Strigătul păsării kiwi -Sarah Lark (trilogia „În țara norului alb” – #3)

Mi-am dorit tare mult să descopăr cum se termină trilogia asta. Deși se pot citi și ca atare, romanele au mai mult farmec dacă sunt citite în ordinea apariției lor. Știi mai multe lucruri despre viața din Noua Zeelandă și cunoști mai bine arborele genealogic al familiilor care au devenit nucleul lumii închipuite de autoarea Sarah Lark.

După „În țara norului alb” am ascultat „Cântecul maorilor” și era necesar să aud și „Strigătul păsării kiwi”. Sarah Lark are un stil de scriere fermecător și mă bucură faptul că a reușit, după patru cărți pe care le-am citit, să mă poarte cu același drag prin țara pe care o iubește atât fără să știrbească din farmecul aventurii.

Strigătul păsării kiwi este romanul care a pus punct unei aventuri palpitante și cel care m-a ajutat să îmi formez o impresie finală despre tabloul pictat cu migală și măiestrie de Sarah Lark. Kura, personajul central din Cântecul maorilor, jumătate albă-jumătate maori, a fost cea pe care am antipatizat-o și la a cărei apariție am strâns din pumni. Ambițioasă, mândră și dornică de a-și îndeplini cel mai mare vis, Kura a plecat de la Kiward Station fără să se uite în urmă. Am apreciat dorința ei și lupta pe care a dus-o pentru a reuși, dar nu am înțeles de ce Gloria nu a avut loc în viața ei. 

Gloria era tot ce nu era Kura, mama ei. Kura era frumoasă, grațioasă și talentată. Gloria era terenul de luptă a celor două rase, pakeha și maori, și se vedea lupta lor pentru supremație. Era corpolentă, înaltă, avea nasul lat și buzele pline, bărbia fermă și păr ce avea voință proprie. La Kiward Station îi era bine. Înflorise iubită de străbunica ei și de Jack, un fel de unchi vitreg al Gloriei. Iubea să călărească, să stea alături de cățelușa ei border collie și să afle lucruri noi despre cultura tribului maori. 

Strigătul păsării kiwi – un roman plin de culoare

Viața îi este dată peste cap de scrisoarea părinților ei care își aduseseră brusc aminte de existența Gloriei. Aceștia intenționează să aducă fata în Anglia pentru a o înscrie la un colegiu de prestigiu. Kura-maro-tini nici nu își cunoștea fiica. Ar fi știut astfel că, Gloria nu este deloc talentată și nici atrasă de muzică. Moștenea doar gena lui Lucas Warden, îi plăcea să deseneze animale.

Oaks Garden se transformă treptat într-o închisoare pentru Gloria care devine și mai introvertită datorită comparațiilor îndelungi cu faimoasa ei mamă. Ea nu era Kura, ea nu voia să facă asta!

Aflată în compania părinților pentru un turneu în America, Gloria fuge. Își dorea să ajungă acasă. Noua Zeelandă, Gwyn și Jack. Ei erau cei care o știau și o iubeau cu adevărat. Călătoria ei este singurul aspect pe care l-aș schimba la carte. Gloria era oricum afectată de viața lângă Kura, asta ar fi trebuit să fie de ajuns pentru transformarea ei. Autoarea a ales diferit. Gloria a fost abuzată sexual de zeci de ori, sute aș spune. Trebuia să își plătească drumul spre casă, așa că, deghizată în băiat, pătrunde la bordul unei nave. Doar doi bărbați îi cunosc secretul și unul dintre ei o vinde celorlalți. A acceptat prea ușor situația asta, i-am înțeles disperarea, dar cred că se putea ocoli această decădere a ei. Suferise prea mult deja. Călătoria ei am citit-o cu sufletul făcut fărâme și cu conștiința urlând.

Strigătul păsării kiwi – un roman al cunoașterii

Viața la Kiward Station continuase și fără Gloria. Gwyn, în ciuda celor optzeci de ani ai săi, încă se ocupă de oile de la fermă și îl urăște la fel de tare pe Tonga, căpetenia maori. Kura fusese liantul dintre cele două lumi și faptul că pământul de la Kiward Station rămânea la o maori era singurul lucru care menținea apele calme. 

Jack se căsătorește cu Charlotte și viața lor pare desprinsă dintr-un basm. Zmeii nu vin sub forma unor creaturi demne de teamă ci sub forma unei tumori cerebrale care i-o smulge lui Jack pe femeia pe care o iubise cu tot sufletul. Distrus de durere și conștient că ajunsese epava a celui ce fusese cândva, Jack se înrolează în război în ciuda insistențelor mamei lui. Voia să nu se mai gândească la Charlotte. Și nici la Gloria. Legătura dintre el și Gloria fusese una minunată până să fie întreruptă de plecarea ei. Îi promisese că o va lua acasă dacă nu se adapta la viața din Anglia, dar scrisorile lui nu îi fuseseră înmânate niciodată Gloriei.

Gloria are ceva în comun cu Jack. Amândoi se simt singuri și abandonați. Numai pământul de la Kiward Station îi poate salva. Dar au ajuns prea târziu înapoi?

După cum v-am spus deja, îmi place tare mult faptul că autoarea Sarah Lark redă traseul unor femei puternice. Nu sunt perfecte și nici măcar nu au o viață ușoară, dar au ambiție și voință. Toate au fost lovite de soartă și toate ascund istorii pline de puncte de cotitură și bătălii câștigate și pierdute. Legătura dintre ele mi se pare fascinantă. Prietenia se transformă în grade de rudenie, casa devine neîncăpătoare pentru membrii vechi sau mai noi. Mi-ar fi plăcut, acum că am ajuns la final de serie, să fi avut și mai mult din farmecul local al triburilor. Gloria petrece o perioadă în sânul tribului și atunci aș fi avut nevoie de mai mult. Urmăresc documentarele despre triburi și sunt fascinată de stilul lor de viață și de modul în care își conduc tribul. 

Per total, este o serie bună. O combinație de romance și aventură, o fuziune a două culturi extrem de diferite. O saga de familie pe care am citit-o cu drag și de care mă despart cu greu. Știu, toți au îmbătrânit, au devenit bunici și au crescut generații întregi de oi, dar așa sunt eu, sentimentală. Este o serie pe care v-o recomand cu mult drag! 

Puteți găsi aceste romane pe site-ul Libmag, dar și Aurul maorilor, prima carte dintr-o altă serie semnată de autoare. 

Cântecul maorilor este aici, Strigătul păsării kiwi – aici, Aurul maorilor – aici. 

Voi ați citit vreo carte de-a autoarei? Ce impresie v-a lăsat? 

An aparitie: 2016
Autor: Sarah Lark
Editie: Cartonata
Editura: RAO
Nr. pagini: 624