Ochii galbeni ai crocodililor
Recenzii

Ochii galbeni ai crocodililor – Katherine Pancol, recenzie

Ochii galbeni ai crocodililor este cartea pe care am judecat-o cel mai mult anul acesta. Nu după ce am citit-o. De când am văzut-o pentru prima oară. Coperta nu îmi sugera nimic, titlul nici atât. Și poate că ar mai fi stat pe noptiera mea mult și bine, dar am apucat să o răsfoiesc, am citit primele pagini și mi-a plăcut stilul de scriere. Asta mi-a dat curaj. Eram sceptică totuși și mi-am păstrat o doză de îndoială până la final.

Abia după ce am terminat de citit (și am citit ambele romane, fără pauză între ele) am realizat cât de potrivite au fost titlurile pentru aceste prime două volume ale trilogiei. Nu suntem toți la un  moment dat animale de pradă? Nu vânăm greșeli, oportunități? Nu atacăm puncte vulnerabile și nu facem arme proprii din slăbiciunile celorlați?

Ochii galbeni ai crocodililor
Ochii galbeni ai crocodililor

Povestea pe care Katherine Pancol o nuanțează cu răbdare și îndemânare este una care poate fi trecută drept ruptă din realitate. Urmărește și șlefuiește cu atenție caracterul personajelor și nu le face pe acestea neverosimile prin acțiuni care nu li s-ar potrivi. Nu evidențiază numai relațiile sociale, le subliniază pe cele din sânul familiei, pe cele de dragoste sau prietenie. Și am simțit că le exploatează pe toate. Le urmărește evoluția, le dezvoltă,  le ramifică și așteaptă să vadă ciocnirile dintre ele. Și vă asigur că sunt suficiente scântei cât pentru a nu lăsa deloc cititorul să lase garda jos.

Ochii galbeni ai crocodililor – o poveste interesantă

„Norocoșilor, sunteți pe punctul de a ceda ispitei celei mai irezistibile scriitoare a Franței! La sfârșitul acestui roman fermecător, amuzant, emoționant, veți simți că Iris și Joséphine fac parte din familia voastră.“ Tatiana de Rosnay

Povestea în sine ar putea trece drept una de viață. Poate că nu este plină de răsturnări de situație, dar este plină de „condimente”. Și toate astea ne sunt oferite de personaje. Katherine Pancol își prezintă personajele cu toate adicțiile lor, personalitățile lor sunt atât de diferite și ea știe când să arunce defectele și calitățile lor în luptă. Drept vă spun, am avut momente când am urât cu adevărat anumite personaje. Unele au fost defecte, dar au avut farmecul lor. Și stângăcia lor, simplitatea cu care își trăiau viața, principiile banale după care se ghidau s-au transformat treptat în simpatie. Pe „Șef” – domnul Grobz- , un bărbat de șaizeci de ani, care a trăit toată viața încercând să se împace cu cea mai mare greșeală a vieții lui, l-am antipatizat de la început. Mi s-a părut atât de slab. Dar dând la o parte toate alegerile și greșelile lui, am dat de un Șef slab, un bărbat care își dorea doar dragoste și un moștenitor, un copil care să îl strige tata. Și aparițiile lui au devenit momentele mele preferate. Mă impresiona să văd un om puternic redus la stadiul unui copil de câțiva ani.

Ochii galbeni ai crocodililor – o colecție de sentimente

Henriette Grobz, aka Scobitoarea, este genul de persoană pe care o urăști de la prima vedere. Este superficială, iubește să trăiască fără griji, ar face orice este posibil pentru a trăi o viață luxoasă. Dacă peste astea poți să treci, până la urmă este vorba de prioritățile fiecăruia, nu poți să treci peste aversiunea ei față de Josephine, fiica ei cea mică. Josephine, preferata mea, a fost dintotdeauna o persoană cumpătată. Era total diferită față de Iris, sora cea care fura toate privirile, era nesigură și nu știa să trăiască decât pentru alții. Avea mereu impresia că rădăcina nesiguranței ei se afla undeva în copilăria mică, dar nu știa să recunoască punctul nevralgic. Dădea vina pe firea ei, pe dragostea pe care tatăl ei i-o arătase înainte ca acesta să moară.

Henriette a ales copilul puternic, copilul care i-ar fi putut aduce faima și i-ar fi putut asigura traiul cu care fusese obișnuită. Nu a ales copilul care avea mai mare nevoie de ea, a împins-o pe Josephine la marginea existenței sale și a renunțat foarte repede atunci când a fost cazul.

Relații problemă

Iris – respiră și expiră falsitate. Dragostea pentru aparențe este atât de ecidentă încât ai vrea să intri în carte și să o scuturi de câteva ori. Nu pare niciodată concentrată pe ce a primit de la viață. Este focusată numai asupra ce ar mai putea primi sau și-ar dori să primească. Are un soț atent și un copil care are nevoie de ea. Dar Iris iubește să fie în centrul atenției, vrea să fie adulată și apreciată. Deși o desconsideră pe Josephine, Iris apelează la ea când are nevoie de un strop de atenție. Pentru a-l păstra pe Philippe, soțul ei, Iris decide că trebuie să scrie o carte. Dar nu este capabilă de acest lucru. Așa că apelează la sentimentalisme și la Josephine. Ea avea să scrie cartea, Iris avea să îi doneze banii din drepturile de autor, dar va păstra succesul pentru ea. Și Josephine acceptă.

O poveste fermecătoare

Josephine este prinsă cu garda jos. Fusese părăsită de soțul adulterin și se trezește singură și neajutorată în fața deciziilor pentru viitor. Nu crede că poate face față provocărilor, nimeni nu o învățase să creadă în ea. Și totul pare și mai greu pentru că fiica mea mare o crede slabă și vinovată. Vinovată pentru că ele nu aveau bani, pentru că locuiau în cartierul acela sărac, vinovată că nu profita de rudele bogate, vinovată că își pierduse soțul. Josephine se refugiază în scris și în discuția ei nocturnă cu stelele. Mai există vreo șansă la iubire pentru ea? Există și o porție de fericire cu numele ei trecut pe etichetă?

Există. Dar trebuie să caute înăuntrul ei, să se accepte și să lupte.

Povestea este presărată cu mai multe lucruri decât cele prezentate de mine. Sunt mai multe personaje, fiecare aducându-și aportul la poveste și luând ceva la schimb. Și e o plăcere să urmărești viața, alegerile, situațiile prin care trec. Am citit volumul doi cu acceași poftă. Am avut parte de mai mult mister, de crime și de planuri de răzbunare. Recomand!

Ochii galbeni ai crocodililor a apărut la Editura Litera și poate fi comandat de aici. 

 

Data apariției: September 2019

Tip copertă: Broșată

Nr. pagini: 496

 

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *