Pacienta tăcută – Alex Michaelides, recenzie

„Pacienta tăcută” are toate „uneltele” necesare pentru a se juca cu mintea ta. Te atrage în colțurile întunecate ale minții umane și începe să își desfășoare spectacolul de lumini și umbre. Personaje puține, acțiune pe care am asemănat-o tot timpul cu ceva care pulsează, pulsează și erupe deodată. Nu mă așteptam la twistul acela pe care autorul mi l-a servit atât de direct, de nonșalant. Eram concentrată să dezleg firele, să dau la o parte încrengătura de motive din hățișurile minții personajului feminin principal. Și văzusem un pic lumina, mă gândisem că poate exista și o astfel de variantă, dar am zis „neah!”, ar fi prea nebunesc. Oricum, în carte nu regele și regina fac jocul, nebunul este piesa principală și castelul lui, casa de nebuni, este frontul unde se vor duce războaiele.

„Pacienta tăcută” are cele mai mari șanse să fie thrillerul anului. Și o spun cu toată sinceritatea. Nu șochează prin acțiune, șochează prin atenția pe care o acordă detaliilor despre psihologia umană. Nu știu dacă autorul are vreo specialitate sau doar s-a documentat despre acest domeniu, dar știu că i-a ieșit un thriller psihologic bun și susținut. Mie îmi place mereu să caut chichițe. Să văd dacă se leagă o chestie de alta, dacă lucrurile sunt solide și dacă se susțin unele pe altele.

Da, am citit un thriller psihologic, am simțit că pătrunde în mintea lor și în mintea mea, că mă programează pe modul „follow” și noi nu mai am șanse de scăpare.
Autorul știe cum să împletească lucrurile, știe când, cum și unde să întretaie destinele celor două personaje centrale, aruncă niște motive noi în scenă și te lasă pe tine să urmărești pistele și să îți faci scenarii.

Pacienta tăcută – crimă pasională sau răzbunare?

Cartea începe cu o declarație de iubire a lui Alicia pentru soțul ei, Gabriel. Îl iubea, îl venera, nu dorea să îl supere. Și, totuși, l-a ucis. Sau toate indiciile duceau spre ea. Tăcerea ei, refuzul de a comunica măcar prin semne, închiderea ei într-un cocon interior nu fac decât să o indice drept autoarea crimei oribile. Evident, Alicia este diagnosticată cu nebunie și închisă într-un ospiciu.
Alicia era pictoriță. Trăia pentru picturile sale și pentru soțul ei. Iubea viața și picturile. Se exprima prin imaginile pe care le reda pe șevaletul său. Aproape toate erau inspirate din viața ei, din lucrurile care îi măcinau sufletul.

„Nu suport să știu că-și face griji pentru mine. Nu vreau să-l tulbur vreodată, ori să-l fac nefericit, ori să-i provoc suferință. Îl iubesc pe Gabriel nespus de mult. El este, fără îndoială, iubirea vieții mele. Îl iubesc cu toată ființa mea, îl iubesc atât de mult, încât uneori asta aproape că mă copleșește. Uneori cred că…”

Ce o făcuse pe această femeie să își împuște de cinci ori soțul în față? Și dacă nu era vinovată, de ce nu vorbea? De ce nu spunea ceva in apărarea ei? Frică sau autocontrol vecin cu nebunia?

„Alicia a fost descoperită lângă șemineu, în picioare. Rochia ei albă licărea ca o fantomă în lumina lanternelor. Părea că nu-și dă seama de prezența poliției. Era încremenită, înghețată – o statuie dăltuită în gheață – cu o expresie ciudată pe față, îngrozită, ca și cum s-ar fi confruntat cu o teroare invizibilă.”

Alicia nu m-a speriat. Gândurile ei erau clare, din paginile jurnalului ei răzbăteau cuvintele ei, cuvinte pe care nu le-a mai putut rosti după acea noapte fatidică. Datorită jurnalului am cunoscut-o mai bine, dar nu am putut pătrunde dincolo de suprafața poleită pe care mi-o prezenta ea. Este un personaj întunecat, greu de descifrat și de înțeles. Sunt lucruri întunecate în mintea ei, sunt lucruri neclarificate, traume care sapă galerii în mintea ei și rod precum moliile.

Pacienta tăcută – un joc de culise?

Personajul care m-a intrigat este Theo Faber, un psihoterapeut plin de umbre și traume. Nu știam în ce tabăra să îl situez. Este când pacientul care are nevoie de ajutor, când doctorul care vrea să vindece. Nu este perfect, nu este doctorul onorabil cu o viață fără pată. Devine detectiv la nevoie, vrea să o cunoască mai bine pe Alicia și începe să sape în trecutul acesteia.
Theo era interesat de cazul Aliciei. Știa detaliile: crima, tabloul pictat de Alicia ca o ultimă mărturie (intitulat Alcesta – inspirat dintr-o tragedie greacă), știa de faima scurtă de care se bucurase Alicia după moartea lui Gabriel, de tăcerea ei care durase ani de zile și care își prelungea tentaculele și în zilele acelea. Știa, dar era convins că el o poate ajuta să vorbească.

„Un pacient își deleagă sentimentele inacceptabile terapeutului său; iar el păstrează tor ce pacientul se teme să simtă, și simte în locul lui. Și apoi, foarte încet, îi înapoiază sentimentele.”

