Recenzii

Privind înăuntru – Petronela Rotar, (recenzie, Editura Herg Benet)

„Privind înăuntru” are puteri magice. Nu te vindecă instant de problemele tale, nici nu îți vinde soluții la kilogram și nici cei „zece pași” miraculoși către conștientizare nu ți-i prezintă. „Privind înăuntru” îți înlătură pâcla de pe ochi. Te învață să privești în tine. Și nu îți vorbește din cărți. Petronela Rotar nu prezintă teorii ale vindecării și nu știu ce formule de succes. Îți predă prin puterea exemplului, se dezbracă în fața ta de toate secretele, își expune durerea și nu o maschează în spatele unui hashtag iluzoriu.

Aveam nevoie de o astfel de carte. Eu mă consider fricoasă, așa am fost dintotdeauna. M-am așezat pe scaun și mă uitam în teancul de cărți de pe noptieră. Am ales cartea Petronelei pentru că eram curioasă. Și sceptică. Mă gândeam că va veni un alt autor ca să despice în patru teoreme existențiale. Cartea m-a trezit de la primele rânduri. M-a pălmuit fără menajamente, m-a zgâlțâit de umeri și mi-a cerut să fiu atentă. Să mă uit mai bine în inima mea, să rup pereții gelatinoși în spatele cărora mă ascund și să înțeleg că trecutul nu îl pot schimba. Că am și eu partea mea de vină, că trebuie să mă iert, să îi iert și să spun ceea ce simt exact atunci când simt nevoia să o fac. S-ar putea să nu mai am a doua șansă.

Întorceam paginile și mă gândeam că Petronela Rotar stă în fața mea. E cocoțată în vârful patului, patul acela pe care și ea îl iubește la fel ca mine, cu două căni mari, pline cu ceai fierbinte și povestim. Ați simțit vreodată că o poveste se împletește perfect cu a voastră? Exact asta am simțit și eu ieri. Nu numai că s-a împletit și s-a pliat pe sufletul meu, au fost pasaje în care am mers mână în mână cu confuzia: nu știam unde se termină povestea ei și unde începe a mea. Parcă ea dădea glas temerilor mele, parcă ea trăise viața mea și simțise frica, și neiubirea, și golul, și abandonul, și brațele încârligate care cerșeau iubire.

M-am recunoscut până la lacrimi în cartea ei. Și am recunoscut pietrele pe care le car pe umeri. În timp ce ea și-a găsit calea spre ea, spre copilul din interior, eu încă mă mai caut. Mai caut copila speriată cu ochi migdalați. Vreau să o iau pe genunchi și să îi spun să creadă în ea. Lucrurile nu sunt roz, dar dacă învață să se iubească, ele pot fi. Dacă învețe să-i accepte pe părinți și dacă încearcă să vadă ce au fost ei dincolo de mama și tata, pot fi.

Este o carte incisivă, vie. Îi vezi mustind sufletul printre pagini, îi simți tremurul din voce și nesiguranța când viața o pune iar și iar la pământ. Mă gândeam cât de mult semănăm noi cu mamele noastre. Eu am judecat-o pe mama, puțin am căutat să o înțeleg. Viața a avut un umor sec. Mi-am proiectat astfel alegerile încât parcă rescriu povestea mamei. Fix de ce am fugit, fix aia am făcut. Karma? Nu. Alegeri. Traume din copilăria mică? Da.

Petronela a abordat alt subiect unde eu am corigențe și restanțe. Bine, am stabilit deja că nu știu să mă iubesc. Mi s-a spus toată viața că nu sunt bună de nimic, că sunt proastă șu urâtă pentru că semăn cu tata. Am încercat să vorbesc cu mama. Pentru ea, frământările interioare și despresia sunt niște prostii. Spuneam de celălalt subiect. Copil neîmbrățișat în copilărie, am ajuns să îmi sufoc copiii cu grija. Mă simt vinovată când plec singură undeva. Mă simt nesigură când merg seara la culcare și ele rămân în camera lor. Mi-e teamă să le dau drumul. Știu că relația mama-copil o poți asemăna unui copac. Știu că mama este rădăcina, copiii sunt ramurile. Dacă rădăcina e bine, ramurile vor fi la fel. Știu că dacă rădăcina are o problemă, ascunsă sau nu vederii, ramurile vor avea de suferit. Dar uit. Mama ei de teorie, că practica mă omoară. Deși îmi doresc să plec de acasă, îmi doresc timp pentru mine și ore în care să îmi păcăne urechile de liniște, când o fac…mă simt de parcă mi-am trădat copiii.

Vedeți? Cartea Petronelei nu ne dă soluții miraculoase de vindecare. Ea face o radiografie. Vede petele negre, te ajută să le identifici, te ajută să le dai glas, să scoți monștrii la lumină și să îi vezi cum încearcă să se furișeze înapoi în locul lor întunecat și umed. Lectura cărții ei este ca un joc de sinceritate. Te uiți în oglindă și ești sincer, cel mai sincer, cu tine.

Cu siguranță, este o carte perfectă pentru raftul „de recitit”!

Vă recomand cartea asta! Fiecare om ar trebui să o citească, toți aveam în suflet o teamă. Și îmi vine în minte un alt titlu de carte în timp ce scriu, unul controversat: Orice om îi este teamă. Și ajung din nou la tot ce am citit în cartea Petronelei. Îți mulțumesc! Aveam nevoie de carte, avem nevoie de tine. Să mai scrii!

„Privind înăuntru” a apărut la Editura Herg Benet și poate fi comandată de aici. Merită!

Descriere:

Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind doar încă cîțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cît să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure. Este un miracol că nu am murit, trăind atît de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lîngă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor. Am făcut întoarcerea spre viață în ziua în care am decis să mă vindec. Nu știam atunci, însă, că asta fac, un U turn definitiv spre lumină. Am aflat abia acum, după un drum lung și dureros, cînd am ajuns.

Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării. E darul pe care îl întorc vieții, că m-a îngăduit și așteptat să mă întorc cu fața spre ea.

An aparitie: 2018

Autor: Petronela Rotar

Editura: HERG BENET

Nr. pagini: 336

Colecția: Radical din 5

19 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *