Anul în care te-am întâlnit – Cecelia Ahern, editura All ***Recenzie

” Gândul că o să mor a sădit în mine ceva ce port și astăzi: conștiința faptului că, deși timpul e infinit, timpul meu e limitat. Timpul meu se termină. 
… Chiar și după moarte, culegi ce ai semănat. Și așa am ajuns să mă pricep la semănat.”

Sunt cărți în care descoperim povești de dragoste, povești cu iz sf, povești cu planuri fantasy, povești neobișnuite sau povești istorice. Și mai sunt cărți în care ne descoperim pe noi. Sau o bucată din sufletul nostru. Sau o fărâmă din viitorul nostru. Pentru că o dată ce terminăm povestea închisă între copertele unei astfel de cărți știm cu siguranță cum va arăta viitorul nostru. Sau cel puțin vom încerca să îl facem să arate așa.
Știam deja că această autoare scrie despre viață, despre toate hainele pe care le îmbracă sufletul nostru, despre acele povești care te fac să te cutremuri și despre care te întrebi cu înfrigurare dacă există aievea. Cartea aceasta m-a păcălit în stil mare. Am crezut că va fi o poveste de dragoste. Am crezut că Anul în care te-am întâlnit este despre anul acela în care sufletul nu va mai merge de unul singur pe drum ci mână în mână cu al altcuiva. Într-un fel așa a fost. Doar că accentul este pus pe prietenie și pe schimbarea pe care o produc anumiți oameni ce apar în viața noastră cu un scop. Acela de a ne ajuta să îi ajutăm și de a-i ajuta să ne ajute.

                                  ”Când rănești oamenii te rănești.”

Ne lăsăm mereu prinși în capcanele cotidianului și uităm să fim atenți la cei din jur. Uităm să privim în ochii celor dragi. Să fim atenți la durerile sau la tăcerile lor. Să ne bucurăm de soare, de oameni, de vânt și de flori, de ploaie, de râsete și de ceea ce ne face sufletul împlinit. Apoi, ne simțim stingheri. Singuri într-o lume mult prea mare. Ce e de făcut? De ce lăsăm timpul să zboare?

De ce ne comportăm de parcă timpul nostru e infinit? 

Structurată pe patru părți care poartă numele anotimpurilor, romanul m-a trecut prin toate stările posibile. La început nu reușeam să mă identific nici cu acțiunea, nici cu personajele. Apoi am dat pagină după pagină și am trăit fiecare rând cu o altă intensitate. Mi se părea un roman plin de întrebări, de lecții, de semnale de alarmă. În ciuda acestei abordări atât de serioase și de psihologice, lectura nu este greoaie datorită umorului și ironiei ce răzbat din replicile personajului feminin.

  Iarnă- Perioada de inactivitate și degradare. 

Primăvară – Abilitate de a reveni la forma originală după o perioadă de suferință.

Vară- Perioada de dezvoltare, de perfecționare, de frumusețe înaintea declinului: vara vieții. 

Toamnă- Perioada de maturitate 

 ” Toți avem momente extraordinare în viață, perioade care își pun amprenta asupra noastră mai mult sau mai puțin. Mă gândesc la patru astfel de momente pentru mine : anul în care m-am născut, anul în care o să mor, anul în care a murit mama și acum anul în care te-am întâlnit pe tine. ”

 
Cartea debutează cu amintirea care stabilise cumva toată traiectoria vieții lui Jasmine. Când avea 5 ani aflase că avea să moară și ea cândva. Era un copil pe vremea aceea. Credea că numai plantele și animalele mor dacă fac o greșeală. Ea nu avea să facă niciuna. Chiar dacă va muri, va muri la bătrânețe. Acum avea 33 de ani și gonise întreaga viața în căutarea formulei perfecte pentru a păcăli cumva timpul. Făcea multe lucruri, pornea afaceri pe care ulterior le vindea. Eu am perceput-o ca și o încercare de a face cât mai multe, de a-și ocupa timpul și de avea impresia că viața îi era completă, că timpul nu îi era limitat.
În ultimii patru ani lucrase alături de Larry la un alt proiect. Pentru ea această afacere își atinsese apogeul și trebuia vândută, dar Larry nu era de acord. Astfel că Jasmine se trezește concediată și obligată de un contract semnat în prealabil să nu muncească un an de zile. Era plătită să stea acasă, dar ea era obișnuită să fie ocupată. Ce avea să se facă cu atât timp liber? Să își spioneze vecinii… asta ar putea fi interesant.
Când cumpărase casa acum patru ani în acest cartier liniștit, Jasmine nu avea timp de socializare și de norme administrative. Pentru că nu avea timp pentru grădinărit acoperă toata suprafața cu dale spre nemulțumirea vecinilor săi. Nici nu știa că soarta avea să o aducă față în față cu omul pe care îl ura de când ea avea 17 ani. Jasmine avea o soră ce avea sindrom Down. Heather era sora ei mai mare și se comporta ca atare în ciuda bolii sale. Jasmine lăsase în grija mamei ei toată viața surorii ei, nu avea timp să pregătească rutina lui Heather.
Vecinul lui Jasmine, Matt Marshal, era moderator al unei emisiuni de radio, iar în urmă cu 16 ani moderase o emisiune în care blama și aducea informații eronate despre această boală.
Jasmine îl ura de atunci. dar acum îl disprețuia complet. Era martora atacurilor lui nocturne în urma abuzului de alcool, al țipetelor și al comportamentului lui agresiv asupra celor trei copii și ai soției sale. În urma unei emisiuni indecente din noaptea Anului nou, Matt este scos din emisiune și lăsat acasă până când șefii aveau să ia o decizie.
Pentru că amândoi au fost nevoiți să stea acasă în aceeași perioadă, au fost martorii schimbărilor pe care viața le pregătise pentru ei. Jasmine nu știa cu ce să își ocupe timpul, Matt umbla tot timpul beat, ba scosese chiar și mobilierul de grădină care îi devenise a doua casă și își petrecea nopțile sub cerul liber. Amy și copiii plecaseră de acasă. Se săturaseră să asiste neputincioși la modul în care el își irosea viața și își pierdea slujba.
Jasmine devenise asistentul vieții lui. Îi știa toate mișcările și îi resimțea pierderile și eșecurile. Era furioasă pentru că el nu se bucura de ce avea, că nu era tată pentru cei trei copii, că nu se apropia de fiul lui. De pe margine putea vedea mai bine greșelile altora, dar cine le monitoriza pe ale ei? Cine să o ajute să și le îndrepte și să își găsească drumul?
Își canalizase toată energia în reamenajarea grădinii sale iar paralela dintre viața ei și bucata de pământ pe care o îngrijea cu atâta dragoste este lucrul care m-a impresionat cel mai tare. Nimic nu crește fără ajutor, fără dragoste, fără îndreptare. Nu este o rușine să fii ajutat, nu când înflorirea ta va atinge etapa cea mai frumoasă, nu când ajutorul te va ajuta să te îndrepți și să te redefinești.
Ce deznodământ va avea povestea lor? Ce schimbare îi așteaptă? Și mai important… sunt gata să învețe lecția?
Nu este o carte ușor de asimilat, dar este o carte care trebuie citită cu sufletul. O carte care te învață, te ajută și te emoționează. Iubitorii cărților Ceceliei Ahern vor ști despre ce vorbesc… emoție la superlativ!
 
Cartea o puteți găsi pe site-ul Editurii All, dacă dați click aici. Găsiți și informații despre Cecelia Ahern, una dintre autoarele mele dragi.