19248057_1924279101172129_8207824421202709554_n

   Din când în când, avem nevoie de câte o pauză pentru a ne scutura de griji și de stres, de monotonie și de rutină. Eu am ”evadat” la munte câteva zile alături de fiica mea. Evident, nu puteam pleca fără o carte și nimic nu mi se părea mai potrivit decât cartea primită de la Grupul Editorial Corint, ”Cascada șoaptelor”. Aveam nevoie de o carte ușoară, de una care să mă binedispună și să îmi ofere ”desertul” zilelor de vacanță.

V-am mai spus că, atunci când vine vorba de cărțile cu și despre adolescenți, eu rămân destul de sceptică. Îmi plac cele care reușesc să aibă esență, să aibă un fir narativ care se ține departe de clișee, care mă poate ține conectată la poveste și care mă surprinde pagină după pagină.

”Cascada șoaptelor” a reușit toate astea. Mi-a plăcut tare mult faptul că două lumi, prezentul și trecutul, se reunesc și noul și vechiul se privesc în oglindă. A fost tare interesant să văd modernismul și anticul față în față, două lumi care arătau, se comportau și miroseau diferit. Cascada șoaptelor era portalul unde cei 200 de ani care despărțeau cele două lumi nu mai existau și locul în care începe o poveste de dragoste cum nu a mai fost.

Povestea este scrisă din punctul de vedere al celor două personaje centrale și alternanța asta de planuri pe mine m-a cucerit pe loc. Când citeam din perspectiva lui Mark, băiatul din prezent, mă recunoșteam și pe mine la vârsta lui. Probleme minore, divergențe de opinie, nimicuri din care se isca o adevărată tragedie, superficialitate și necazuri în dragoste. Când descopeream lumea Susannei, fata din trecut, mă întristam și mă cutremuram la gândul tratamentelor inumane pe care trebuia să le îndure. Comparând cele două lumi, am realizat cât de micuțe sunte problemele noastre în comparație cu ale lor, cât de norocoși suntem noi având de toate la îndemână.

Mark era un adolescent tipic, avea doar 17 ani. Mai avea o soră care plecase de acasă și care îl folosea pe el pe post de mesager în relația dintre ea și mama lor. Mark se antrena pentru o cursă de biciclete, iar între timp muncea pentru a-și câștiga bănuții de buzunar. Tundea gazonul, mătura și aspira frunzele, aranja grădinile. Dacă dimineața era ocupată cu afacerea lui micuță, seara îi era dedicată antrenamentului cu bicicleta pe Drumul verde, în apropiere de Cascada Șoaptelor. Totul părea normal până când la cascada vede o siluetă în spatele perdelei de apă. Fata era îmbrăcată ciudat și vorbea diferit față de el. Inițial crede că este o farsă pusă la cale de fosta lui iubită, Alexis, care era pe urmele lui după ce se despărțiseră chiar pe ringul de dans, la bal.

Însă, după a doua întâlnire, Mark se convinge treptat că fata spunea adevărul și că într-adevăr pe ei îi despărțeau vreo două secole. Nici Susannei nu i-a fost prea ușor să creadă că domnul chipeș din fața ei, îmbrăcat cu haine ciudate și care călărea un fel de mașinărie ciudată, este urmașul celor din Raleigh.

Atrași de noutatea din viața lor, cei doi tineri își dau întâlnire la Cascada câteva seri la rând. Dacă lui Mark îi era mai ușor să ajungă, Susanna era tot timpul în alertă. Dacă stăpânul se supăra pe ea, dacă era pedepsită, ea nu putea ajunge.

Susanna era slujitoare în casa unui morar. Mai avea doi frați și o soră și rămăseseră orfani de tată. Când mama ei s-a recăsătorit, Susanna a fost trimisă cu contract în casa familiei Pratt, unde trebuia să rămână până la vârsta de 18 ani și trebuia să se supună constant tuturor condițiilor din casa aceea. Era înfometată, bătută și certată continuu. Era bucătăreasă, slujitoare, dădacă și orice ar fi fost nevoie. Se atașase de copiii mai mici ai familiei pe care îi iubea, dar abia aștepta luna octombrie pentru a pleca.

Întâlnirile cu Mark aveau dezanvantaje și avantaje. Era plăcut să poată gusta mâncarea din viitor, putea să afle multe lucruri, dar informațiile pe care Mark i le aduce într-o seară îi vor spulbera toate speranțele. Cei doi află că Phoebe, sora Susannei, va fi slujitoare în locul ei la familia Pratt, iar asta nu se poate întâmpla. Susanna este aspru pedepsită de stăpânul ei care o credea mult mai nesupusă de la o vreme, iar celor doi le va fi foarte greu să se întâlnească pentru a pune la cale planul de evadare al surorii ei.

Putea istoria să fie schimbată? O salvau pe Phoebe, dar cum rămâne cu Susanna? O putea lăsa acolo în casa tartorului ei sau o putea salva și pe ea?

Mi-a plăcut mult cartea. A fost diferită și s-a citit extrem de ușor, acum fie datorită măiestriei autoarei, fie curiozității mele de a afla detalii. Înclin să cred că ambele variante sunt plauzibile. Dacă aveți cartea, nu ezitați să o citiți. Nu este alertă, nici nu e încărcată de acțiune, dar are o dinamică aparte ce vă va ține captivi între cele două lumi.

Cartea o puteți achiziționa chiar de aici, unde aveți si reducere!! Dacă tot ajungeți pe site, aruncați o privire… aveți ce să alegeți. 🙂

Mulțumesc mult Grupului Editorial Corint pentru cartea oferită pentru recenzie!

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n

11 COMENTARII

  1. Am pus pe lista această carte. Mi-a plăcut recenzia făcută și mă atrage subiectul cărții, plus împletirea celor două lumi, prezentul și trecutul.

Lasă un răspuns