El Encanto era un magazin universal. Magazin în care mărfurile expuse se adresau fiecărui buzunar. Așa este și romanul „Intrați în El Encanto” – Susana Lopez Rubio (roman pe care l-am descoperit după o „raită” prin librăria virtuală Libris). Un „magazin” unde sunt depozitate emoțiile care pot da peste cap orice tip de suflet. O poveste dulce amăruie despre dragoste și puterea de sacrificiu, despre compromisuri, abandon și resemnare. Fix genul de poveste de care am nevoie să îmi agăț sufletul din când în când. 

El Encanto a fost o încântare de la primele rânduri. Culoare locală, replici spirituale și personaje care promiteau să redea perfect spectacolul vieții. Un spectacol care nu se face remarcat prin strălucire și drumuri bine nivelate. Din contră. Drumul lor este unul extrem de sinuos pentru că sunt emigranți, cetățeni spanioli care vin în Cuba, tărâm al făgăduinței, și care nu se lasă alungați de enervarea tot mai predominantă a havanezilor la vederea lor. 

36996316_2128527560747281_4703420816153378816_o.jpg

Patricio este „ghidul” nostru pe străzile din Cuba. Venise din Asturias, o provincie a Spaniei, în Havana, Cuba. Patricio era tânăr și știa că tinerețea, limba lui ascuțită și inteligența pe care nu se sfia să o afișeze sunt cărțile de vizită care l-ar putea recomanda peste tot. Între noi fie vorba, altceva nu avea în bagaje. Nici bani, nici haine potrivite pentru clima călduroasă și umedă. 

Farmecul lui și replicile spumoase sunt cele care o conving pe o proprietară de pensiune să îl ajute. Stabilimentul era renumit pentru ajutorul oferit asturienilor, dar nu oricine îi intra în grații bătrânei doamne. Grescas, un tip masiv, este cel care îi oferă o primă șansă lui Patricio. 

Grescas, Guzman și Patricio – trioul de lustragii; tineri, frumoși și dornici de a-și construi o altă viață. Nu se spune că roata norocului este rotundă? 

Guzman își iubea meseria, Grescas adora să amestece băuturi, Patricio ura să lustruiască pantofi. Viața le oferă o șansă atunci când le sunt încredințate niște bilete la loterie. Nu participau, le vindeau. Și Patricio aproape că îl convinge pe un domn să le cumpere. Talentul lui oratoric este remarcat de domnul Entrialgo care îi și propune un târg. Patricio trebuia să vândă, în zece minute, un fular. Ce e  greu? Cine ar cumpăra un fular când afară sunt patruzeci de grade? Dar Patricio are farmec, vinde fularul și este angajat la El Encanto, cel mai are magazin din Cuba. Reușise. Urcase pe o nouă treaptă. Nu știa că se va îndrăgosti și asta îl poate costa viața.

 Encanto era pentru Patricio asemeni unui univers. Găsea tot ce îi trecea prin cap, se integrase repede și deja stârnise furtuni în inima unei liftiere. Dar nu totul este așa de simplu. Se îndrăgostește la prima vedere de cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse în viața lui. Purta o rochie roșie, era grațioasă, elegantă și extrem de feminină. Defectul ei? Cesar Valdes, soțul ei. 

Cesar era un temut mafiot. Era recunoscut pentru sângele lui rece și pentru faptul că prefera să își elimine cu mâinile goale toți adversarii. Nu exista vreun lucru pe care să și-l fi dorit și să nu-l fi obținut. Indiferent de costuri. 

Gloria, sau mai bine zis, trupul unei fetițe de paisprezece ani, îi atrage atenția lui Cesar și fetița rebelă care avea întotdeauna o replică bună pregătită sau ceva de descoperit devine o pasăre într-o colivie aurită. Tatăl ei moare în urma unui infarct și mama ei suferă un accident vascular. Gloria rămâne singură pe lume și la mâna lui Valdes care nu scapă ocazia de a o face soția lui. 

Gloria trăia într-o altă lume, lume în care răutățile soțului său nu ajungeau. Își dedica viața fiicei sale și vizitelor la Encanto. Nici că putea face altceva. Era mereu sub supravegherea cumnatei sale. Asta nu o împiedică să îl remarce pe Patricio și să simtă, pentru prima dată în viață, ce înseamnă dragostea adevărată. 

Povestea lor nu este una ușor de scris. Cesar Valdes era puternic și „brațele” lui puteau ajunge peste tot. Efectele ar fi fost devastatoare. Dar e o crimă să furi de la viața iluzii și clipe în care să te abandonezi total omului pe care îl iubești? Gloria și Patricio sunt tot mai atrași unul de altul și idila lor nu poate rămâne neobservată multă vreme.

 Dacă în primele pagini ale romanului autoarea „tărăgănează” evenimentele, în cea de-a doua parte, lucrurile stau total altfel. Am simțit că totul s-a precipitat brusc și de multe ori am avut nevoie de pauză pentru a asimila toate informațiile noi. Știam deja din descrierea cărții cam care ar fi deznodământul poveștii, dar drumul lor se deschidea în fața mea și călătoria se anunța a fi una plină de neprevăzut și mister.

Mi-a plăcut mult stilul de scriere al autoarei  și am apreciat faptul că ne-a prezentat totul din perspectiva celor două personaje centrale: Gloria și Patricio. Deși am avut impresia că se trec prea repede în revistă anumite evenimente, am putut să simt legătura dintre mine și personaje. Le-am înțeles deciziile, luptele și le-am resimțit durerea și zbuciumul interior. Prietenia frumoasă dintre cei trei băieți este una din acelea trainice, cele care sunt făcute pentru toată viața.

Povestea a trezit în sufletul meu o întreagă suită de sentimente și eu m-am lăsat copleșită. Este genul de poveste pe care îl caut atunci când am nevoie de certitudine și siguranță, finalul acela căruia nu i-aș mai adăuga nicio întrebare pentru că am primit toate răspunsurile. 

Cartea a apărut la Editura Rao. 

O recomand iubitorilor de povești de viață, de dragoste, dar și celor care sunt în căutare de povești bune pentru vacanță!

Despre carte: 
An aparitie: 2018
Autor: Susana Lopez Rubio
Categoria: Literatura Universala
Editie: Cartonata
Editura: RAO
Nr. pagini: 396
Traducator: Graal Soft
baner_respectyourself

19 COMENTARII

  1. Uite cum mă faci să o adaug și eu pe lista de dorințe și chiar nu o voiam 🙂 Felicitări pentru recenzia minunată și tentantă! <3

Lasă un răspuns