După ce te-am pierdut / After you – Jojo Moyes *** Recenzie

I-am acordat 4 steluțe pe Goodreads.

Dacă am putea împărți oamenii după modul în care ei se raportează la pierderea unei persoane dragi, ar exista două categorii : cei care trec mai ușor invocând amintirile lor comune și cei care nu pot depăși trauma prea ușor și se simt pierduți, nereușind să găsească drumul de urmat.

* * * * *

     Habar nu avea Louisa Clark – aka Lou- de modul în care i se va schimba viața în momentul în care a aplicat pentru o slujba de îngrijitoare a unui tetraplegic. Fiind o explozie de culoare atât prin vestimentație, cât și prin modul ei de a a fi, Lou încearcă să schimbe și să aline un pic monotonia din viața lui Will. Iar când află de intențiile lui, Lou își face din salvarea lui o misiune personală.

Will fusese un nebun- în sensul frumos al cuvântului. Gata mereu de aventură, luând tot ce era mai frumos de la viață, el este aruncat în prăpastia celei mai adânci depresii în momentul în are are un accident de motocicletă, în urma căruia rămâne paralizat. Imobilizat, țintuit și sătul de stilul ăsta de viață, Will le promite părinților lui încă 6 luni, după care el va merge în Elveția, la clinica Dignitas pentru „sinucidere asistată „.

Lou încearcă să îl convingă sub diferite forme să renunțe la decizia lui, însă nu reușește iar asta este o vină care îi apasă sufletul.

* * *

Volumul 2 al seriei l-am așteptat cu nerăbdare. L-am terminat acum câteva minute și sentimentele mele sunt confuze. Se poate să fi fixat eu prea sus ștafeta, se poate sa fie modul meu diferit de a mă raporta la anumite situații. Cartea mi-a plăcut, însă Lou m-a dezamăgit.

Cartea a surprins bine durerea celor lăsați in urmă ( mai ales rudele celor care își pun capăt zilelor). Cei care pe lângă pierderea suferită trebuie să suporte și sentimentul apăsător de vină – cel care roade, macină și îmbătrânește înainte de vreme, cel care pune fire albe în păr și riduri pe chip. Mereu m-a intrigat faptul că în ciuda faptului că un drum se oprește, o ființă dispare, noi drumuri se deschid. Ciudat simț al umorului trebuie să mai aibă și karma asta.

  Finalul primului volum mi-a smuls lacrimi, dar a permis speranței sa înflorească. Mă gândeam că sfârșitul lui Will, reprezintă începutul lui Lou.
Însă Lou m-a dezamăgit… parcă nu voia sa iasă din zona ei de confort. În ultima scrisoare de la Will, primește sfaturi prețioase : era îndemnată să lupte pentru visul ei și să trăiască viata. La 20 de luni după moartea lui, Lou este barmanița într-un bar din aeroport. Pierde cursul la care fusese înscrisă de Will, trăiește într-un apartament pe care nu simte nevoia să îl amenajeze și nu gustă viata prea mult.

Se simte faptul că nu trecuse nici peste dragostea lor, nici peste moartea lui mai ales că se consultă încă în gândurile ei cu el. Nici ea nu mai este aceeași : hainele colorate sunt în cutii, blugii și tricourile simple luându-le locul.

 Viaţa ei monotonă este peste cap de apariția unei tinere de 16 ani, Lily. O adolescentă rebelă, cu probleme de comportament, cu o relație dificilă cu mama ei. Lily era fiica lui Will. Fiica de care el nu știa nimic, fiica pe care nu o cunoscuse.

Cum își vor influenta cele două femei viata? Va reuși Lou sa iasă din pătrațica ei și sa își trăiască viata? O vor ierta părinții ei? Cum va primi familia Traynor vestea că au o nepoată?

După ce te-am pierdut este defini?ia prieteniei, a sacrificiului, a progresului și a vindecării. Deși Lou este situată mereu sub eticheta ” salvatorului de serviciu”, acțiunea nu este concentrată în jurul ei. Acest volum este ca o privire aruncată peste destinele tuturor, ca un „look back” asupra a tot ce rămâne în urma cuiva. M-am întrebat inevitabil, care ar fi fost decizia lui Will dacă ar fi știut de existența fiicei lui? Care ar fi fost parcursul relației lui Will cu Lou?

Mi-ar fi plăcut să văd o Lou mai ambițioasă, o Lou care ar crea haine, ar umple lumea de culoare și de optimism, o Lou care în loc sa se resemneze, ar fi luptat sa trăiască. Per total cartea mi-a plăcut, mai ales pentru că s-au oferit soluții pentru depășirea pierderilor, sub forma unor întâlniri cu oameni care sufereau. S-a pus accent pe prietenie, pe apropiere, pe implicare și pe sentimente.

Cartea este scrisă în modul caracteristic lui Jojo Moyes : lejer, amuzant și plin de emoții. Recomand!