat întreaga misiune. Mă întrebam mereu dacă în spatele sarcinilor se ascunde o minte diabolică sau un om plictisit.

Mesagerul – o carte cu un mesaj frumos

Mesajul cărții este unul simplu, dar foarte frumos. Poate că neobligați de cineva sau de ceva, nu mereu luăm atitudine. Nu mereu ne oprim să privim dincolo de lucrurile evidente. Nu întotdeauna suntem atenți la detalii. Nu avem timp să îi observăm pe alții. Nu ne interesează ce se întâmplă dincolo de ușa casei din capătul străzii. Zusak apasă exact pe aceste butoane. Ia lucrurile simple, le îmbracă într-o misiune ce poate avea urmări tragice. Și așteaptă reacțiile.

Personajul principal este unul extrem de anost. În viața lui Ed Kennedy nu se întâmplă nimic. Joacă prost cărți, șofer mincinos de taxi, nepriceput în tot ceea ce ține de viață. Pare oaia neagră a familiei. Este cel mai puțin realizat și nu dă semne că s-ar recupera rapid. Spre deosebire de alte cărți de la Rao, asta primit numai trei stele pe Goodreads.

Mesagerul – o misiune sinucigașă?

După ce Ed asistă la un jaf ratat într-o bancă, viața lui ia altă turnură. Primește în plic o carte de joc cu trei adrese trecute pe ea. Asul de caro. Cine îl cunoaște pe Ed atât de bine? Cine se joacă cu el? Și, mai important, ce vrea de la el?

Patru ași, douăsprezece misiuni. Unele mai ușoare, altele apăsătoare. Una care ar fi putut avea un final tragic. Nu mereu este ușor. Dacă pe asul de caro are adrese, pe celelalte nu va primi totul pe tavă. Niște nume, un loc cu pietre, niște titluri de filme. Ecistă vreo legătură între toate astea? Există și asta face tot deliciul cărții.

Numai într-o societate bolnavă ca a noastră,poate fi acuzat un om că citește prea multe cărți.

De la o pereche de „pantofi invizibili” la înghețată sau lumini de Crăciun. De toate pentru toți. Lucruri materiale, discuții, emoții, cunoaștere și acceptare. Lui Ed i se spune „mesagerul”, dar trebuie să descopere singur mesajul pe care trebuie să îl livreze. Nu există indicii în plus și nici note în subsol. Fiecare misiune are nevoie de cercetare și Ed pare că prinde firul foarte repede. Dacă nu, există doi băieți care sunt gata să îl „scuture” bine.

Mesagerul – o carte despre cunoaștere și autocunoaștere

Ed va reusi să se cunoască și pe el mai bine. Misiunile l-au speriat la început, dar se simte mai bine când simte că face ceva în viață. Nu le spune tuturor despre ele, cine -ar fi crezut? Dar aproape că așteaptă cu nerăbdare noul as de fiecare dată, Noi misiuni și un pas mai aproape de cel care a instrumentat toate astea. Cum se va termina totul? Cine se ascunde în spate?

Nu are legătură cu cuvintele. Are legătură cu luminile strălucitoare și lucrurile mici care sunt mari.

Nu este o carte alertă, v-ați dat seama deja, nu? Frazarea simplă o face ușor de parcurs. Am întors paginile plictisită, alteori curioasă. Unele pasaje aveau nevoie de mai mult. Altele au fost de umplutură – cuvinte multe fără prea multe de spus. Mi-a plăcut de Ed. Simplu, dar prost de bun. Răbdător, îndrăgostit și un prieten bun. Nu mi-am dat seama cine a avut mai multă nevoie de aceste misiuni. El sau restul?

Oricine poate trăi dincolo de propriile limite.

Nu e o carte rea. Mesajul este unul foarte frumos în simplitatea lui. Doar că un cititor ca mine ar avea nevoie de puțin mai mult. Poate că exact asta e cartea care avea nevoie de „floricele”. De scene care pun lacrimi în colțul ochiului. Voi ați citit cartea? Ce impresie v-a lăsat?

Romanul a apărut la Editura RAO și poate fi cumpărat de aici.