Nu-i ușor să fugi de fericire. Și nici nu-i benefic să o faci. Dar cum să nu fugi atunci când golul este singurul tău prieten, când lucrurile nu par niciodată să-și cunoască locul și când traumele te împresoară din toate părțile?
Nu mai spunem că ajungi ca nici fericirea să nu-ți fie pe înțeles. Nu-i mai cunoști umbrele, momentele, trăirile și sensul. Nu o mai recunoști nici dacă-ți flutură pe sub nas steaguri albe și semnale de bine. Și dacă ar veni și și-ar începe dansul, ai căuta deja înțelesuri ascunse, te-ai speria de întunericul care va veni imediat după frumusețea acestei clipe. Știu cum e. Am fost acolo, am simțit asta.
Nu-i ușor să fugi de fericire – când privești și mai tare în interiorul tău
Am păstrat două cărți pentru acest final de lună. Un fel de cadou personal și special, un fel de a rezuma la câteva cuvinte întreaga mea existență: nu-i ușor să fugi de fericire. Dar sunt foarte bine, mulțumesc. Vă spun cu priceperea unui ultra maratonist că viața ne scapă foarte ușor printre degete, că fericirea fuge al naibii de repede și că poate fi ca o fulgerare de moment. Că, uneori, e nevoie doar de un strop de încăpățânare și de o picătură de ambiție pentru a distruge definitiv tapiseria unei fericiri. Nu vă panicați, nu am alergat și nici nu am devenit atletă peste noapte. Am fugit eu însămi de propria-mi fericire, mi-am ridicat obstacole și mi-am pus piedici. Încă o fac, să nu credeți că am devenit expertă în ale vieții.
Poate de asta m-am regăsit în amândouă personajele, poate de asta mi-am găsit locul de la început în trăirile amândurora și nu m-am grăbit nici să le judec, nici să le îndepărtez de pe marginile prăpastiilor personale. Uneori, în ciuda a tot ce ar putea spune alții, e benefic să privești în hău. Să scoți de acolo toți demonii și toate clipele în care ai uitat să te iubești, să te îmbrățișezi și să îți dai o palmă prietenească peste umăr. Uneori, chiar dacă îți vine să pui sub lacăte ferecate toate cuvintele, poate ar fi mai bine să vorbești, să le dai voie să scoată odată cu ele toată durerea pe care o simți și care te sfâșie, te rupe, te sfârșește.
Să nu luați cartea asta ca pe un romance. E ca și cum am spune că este toamnă și atât. Uităm să menționăm și razele blânde, culorile, ploile calde, dansul frunzelor, tapiseria aurită țesută cu atâta migală. Uităm de căldura ultimelor raze prietenoase, de foșnetul naturii moarte și de promisiunea pe care natura ne-o face pe măsură se frunzele se așază pe pământ: va fi iar verde, va fi iar bine.
Nu-i ușor să fugi de fericire – răni, traume, iubiri
Să nu mă spuneți Laurei. Dar știam că voi avea parte de o poveste bună. Nu o cunosc foarte, foarte bine. Însă o percep ca pe o fire boemă, emotivă, sensibilă. Însă, în ciuda fragilității sale, Laura este un om puternic, vertical, tranșant și direct. Iar toate aceste trăsături le-a transferat personajelor sale.
Povestea cu care Laura își face debutul nu are un parcurs liniar, punctat de escapade amoroase, vorbe dulci și căi bătătorite, fără gropi și praf. Povestea Laurei are viață. Aș spune chiar că e plină de viață. Și viața are moarte, boală, fericire, spital, miros de vechi și de amintiri, are durere și frică, are mulțumire și prietenie, are greutăți și victorii. Iar Laura Frunză le cuprinde pe toate într-un buchet generos. Lasă și frunzele moarte, și țepii, și spinii, și florile, și frunzele uscate. Că așa e viața, un buchet cu de toate. Cu uși trântite, cu telefoane care nu mai sună, cu întrebări la care nu poți răspunde și cu fugă, mai ales atunci când simți că totul e pe cale să se întoarcă pe dos.
Și fuga nu înseamnă lașitate. Nu. Înseamnă și „am nevoie de cinci minute cu mine”, „am nevoie să mă proiectez într-un viitor pe care nu știu cum să-l manevrez”. Și fuga mai înseamnă și „nu cred că sunt atât de bun. Uite ce am pățit când mi-am deschis sufletul și când m-am agățat de iubire”.
Nu-i ușor să fugi de fericire – o experiență aparte
Mi-a plăcut povestea celor doi. Mai ales pentru că i-am văzut așa, în stare brută, fără caractere cizelate și vorbe meșteșugite. Că mi-au permis să le deschid ușa intimității și a sufletelor, că am pășit pe urmele lor atunci când lumea toată părea să se prăbușească.
Nu o să vă mint. O să vă spun că i-am dat doar patru stele pentru că au fost prea multe coincidențe pentru gustul meu. Și pentru că Bogdan ar fi putut fi un pic mai bine construit. Parcă prea trăise precum un struț. Parcă nu se potrivește prea bine partea personală cu cea profesională. Dar n-am cunoscut comisari de poliție și se poate să fie o percepție greșită.
Mi-a plăcut povestea. M-am deconectat total de lumea mea, apoi i-am făcut loc și mi-am făcut loc pentru a privi – de la balcon – în interiorul meu. Mi-am revăzut și retrăit o parte din momentele de încăpățânare, mi-am analizat deciziile și am lăsat să explodeze toate cum ar fi fost dacă-urile. Ileana, ai dreptate. Nu-i ușor să fugi de fericire.
Mi-au plăcut și prospețimea stilului de scriere, dar și fluiditatea și sinceritatea cu care Laura asezonează întreaga combinație. Bravo, Laura! Mai vrem. 🙂
Nu-i ușor să fugi de fericire – Laura Frunză – a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.
Autor: Laura Frunză
Nr. de pagini: 480
Copertă broșată cu clape
Anul apariției: 2023
