Mica vrăjitoare este o serie care a făcut victime… Ne-a atras tuturor atenția și eram toate trei cu ochii pe primele două volume din serie: Proba focului și Sângele Viridianei.
Și eu m-am bucurat prima de ea. Maria avea de citit o altă carte pentru școală și am profitat imediat de ocazia neașteptată. Amalia mă tot pândea, voia să îi citesc eu despre aventurile Clarei. Dar nu m-am lăsat păcălită. Cartea are un font mare, pagini aerisite și detalii foarte drăguțe, numai bune pentru a le atrage atenția celor mici sau celor mari.
Mai ales că Amalia voia să știe dacă fata are o pisică sau animalul de pe copertă era doar o amenințare la adresa fetei. O considera amenințare pentru că ei i se părea foarte speriată privirea Clarei. După așa presupunere, mai puteam lăsa eu cartea să mă aștepte pe raft? Am citit repede, repejor primele două volume și abia le aștept pe următoarele două. Mi-au rămas câteva întrebări fără răspuns și e musai să aflu toate detaliile. Dar și să aflu dacă micuța Clara va deveni vrăjitoare cu acte în regulă.
„Un roman uimitor și minunat!” The Guardian
Mica vrăjitoare – inițiere în lumea fantasticului
Ați suferit și voi de „sindromul Samantha”? Dacă sunteți de vârstă cu mine (și nu neapărat), atunci vă aduceți aminte de Ce vrăji a mai făcut nevasta mea? Mi-am terorizat multă vreme nasul, încercând să obțin mișcarea specifică Samanthei. Speram să capăt totodată niscaiva puteri magice pentru a le folosi împotriva tuturor sarcinilor pe care mama le împărțea cu atâta dărnicie.
Clara nu a strâmbat din nas, a fost zgâriată de o pisică și habar nu avea că era înzestrată cu puteri magice. Fata, nu pisica. De fapt, și pisica venea de pe tărâmul magicilor. Vedeți, aproape nimic nu este obișnuit la cartea asta!
– Puiule, a spus, de data asta înspăimântată. Ce-ai pățit?Am clătinat din cap. De fapt, tremuram din tot corpul. Mă durea capul, julitura de pe frunte mă ustura și mă ardea. Încă simțeam greutatea corpului umed al pisicii, mirosul de alge și de sânge sărat.– O pisică, am șoptit. M-a zgâriat… o pisică.Niciodată nu m-aș fi gândit că o să mă creadă. Mă așteptam să-mi pună o grămadă de întrebări și apoi să mă acuze că exagerez. Serios acum, cât de des ți se întâmplă să fii atacat de o pisică neagră uriașă?Dar m-am înșelat. Doar m-a fixat cu privirea.– O, nu, a bolborosit.Și atât. Apoi a început să plângă.”
Mătusa Isa și lecțiile despre vrăji – Proba focului
Așa cum v-am spus mai sus, micuța Clara era înzestrată cu puteri magice. Era o vrăjitoare „de pădure”, așa cum era și mătușa Isa, mătușa despre care fetița știa prea puține lucruri. Și era de înțeles.
O vrăjitoare de pădure putea comunica cu animalele, putea călători prin tunelurile de ceață și putea controla ființele pădurii. Dar pentru asta e nevoie de o pregătire temeinică și Clara găsește în mătușa sa cel mai bun profesor. Erau multe schimbări pe care trebuia să le asimileze, dar și o pisică neagră a cărei prezență nu putea să și-o explice. Ce avea pisica asta de repeta continuu „a mea…a mea”?
E tare simpatic volumul unu. Până apare Chimera, o vrăjitoare puternică și exilată din rândul celor ca ea. Ce voia Chimera de la Clara? De ce nu putea să îi dea pace?
Sângele Viridianei –
O regăsim în volumul doi pe Clara, micuța noastră vrăjitoare simpatică. La un an de zile după ce a fost nevoită să treacă prin proba focului, viața Clarei tot nu este lipsită de pericole. Da, tot Chimera este cea care aruncă liniștea ei în aer.
Și, de data asta, Chimera îi răpește ce cei mai dragi oameni din viața Clarei: Isa, Owen – cel mai bun prieten al Clarei. Numai că, în acest volum, pisica este „umbra” Clarei și animalul nemaipomenit este un șoim. Da, v-ați prins.. Și el o zgârie. Dar nu pentru a-i face rău. Ci pentru a-i transmite un mesaj. Cineva avea nevoie de ea și Chimera era implicată. Se pare că mica vrăjitoare va trebui să învețe din nou să-și măsoare puterile cu malefica vrăjitoare.
Volumul doi se citește la fel de repede ca primul și mie mi-a oferit câteva ore de relaxare. V-am spus că aleg cărți de copii atunci când vreau să îmi liniștesc mintea.
Și acum pot răsufla ușurată. Le pasez fără grijă în biblioteca Mariei. Numai că sper să apară repede și celelalte volume din serie!
Cele două volume pot fi cumpărate de pe site-ul Editurii Paralela 45, de aici și de aici.
Autor: | Lene KAABERBØL |
---|---|
Domeniu: | Literatură pentru copii & Adolescenți |
Colecție: | SERIA MICA VRĂJITOARE |
Traducator: | Mihaela Pogonici |
Dată apariție: | 05-2020 |
Nr. pagini: | 208 |
Titlu original | Vildheks: Ildprøven |
E faină recenzia. Cartea pare a fi perfectă pentru copii.