Copiii verii, al treilea volum al seriei Colecționarul, m-a așteptat pe Libris. Deși am citit primele două volume din serie și am fost cucerită, oripilată și intrigată de subiectele atinse, cumva, am uitat de această serie. În vizita mea săptămânală de pe Libris, să nu îmi spuneți că nu faceți și voi la fel, am zărit acest titlu și am simțit nevoia acută de a-l aduce acasă, în grădina mea.
Fără să îmi propun acest lucru, iată că începutul de an se dovedește a fi dedicat seriilor pe care simt nevoia să le termin. Deși ne mai așteaptă încă un volum în această serie, am simțit că vreau să mă întorc în grădină, alături de fluturi și de polițiști. Dot Hutchison scrie bine, al naibii de dureros și de bine. Nu despică deloc firul în patru. Ai impresia că misiunea ei secretă este aceea de a te șoca, de a-ți tulbura liniștea și de a-ți arunca așteptările în aer. Aruncă toate elementele în ring, fără să le cosmetizeze sau să le rotunjească marginile. Le lasă așa: tăioase, incisive, ascuțite, abrazive.
Copiii verii – înapoi lângă fluturi și trandafiri
Sunt sigură că și vouă, cei care ați petrecut timp în grădină, vi se face dor de fluturi. Nu știu cum ați perceput voi primele două volume ale seriei, dar Grădina cu fluturi a fost povestea care mi-a lăsat răni adânci în suflet. Cu toate astea, cu sufletul franjuri și aripile zdrobite, am simțit nevoia de a mă întoarce iar și iar în mijlocul fetelor însemnate și tatuate pe viață. Trandafirii de mai, cel de-al doilea volum, mi-a plăcut la fel de tare (oricât de bulversant poate suna asta), dar sufletul deja îmi era călit de toate încercările fluturilor. Îl închisesem într-un cocon lemnos; ciuruit, dar sigur pentru toate emoțiile care ar fi putut încolți.
Dot Hutchison nu se satură să construiască poduri peste timp, peste răni, peste oameni. Îi acord din nou o bilă albă pentru cum a reușit să țină toate aceste cazuri legate unele de altele. Am simțit că fluturii și polițiștii alcătuiesc o familie. O familie anormală, e drept. Dar tot o familie. Alcătuită din groază, atacuri, nesiguranțe, frici, compromisuri, dragoste și salvare. Dar tot o familie. Și m-am bucurat să le văd din nou aici pe fete, martore mute ale hidoșeniei lumii, dar cumva reparate de firescul ce încearcă să își găsească loc printre crăpăturile nenorocirilor întâmpinate.
Copii abuzați: salvați sau condamnați?
Cartea asta doare oricum. Chiar dacă ai citit sau nu celelalte volume, chiar dacă ești un om puternic, chiar dacă spui că ești pregătit pentru tot ce va veni peste tine. În cartea asta, dură și tăioasă, copiii suferă. Și sunt salvați. Dar suferă din nou. Și noua lor zonă de siguranță are un nume precis ales: Mercedes Ramirez.
Fiți siguri că Mercedes Ramirez nu fusese aleasă întâmplător. Era cunoscută pentru pasiunea cu care își îndeplinea sarcinile de serviciu, dar și cu grija cu care îi salva pe copiii abuzați. Mercedes avea multe răni similare în sufletul său. Înțelegea, ca nimeni alta, cât de mult doare abuzul, cât de însemnat, neputincios și fragil rămâne un astfel de copil.
Pe veranda ei apare primul copil plin de sânge, cu un ursuleț în brațe. 🧸 Ofițerii de poliție ofereau fiecărui copil salvat câte un ursuleț de pluș. Așa simțeau ei că le pot induce ideea de „ești în siguranță, totul va fi bine”. Familia primului copil trimis la Mercedes este ucisă într-un mod absolut brutal. Iar copilul le povestește polițiștilor că îngerul care l-a trimis la casa lui Mercedes îl trezise înainte de a-i omorî părinții și îl obligase să privească tot. Îngerul nu făcea asta din răutate. Voia să se asigure că băiatul știa că a fost răzbunat, că răul a fost smuls din rădăcină și că zona lui de siguranță începea să prindă contur în altă parte, departe de casa care i-a fost coșmar și condamnare.
Copiii verii – când dragostea este înlocuită de abuz
Pe veranda lui Mercedes apar tot mai mulți copii speriați, toți cu un ursuleț de pluș în brațe și cu o poveste cruntă pe umeri. Toți aveau în spate o poveste cu abuz, temeri și nesiguranță. Dar până unde avea criminalul de gând să meargă? De ce o alesese pe Mercedes? Ce voia de la ea?
Nu ai timp să te gândești la toate întrebările astea în timpul lecturii. Valul de violență, mărturiile, supozițiile care rămân în aer, revolta, furia… Toate aceste trăiri te izbesc în mod repetat și nu ai timp să vezi dincolo de ele. Ești șocat, furios, speriat. Vrei să îi știi pe copii în siguranță, departe de orice i-ar fi putut leza, departe de răul pe care unii adulți îl pot sculpta în sufletele și pe aripile lor.
Acum, la câteva ore de la terminarea cărții, pot să spun că am simțit nevoia anchetei polițiștilor. Că am vrut să fac parte din toate căutările lor, că aș fi vrut să îi văd răsturnând fiecare piatră și scotocind fiecare casă, dosar sau mașină. În timp ce mie mi se albeau încheieturile de cât strângeam din pumni, în timp ce vedeam neputința lui Mercedes, polițiștii păreau că iau totul cu cel mai mare calm, de parcă aveau tot timpul din lume. Morțile părinților sunt pârghiile pe care autoarea prinde povestea ei, fără să le bage prea mult în seamă, fără să ofere prea multe detalii cititorilor săi. Aici mai are de lucrat autoarea. Aici pierde frâiele din mâini și acordă atenție doar anumitor elemente.
Copiii verii – povești crunte și destine frânte
În ciuda punctelor pe care le-aș fi vrut mai dezvoltate, povestea asta a mai săpat o cicatrice pe sufletul meu. Dot Hutchison a pictat pe aripile acestor povești imagini, puncte și linii pe care nu le poți uita. Șocante prin violența și întunericul pe care îl aduc, vibrante și dătătoare de fiori. O recomand iubitorilor de suspans și de povești cutremurătoare.
Copiii verii – Dot Hutchison – este disponibilă pe Libris.
Categoria: Literatura Universala
Autor: Dot Hutchison
Editura: HERG BENET
Nr. pagini: 336
An aparitie: 2021
Colectie: Passport
Editie: Necartonata
Serie: Colectionarul
Traducator: Laura Nureldin
