Palatul ascuns se află pe o insulă plină de secrete și promisiuni. Zidurile sale au asistat la evenimente zguduitoare, au păstrat tăcerea și au rămas în picioare pentru a conserva urmele vremurilor, pentru a nu lăsa uitarea să se aștearnă peste oameni, iubiri și amintiri. Cu labirinturile sale și camerele atent îngrijite, Palatul ascuns are timp și spațiu pentru a lăsa generații întregi să își pună amprenta asupra zidurilor groase. Însă, este posibil ca trecutul să se dezvăluie tuturor? Îl poate descifra cineva care nu-i cunoaște toate codurile, toate dedesubturile, toate luptele?
Dinah Jefferies ne-a surprins cu o serie care nu își are bazele în ținuturi exotice, alintate de plante colorate și sărutate de ploi abundente. Așa cum am spus și când v-am scris despre primul volum al seriei – Fiicele războiului, m-am bucurat să o văd mutându-și bagajul literar într-o altă căsuță de pe harta lumii. Deși ar putea reda mult mai bine tensiunea acelor vremuri, Dinah Jefferies se descurcă destul de bine în altă atmosferă, urmărind alte mize și alte destine.
„M‑a purtat cu totul într‑un alt loc și timp. O poveste minunată, cu mai multe straturi, cu personaje de care să te îndrăgostești cu adevărat.“ – HAZEL GAYNOR
Volumele acestei serii urmăresc îndeosebi stările interioare, alegerile unor surori, legăturile de neînțeles dintre ele și familie. Tensiunile vremurilor afectate de război, alianțele politice, foamea și greul sunt aduse în lumină ca niște personaje secundare, plasate prin text și lăsate să atragă atenția mai mult ca un murmur decât ca o voce strigată din toți rărunchii.
Palatul ascuns – calea spre trecut
Cred că am mai spus asta de câteva ori, dar tot o mai spun o dată. Soția plantatorului de ceai, prin grija traducătoarei minunate, a primit mai multă culoare, mai multă esență, mai multă căldură. Am înțeles atunci, nu vă devoalez sursa, că Dinah Jefferies nu scrie plastic (citez: „ea nu scrie cu floricele”). Dinah Jefferies se bazează pe muchii solide, de cele mai multe ori neșlefuite, se concentrează pe fapte și mișcări, mai puțin pe descrieri fabuloase și emoții palpabile.
Dacă un traducător nu își ia „anumite libertăți”, dacă nu reușește să se îndrăgostească de poveste, de cadre și locuri, rezultatul tinde să devină fad, un amestec liniar de tușe repetitive, o înșiruire de întâmplări care nu contribuie cu nimic la frumusețea poveștii.
Desigur, o să spuneți că asta nu o putem așeza doar în spatele traducătorului, dar am găsit niște neconcordanțe (Malta este înconjurată de Marea Mediterană, iar Rosalie spune, atunci când intră în apele acesteia, „nu am făcut niciodată baie în ocean”). Iar asta, pentru mine, semnalează că traducătorul nu a trăit în poveste (mai sunt și alte exemple, le găsiți voi prin text), nu a fost pe urmele personajelor, nu și-a pierdut propria identitate în încercarea de a le-o creiona fidel pe a lor.
Și mai am o precizare, una care ține tot de traducere și redactare, am simțit o nevoie acută de semne de exclamare! Nu am simțit deloc emoția personajelor, nici încântarea, nici freamătul, nici zbuciumul din piept. Replicile lor nu trezeau în mine sentimente și nici nevoia de a încerca să-i cuprind cu mintea, să le vizualizez reacțiile, să le surprind grimasele.
Goana spre trecut
V-am spus în recenzia trecută că mi-a plăcut cel mai mult de Florence, mezina cea răsfățată. Deși dă dovadă de un caracter la fel de dârz și muncește pământul precum un bărbat, Florence păstrează în ea un strop de inocență, de candoare. Și tare mi-ar fi plăcut ca povestea asta să fie mai mult despre ea, ca accentul să nu cadă mai mereu asupra lui Rosalie. Cred că Florence, mai ales pentru povestea pe care noi am aflat-o spre finalul primului volum, merita o bucată de timp numai pentru ea.
De acord, firele trecutului se descâlcesc numai atunci când cineva începe să tragă de ele, să le desfacă și să le descurce nodurile. Știm noi, cei care au pășit deja în sânul aceste familii, că fetele nu au avut o relație foarte bună cu mama lor și că au învățat să se descurce pe cont propriu. Acum, aproape fără să vrea, Florence primește rolul de a echilibra balanța, de a ridica vălul de tăcere ancorat de propria-i mamă. Dacă ajungea să-i cunoască durerile, să îi înfrunte temerile și fantomele, poate avea să o și înțeleagă. Și să o ierte.
„Veți fi cu siguranță captivați până la ultima pagină, pe măsură ce ies la iveală straturile secretelor de familie ascunse de mult timp.“ LIZ TRENOW
Palatul ascuns – trecut și prezent
Nevoită să stea departe de tărâmul natal, Florence își agață sufletul de Jack, bărbatul care o dusese departe de brutalitatea războiului și de oamenii care nu ar fi înțeles deloc adevărul. Obligată să trăiască fără surorile ei, Florence își vizitează mama și speră să găsească în ea un punct de sprijin.
Femeia, după cum bine o obișnuise și pe Florence, pare că nu o ascultă deloc și nici nu-i oferă acesteia explicațiile mult râvnite. În schimb, fără ca măcar să o avertizeze, îi încredințează o misiune extrem de importantă: să o găsească pe Rosalie, mătușa lui Florence, fiica rebelă a familiei Delacroix.
Deși venea dintr-o familie bună și banii nu îi lipseau, Rosalie își dorise dintotdeauna să își găsească propriul drum. Convinsă și de faptul că tatăl ei urma o cale greșită, Rosalie fuge de acasă și începe să lucreze ca dansatoare de cabaret în cluburile boeme. Drumul ei duce până în Malta, acolo unde este nevoită să îndure condiții mizere și periculoase, dar și unde își pune pentru prima dată inima pe tavă în fața unui bărbat.
Pe ea își dorește Florence să o găsească, dar va putea șterge cu buretele cei peste douăzeci de ani de tăcere și secrete? Va fi posibil să o găsească și să reunească familia?
Palatul ascuns – despre iubire și alianțe
Prima parte a poveștii s-a desfășurat lent, exact ca o după amiază leneșă și călduroasă. Apoi, pe măsură ce timpul s-a lăsat cotrobăit și s-au amestecat și alte elemente, acțiunea parcă a înflorit și eu m-am trezit prinsă în mijlocul evenimentelor. M-am bucurat spre final și am apreciat faptul că autoarea nu a uitat să împletească firele iubirii, așa cum știe și poate să o facă doar ea.
„Un roman tulburător, cu o imaginație bogată, despre curaj, dragoste și loialitatea familiei pusă la încercare până la limită.“ RACHEL RHYS
Palatul ascuns este cel de-al doilea volum al seriei Fiicele războiului și este disponibil la Editura Nemira.
Paperback
448 Pagini
Disponibil din: 25 ianuarie 2024
Traducere: Roxana Olteanu
