Vremea vrăjitoarei a sosit. Este sezonul dovlecilor, al cărților fermecate, al personajelor fantastice, al locurilor încărcate de magie. Se așază cazanele pe foc, se amestecă poțiunile cele mai delicioase și cele mai bogate în ingrediente rare, se lansează cele mai grele și mai rele vrăji. Se creionează cele mai insolite personaje, se construiesc cele mai nebunești scenarii și se răstoarnă totul cu o rotire de baghetă.
Stați liniștiți, cartea lui Chris Bohjalian nu este un almanah vrăjitoresc, nu trebuie să adunați genunchi de broască și ochi de iguană, nici să amestecați în vreo poțiune fosforescentă, fierbinte și urât mirositoare. Aici avem de-a face doar cu acuzații de vrăjitorie, furculițe cu trei colți, nesiguranțe și frici, judecăți și multă ignoranță.
Vremea vrăjitoarei – acuzații și traume
Am început cartea asta cu multă nerăbdare și înarmată cu niște așteptări care – nu mi-e rușine să recunosc – nu aveau vreo bază solidă. Dacă în anumite cazuri caut ceva informații sau articole despre cărțile pe care intenționez să le citesc sau să le cumpăr, în cazul acesta am mers orbește și am pariat tot pe instinctul meu. Cred că și el a fost la fel de orb sau de legat la ochi. De ce spun asta? Vă dumiresc de îndată.
Cartea are un subiect interesant, bazat pe cutumele, ignoranța și frică de altădată. Am mai citit romane cu acuzații de vrăjitorie și jur că mi s-a blocat mintea la vederea metodelor lor de „validare” a vrăjitoarelor sau a celor însemnate de diavol. Știam că va fi ceva interesant, punctat de dezvăluiri dureroase și mărturisiri șocante. A fost. Doar că autorul nu mi-a dat impresia că a scos din subiectul ăsta maximul posibil. Primele pagini au fost destul de interesante, am intrat apoi într-o zonă gri, plictisitoare și repetitivă. Ultima parte este cea care, din punctul meu de vedere, a schimbat povestea.
Abia pe final am simțit emoția, durerea, zbaterea, complicitatea, implicarea, revolta. Toate aceste senzații și stări s-au prăbușit peste mine deodată, de parcă stătuseră până atunci în spatele unui filtru blocat și au găsit locul prin care să alunece în lume.
Vremea vrăjitoarei – între dorințe și așteptări
Dacă tot suntem la capitolul bile negre pe tabla vrăjitoarei, aș vrea să spun că mi-aș fi dorit un pic mai mult din culoarea locală și din atmosfera sumbră și întunecată a respectivei perioade. Axat pe duritatea și pe nevoia de a etala situația dintre Mary și soțul ei, dar și pe rețeaua fină a răului, autorul parcă a uitat să mai coloreze tapiseria din spatele personajelor sale.
Însă, așa cum am spus, dincolo de minusurile pe care eu le-am tot găsit și le-am adunat într-o grămăjoară generoasă, finalul mi-a plăcut mult. A fost ca un fel de echilibrare a balanței, ca un fel de karmă care nu obosește și lovește fix atunci când este mai mare nevoie de dreptate și pace.
Mary Deerfield – între șansă și neșansă
Mary Deerfield mi-a plăcut mult. Și mi-a stârnit de la început o simpatie aparte. Mary are nenorocul de a se afla în locurile nepotrivite, în compania oamenilor nepotriviți. Deși este o femeie inteligentă, dintr-o familie bună, Mary ajunge să fie a doua soție a unui bărbat dur, alcoolic și greu de stăpânit. Thomas Deerfield era un bărbat crud, puternic și al naibii de mândru. În ochii lumii și ai mai marilor bisericii, Thomas trecea drept un bărbat drept, iubitor de Domnul și păzitor al căii drepte. Însă, în spatele ușilor bine închise, Thomas era violent, nemilos și necruțător. Însă, chiar și așa, existau persoane care îl priveau ca pe un mic Dumnezeu.
O lovește pe Mary, o jignește și o reduce întotdeauna la zero. Mary nu contează în ochii lui, Mary nu este bună de nimic. Loviturile lui Thomas sunt strategice, pot fi explicate întotdeauna printr-un accident casnic. Și are grijă să o facă mereu vinovată tot pe Mary. Și pentru că știe întotdeauna ce are de făcut, Thomas are grijă să nu existe martori. Astfel, nimeni nu l-ar fi putut acuză fățiș de ceva. Era doar mărturia unei femei în care nimeni, poate nici părinții ei, nu poate să se încreadă.
Vremea vrăjitoarei – karma nu iartă
Mary îndrăznește să privească un pic peste normele vremii: vrea să divorțeze. Și decizia ei capătă și mai multă greutate atunci când în peisaj apare un bărbat care ar putea să o iubească și să o respecte așa cum merită. Însă nu este atât de ușor. Thomas este cunoscut și apreciat în comunitate, Mary este femeie, străină de aceste locuri și cu un comportament care lăsa de dorit.
Însă divorțul nu era bine văzut în lumea lor. Și Thomas nu este gata să piardă o mare parte din averea sa. Pe neașteptate, lui Thomas îi apare un as în mânecă: o portiță prin care ar putea să o șantajeze pe Mary și să o țină tăcută, în banca și-n rolul său de femeie supusă și tăcută.
Mary este acuzată de vrăjitorie. Nu fusese vina ei, însă oamenii nu aveau nevoie de prea multe lucruri pentru a emite acuzații și a fixa eticheta de condamnat pe fruntea cuiva. Iar Mary era legată de o moarte, o prietenie neobișnuită și condamnabilă, niște furculițe cu trei colți și un semn al diavolului. Privită ca supusă a diavolului, Mary ajunge să fie arătată cu degetul și vocea îi este complet redusă la tăcere. Va reuși să pună capăt acuzațiilor sau va fi o altă victimă în lanțul condamnărilor?
Vremea vrăjitoarei – o poveste interesantă
Vremea vrăjitoarei este un roman interesant, plin de momente cu răsturnări neașteptate de situație și puncte cheie greu de descifrat.
Mi-a plăcut mult mai mult povestea spre final, emoțiile acelea fiind și cele care au echilibrat un pic sentimentele mele, adunate până atunci. Vremea vrăjitoarei este un roman numai bun de citit în perioada asta, sunt sigură că are o greutate mult mai mare.
Vremea vrăjitoarei este disponibil pe siteul editurii Rao, chiar aici.
Nr. Pagini: 480
Apariție: acum 4 luni
Traducere: Maria Adam și Andra-Elena Agafiței
