Trei zile este al nouălea roman al seriei Ewert Grens. Bine că există Goodreads și ne putem informa. Nu am văzut menționat pe site-ul editurii sau pe carte acest aspect. Mă nemulțumșete de fiecare dată că o editură alege să înceapă cu volume din mijlocul seriei. Chiar dacă vorbim de cazuri diferite, cărțile acestea au punți comune: oamenii. Și povestea lor de viață este redată în timp, ni se dezvăluie treptat cariera lor, parcursul și personalitatea. Detaliu după detaliu. Și ruptura asta nu face decât să secționeze povestea și să ne facă oamenii incompleți.
Eu iubesc cărțile din acest gen literar și mă atașez foarte tare de inspectori și comisari. Bine, de cei care merită acest lucru, de cei care îmi dau dovada unei minți briliante. Știm deja, ca să prinzi un răufăcător, ca polițist, trebuie să fii mereu cu un pas înaintea acestuia. Să intri în mintea lui, să așezi indiciile, să ai instinct bun și miros al naibii de ascuțit. Și nu toți comisarii pot face asta.
Nu pot să îmi dau seama de cât de bun a fost Ewert Green în anchetele sale. Aici, în povestea din Trei zile, Ewert Grens îmi pare prins între presiunea singurătății și cea a pensionării. Nu l-am văzut dornic, implicat în anchetă. L-am văzut prins în amintiri din trecut, incapabil de a trasa o anchetă demnă de un polițist cu așa carieră. Și ar trebui să mai spun și că mi-am dat seama foarte repede de mâna criminală din spatele acestei mașinațiuni îngrozitoare. M-am bucurat și nu prea. M-am bucurat pentru că instinctul meu nu a dat greș și am fost dezamăgită pentru că mă așteptam la un pic mai mult.
Trei zile – un pas până la dezastru
Suntem fascinați de țările nordice (nu toți, dar cei mai mulți), de mecanismul lor care merge ca uns, de grija pe care o acordă educației și copiilor. De aici, de la mii de kilometri depărtare, Suedia pare un loc idilic. Locuințe mobilate în acel stil scandinav de neconfundat, arhitectura și ordinea de pe străzi.
Trei zile mi-a oferit tabloul unei alte Suedii. Polițiști corupți, arme, traficanți, crime odioase.
Piața armelor din această țară nu-i controlată de traficanți mari. Încă nu. E dirijată de propriul interes. Organizațiile criminale se asigură că au destul pentru scopurile lor, și atunci sunt satisfăcute.
Piet Hoffman și Ewert Grens au o prieteni veche, condimentată cu întâmplări pe care m-aș bucura să le descopăr mai pe larg. Deși Anders Roslund a construit aceste cărți ca ele să poată fi citite și separat, esența lor rămâne nealterată când acestea sunt citite în ordinea apariției. Deși Ewert este pionul central al seriei, mie mi-a plăcut Piet. Al naibii de mult mi-a plăcut! Inteligent, alert, curajos, nebun. Pe scurt: definiția celui care dorește să supraviețuiască.
Piet Hoffman – un personaj interesant
Povestea începe cu o poveste care mi-a trimis fiori reci în tot corpul. Un apartament, o familie cu cinci membri și o aniversare. Un tort frumos, cinci lumânări și o voce de copil care nu se mai oprea din cântat. Poliția este chemată de un vecin deranjat de un miros suspect și de cântecul copilei. Zana, micuța sărbătorită, era singura supraviețuitoare. Familia sa fusese executată fără milă. Și copila petrecuse câteva zile și nopți în compania lor. Tratase acest episod cu inocența specifică unui copil de vârsta ei. Un univers nealterat de gloanțe reci, de mesageri ai morții și de executări dictate de traficanți.
Șaptesprezece ani mai târziu, în același apartament este dată o spargere. Nimic nu dispăruse, dar o parte din dușumea era ruptă și sub ea se observa acum un lăcaș secret. Cine fusese aici și ce stătuse ascuns atâta vreme?
Gândul de la acest episod mi-a fost tulburat de apariția lui Piet Hoffman, un om cu un dosar impresionant. Hoffman ajutase poliția deși nu fusese niciodată angajatul acestei instituții. Se infiltra în grupări infracționale și încerca să le anihileze. Dar lăsase în urmă viața aceasta plină de pericol și amenințări. Avea acum o familie minunată și un job absolut legal și normal: apăra oameni și avea o firmă de securitate. I-am înțeles imediat cunoștințele în acest domeniu și paranoia (dacă o pot numi așa) despre siguranță. Exista întotdeauna o a doua cale de ieșire, se asigura că niciun pericol nu se putea abate asupra subiecților săi. Doar că, în zidul său apare o breșă în locul cel mai vulnerabil: familia sa.
Lupta pentru supraviețuire – tic, tac! tic, tac!
Ori tu, ori eu, și mă aleg pe mine.
Cineva voia ca Hoffman să revină la vechea sa ocupație. Cineva voia ca Hoffamn să distrugă o grupare infracșională și să folosească pentru asta o armă care nu exista. Nu oficial. Această acțiune ar fi atras atenția asupra armei și traficanții puteau acapara piața armelor.
Și cum să pună presiune pe un om dacă nu apelând la punctele nevralgice: familia. Lui Piet nu i se oferă mult timp, dar el are nevoie de timp. Știe că nu va intra în jocul lor și vrea să își pună în aplicare propriul plan. De asta am spus mai sus că mi-a plăcut mult de el. Și-a păstrat sângele rece deși a fost implicat direct și a luat unele decizii care m-au uimit.
Traficanții aveau mulți ași ascunți în mânecile lor, iar Piet vrea să fie sigur că are acoperire pentru fiecare. Iar asta îl duce lângă Ewert Grens, omul care ar fi putut să îl ajute în acest plan nebunesc.
Trei zile – timpul se scurge
Pentru că atunci când nu mai aveai de ales, nu mai părea mare scofală să-i faci cuiva rău.
Ancheta celor doi se complică pe final și eu m-am simțit pierdută printre nume și locații. Autorul a oferit multe detalii din ancheta lor, dar a grăbit finalul și nu mi-a dat răgazul pentru a-l asimila.
Mi-a plăcut povestea, a avut un subiect altfel și personaje diferite de cele întâlnite până acum. O puteți citi așa, separat de celelalte, dar sigur veți rămâne și voi cu unele nemulțumiri.
Una peste alta, Trei zile este o carte bună, potrivită pentru iubitorii acestui gen literar.
Trei zile a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.
