Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina (recenzie, Humanitas)

„Zuleiha deschide ochii” este un roman tulburător, abrupt, incisiv. Deși pare „cioplit” de un topor care i-a aplicat lovituri dure și exacte, romanul nu duce lipsă de o emoție aparte, de momente care te impresionează și de gesturi mici care fac diferența. Gesturi simple ale unor oameni care nu mai au nimic de pierdut, dar care nu uită să fie oameni chiar și în fața decăderii și a morții. 

„Zuleiha deschide ochii” este un roman al cunoașterii, un roman al metamorfozei unei femei simple care își desfășoară rutina după un program dictat de alții și de obiceiurile locale. Nu devine vreo ilustră cercetătoare sau vreo figură renumită, devine mamă și asta pare să o smulgă din cele mai negre abisuri. 

Zuleiha este un personaj pe care îl îndrăgești de la prima pagină. Dedicată și ușor naivă, ea nu cunoaște altă realitate în afară de cea dictată de Murtaza, soțul ei mult mai în vârstă, și de cea pe care mama ei i-o inoculase destul de devreme sub forma zicătorilor sau a lucrurilor pe care o femeie se cade sau nu să le facă. 

Viața ei fusese plină de pierderi. Un drum bolovănos și alunecos al disperării, al suferinței și al dedicării non stop familiei soțului său. Murtaza nu o menaja deloc. O folosea la lemne chiar și când viscolul era năprasnic. Ea dădea zăpada, ea avea grijă de casă, de curte, de încălzitul băii și de Strigoaică, soacra ei veșnic nemulțumită și complet oarbă. 

Zuleiha deschide ochii – un roman despre cunoaștere 

Când Murtaza află de un nou raid al Armatei Roșii în satul lor de culaci, decide să ascundă tot ce mai poseda familia. În disperarea lui omoară vaca și puțin lipsește să nu o rănească și pe Zuleiha. Grâul care le-ar fi asigurat recolta din primăvară este ascuns în mormântul fiicei lor. Pierduseră patru fete și niște pietre grele stăteau mărturia pierderii care o rodea pe Zuleiha și a golului pe care soacra îl umplea cu vorbe de ocară.

Pe drumul de întoarcere, cei doi soți se întâlnesc cu un pâlc de soldați. Câteva boabe de grâu căzute în zăpadă și refuzul categoric al lui Murtaza de a împărți cu rușii tot ce avea sunt factorii care atrag moartea bărbatului. Fusese omorât în câteva secunde. Erau considerați ca fiind țărani deschiaburiți sau „foști oameni”. Se împotriveau comunismului și bunăstării pe care rușii își doreau să o ajute să înflorească peste tot. 

Zuleiha deschide ochii – o carte cât o mie de cuvinte 

Zuleiha este deportată în Siberia alături de alți oameni asemeni ei, de intelectuali leningrădeni și deținuți de drept comun. Toți erau la fel în fața rușilor. Tratați inuman, înghesuiți în trenuri care parcurg drumul până în Siberia în 6 luni datorită staționărilor lungi și dese din gări, înfometați și murdari, prizonieri în cuștile de metal ale vagoanelor. Pier pe capete și sunt șterși din istorie cu o linie groasă de creion. Atât semnificau. Un nume tăiat de pe listă. O gură în minus de hrănit cu fiertura aia fără gust sau cu apă fiartă. 

Zuleiha avea un atu. Poseda o bucățică de zahăr îmbibată în otravă, ar fi putut să își curme viața oricând, dar blestemul care părea să planeze asupra ei este risipit de faptul că este însărcinată. Numai asta o ține în viață, deși nici nu îndrăznește să mai creadă că micuțul va supraviețui. Moartea îi suflase de atâtea ori copilele de sub ochi. 

Ignatov este cel care îi conduce în Siberia și cel care se va ocupa de „satul” lor. O pădure plină de pericole, câteva unelte primitive, niște gloanțe și pământ gol. Armata Roșie voia ca țăranii deschiaburiți să ridice acolo un sat cu mâinile aproape goale, să muncească pământul și să împartă cu mama Rusie tot ce au obținut. Adaptabilitatea lor m-a uimit. Linguri din scoici goale, colibe prin care intră vântul și frigul care devin mai apoi izbe personale. Și dacă vei crede o clipă că lupta pentru supraviețuire îi va uni, eu spun să te mai gândești. Există trădători și oportuniști și oameni care sunt capabili să vândă pe oricine. Ignatov află pe pielea lui. 

Apropierea dintre Zuleiha și Ignatov este palpabilă de la început. Dar este corect? El era ucigașul lui Murtaza, el o adusese în fundul civilizației pe ea și pe copilul ei. Era o legătură născută din pofte carnale sau se baza pe sentimente sincere? 

Transformarea vieții Zuleihei este impresionantă. Crescută în obiceiuri vechi de când lumea, Zuleiha rupe rândurile atunci când realizează că nu o așteaptă iadul undeva. Iadul îl trăia în fiecare zi în Siberia. Născuse patru fete și le pierduse în sânul familiei pe care o slujea. Născuse între străini un băiat și el supraviețuise la sânul ei. Își păstrase ochii strâns închiși în satul de tătari. Învățase să îi deschidă în Semruk, satul pe care îl ridicaseră în colectivitatea impusă de cei care se credeau puternici. 

Mi-a plăcut romanul. Nu am simțit că este un roman de debut. Deloc. Este bolovănos și cuvintele par să te strivească sub forța lor, acțiunile par să se succeadă ca într-un scenariu pentru o dramă menită să producă un cutremur de mare magnitudine în sufletul oamenilor. Este tranșant și direct, nu se folosește de tonuri calde și de metafore. Are cuvinte reci și dure, cuvinte care sapă asemeni uneltelor „foștilor oameni”. Un roman ca o lecție, ca o celebrare a vieții și a dorinței de supraviețuire. Vi-l recomand cu drag! Mulțumesc Angelei de la So many books, so little time pentru acest roman!

Îl puteți găsi pe Libris. 
An aparitie: 2018
Autor: Guzel Iahina
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Raftul Denisei
Editura: HUMANITAS
Nr. pagini: 420