Logodnicele Reichului – Jean-Christophe Grange, recenzie

Logodnicele Reichului a fost pentru mine un roman provocare. Sinceră să fiu, dacă nu ar fi fost acest nou blog tour, cred că mai aștepta puțin până să îl citesc. Deși îmi plac cărțile groase și nu mă feresc de ele, de asta m-am speriat. Mă gândeam că voi bâjbâi mult și bine prin canalele istoriei și că mă voi pierde prin hățișul de informații.

Din fericire, mi-a plăcut foarte mult romanul și l-am depunctat numai pentru că mi s-a părut prea lung. Deși triunghiul format din cele trei personaje insolite – Beewen, Minna și Simon – mi s-a părut genial, consider că autorul putea să mai scurteze un pic povestea. Mi-a adus personaje interesante, detalii pe care nu le cunoșteam despre naziști și nazism. Am avut suspans, adrenalină și mister, dar tot mi s-a părut un pic prea mare întregul cadru pentru tapiseria brodată de Grangé.

E drept, este o tapiserie bogată, lucrată cu atenție și migală. Dar riști să pierzi cititorul pe drum.

Logodnicele Reichului – moartea seamănă teroare

Cred că nu am mai citit până acum un roman cu așa combinație: thriller/polițist și nazism. Fascinante au fost ambele planuri, din punctul meu de vedere. Am avut parte de emoții puternice urmărind ancheta celor trei, dar și primind toate informațiile despre mașinăria nazistă.

Habar nu aveam că au existat așa numitele case „Lebensborn„.

Lebensborn („Fântâna vieții”) a fost o organizație germană nazistă, inițiată de șeful SS, Heinrich Himmler, care avea case de maternitate și acorda asistență financiară soțiilor membrilor SS. Totodată ținea orfelinate și avea programe de relocare pentru copiii răpiți de naziști. 20.000 de copii s-au născut prin programul Lebensborn. (sursa aici)

Himmler urma tiparul mult dorit și iubit de Fuhrer. Doreau să aibă numai urmași de rasă superioară: arieni puternici, blonzi și înalți. Nu știu unde am fi ajuns dacă nebunia lui Hitler nu ar fi fost oprită, (chiar și la momentul la care a fost oprită). S-au pierdut atunci multe vieți, s-au urmat tipare nebunești, s-au etalat mândrii și au avut putere mai toți ciudații (nici nu știu cum să le spun altfel).

Moarte. Șantajiști. Oportuniști.

„O poveste consistentă, inteligentă, care oscilează și răstoarnă lucrurile cu susul în jos.” Lire – Le Magazine Littéraire

Grangé știe să scrie. Știe să se joace cu emoțiile și cu sentimentele tale. Doar un om inteligent știe să îți provoace, cu o singură întorsătură de peniță, să îl urăști pe un personaj numai pentru a te simți înduioșat tot de el câteva pagini mai încolo. De la început mi-am zis că singurele emoții pozitive le voi avea în legătură cu victimele din carte. Dar mi-a părut rău pentru Beewen, l-am apreciat pe Simon și am iubit-o pe Minna.

Moartea e la ea acasă în Berlin. Și seamănă teroare și durere peste tot. Chiar și așa, moartea unei femei dă peste cap liniștea din rândurile trupelor SS. O moarte violentă, învăluită în mister și necunoscute, o moarte al cărei vinovat este de negăsit. Aici intră în scenă Beewen. De ce el? Prima victimă fusese soție de soldat. Înjunghiată și tăiată în bucăți, femeia lăsase în urmă durere și tone de semne de întrebare. E drept, societatea era plină de situații aflate cumva la extremă. Unii mureau de foame, alții se întâlneau în cafenele pentru a se distra. Unii se îmbrăcau în zdrențe, alții etalau ținute de lux. Ai fi zis că moartea nu s-ar fi învârtit prin saloanele în care își făceau veacul doamnele de elită. Dar fix acolo lovește doamna cu coasa… Și are un aliat: Omul de marmură.

Alianțe și oportunități

Beewen ar fi preferat mai degrabă să strivească niște fălci. Dar era obligat de mai marii săi să îl prindă pe criminalul care semăna teroare. Un alt cadavru găsit, un modus operandi identic cu cel din primul caz. Cine le voia răul doamnelor din înalta societate și ce aveau femeile acestea în comun?

Lui Beewen i se alătură în ancheta Simon Kraus, un psihanalist talentat. Simon era un om extrem de dedicat muncii sale și ar fi fost personajul perfect dacă nu și-ar fi etalat din primele rânduri cele mai mari defecte. Simon era gigolo și se folosea de farmecele sale pentru a-și șantaja pacientele. Avea el metodele sale și nu vă spun mai multe. Simon Kraus era un om periculos și știa aproape totul despre oricine. Dar era el capabil de crimă?

Celor doi le vine în ajutor și Minna Von Hassel. Știau toți despre ea că era o moștenitoare bogată, dar nu știau toți că era și un psihiatru dedicat. Minna ascundea în spatele alcoolismului său toate neputințele și toate frustrările. Ea însăși măcinată de întrebările legate de tot ce ține de Fuhrer și nazism, Minna nu se gândește de două ori atunci când i se cere să își pună viața în pericol. Există un criminal în oraș și trebuie prins înainte să omoare din nou.

Logodnicele Reichului – suspans și mister

Logodnicele Reichului este un roman complex, unul pe care numai un autor iscusit îl poate ține în frâu. Grangé s-a jucat cu personajele sale, s-a folosit de cruzimea mașinăriei naziste și nu s-a sfiit din a-i etala ororile. De fiecare dată când aveam impresia că sunt pe calea cea bună: bum! se întâmplă ceva care dădea totul peste cap.

Am renunțat să îmi mai construiesc așteptări sau să încerc să deschid o anchetă în nume propriu. Mi-era clar că nu voi izbuti. Hățișurile erau prea sălbatice și prea pline de spini și de minciuni. Numai Simon avea cheile către societatea berlineză și numai Minna avea capacitatea de a descifra mințile bolnave.

Vă recomand Logodnicele Reichului, este un roman puternic, credibil și plin de întorsături de situație. Dacă doriți și alte păreri, nu uitați să intrați pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri; Ciobanul de azi; Biblioteca lui Liviu; Cărțile mele și alți demoni; Citește-mi-l; Where the fain Falled; Simona Ștefana Stoica; Blog, Analogii, Antologii.

Logodnicele Reichului a apărut la Crime Scene Press și este disponibilă aici.

Titlu original: Les Promises

Traducător: Horia Nicola Ursu

Nr. pagini: 688

Anul apariției: 2021