Îi lega ceva. El fusese pacient înainte de a fi psihoterapeut. Traumele din copilărie îi săpaseră adânc în suflet și în personalitate, dar reușise să treacă mai departe, își găsise alinarea, oaza lui care îl ținea în viață.

„N-am știut-o atunci, însă era prea târziu – îmi asimilasem tatăl, îl încorporasem, îl îngropasem adânc în subconștient. Oricât de departe aș fi fugit, îl purtam peste tot cu mine. Eram urmărit de un cor de furii, infernal, necruțător, toate cu glasul lui – zbierând că nu-s bun de nimic, o rușine, un eșec.”

Cazul Aliciei nu era unul ușor, dar Theo știa că poate să pătrundă în mintea ei. Și era gata să facă orice sacrificiu pentru asta. Chiar și să renunțe la locul lui de muncă și să vină la „The Grove”, sanatoriul unde era Alicia închisă, o barcă aproape de scufundare. Dacă reușea, sanatoriul era salvat.

„E ciudat cât de repede te adaptezi la lumea nouă și ciudată a unei instituții psihiatrice. Devii din ce în ce mai în largul tau cu nebunia – și nu doar nebunia celorlalți, ci și a ta. Suntem cu toții săriți de pe fix, cred, numai că în feluri diferite.”

Nu îi este ușor să lupte cu sistemul, mai ales că Alicia nu fusese un pacient ușor de stăpânit. Furia ei era cunoscută și doza de medicamente se tot mărise. Accesele ei de furie erau cunoscute și asta nu însemna decât doze mai mari de tratament.

„Am hotărât să nu mă las până când Alicia nu devine pacienta mea. N-aveam prea mult timp: Alicia era pierdută. Lipsea. Și aveam de gând s-o găsesc.”

V-am spus deja că doctorul este un personaj mult mai interesant de privit. Are propriile umbre, propriile secrete și este defect până în măduva oaselor. Dar nu renunță, vrea să o vadă pe Alicia bine, vrea să îi pătrundă adânc în minte și să o facă să vorbească, să spună ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea.

„Dar asta îți făcea Alicia. Tăcerea ei era ca o oglindă – reflectându-te pe tine.”

Mi-a plăcut mult modul de scriere al autorului. Totul capătă alte dimensiuni când lucrurile sunt alternate și ne sunt prezentate viețile celor doi. Lucrul acesta a crescut considerabil nerăbdarea mea și numărul de scenarii pe care le tot creionam în minte. Pentru prima dată, după multă vreme, am citit un thriller cu adevărat psihologic. Sunt evocate anumite dedesubturi, anumite idei care ilustrează cât de mare și cât de monstruoasă poate fi mintea omului. Nu de puține ori mi-a dat fiori.

Îți trebuie o putere deosebită pentru a te juca așa cu cuvintele, pentru a stârni furtuni în sufletul cititorului. Și când te gândești că autorul te fascinează cu partea întunecată a lumii, că răul este aici cadrul pentru spectacolul de lumini și umbre. Ești absorbit și îi privești defilând, te întrebi când și cine este vinovat și rămâi surprins la final. Închizi cartea și încerci să îți faci tu ordine în gânduri și sentimente, ești complet dat peste cap, năucit și uimit.

O carte cu nebuni care își schimbă rolurile și se poziționează pe ce loc vor ei pe tabla de șah. Cine dă șah mat? Cine câștigă jocul?
Alex Michaelides șochează cititorii. Acte de violență extremă, traume, nebuni și nebunie, accente paranoice, iubiri bolnave, șocuri și răsturnări de situație. Cu siguranță, un thriller psihologic bine structurat.
Cartea va fi disponibilă începând cu 19 martie, dar se poate și precomanda de pe site-ul editurii Litera, dacă accesați acest link.
Vreau să le mulțumesc celor de la Litera pentru oportunitatea de a mă bucura de această carte! Nu îmi venea să cred când am văzut că am și un bilețel și o dedicație personalizată pe prima pagină a cărții. Vă mulțumesc!

Citate:
” – Știi, Theo, unul dintre lucrurile pe care e cel mai greu să le recunoaștem e faptul că n-am fost iubiți atunci când aveam cea mai mare nevoie. E un sentiment îngrozitor durerea de a nu fi iubit.”

„Iubirea adevărată e foarte tăcută, foarte liniștită. E plictisitoare, dacă privești din umbra spectaculosului. Iubirea e profundă și calmă – și constantă.”

Descriere:
#incurand #thrillerulanului2019
Pacienta tăcută, de Alex Michaelides
Cu lansare globală concomitentă în peste 38 de țări, cel mai așteptat thriller al anului apare la Editura Litera. Supranumit „thrillerul perfect” de către autorul bestsellerului „Femeia de la fereastră”, „Pacienta tăcută”, de Alex Michaelides este un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei – și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act.

Viața Aliciei Berenson este aparent perfectă. Pictoriță renumită căsătorită cu un fotograf de modă, ea trăiește într-o casă superbă, cu vedere spre parc, într-una dintre zonele cele mai dorite din Londra. Într-o seară, soțul ei Gabriel se întoarce acasă târziu de la o ședință foto, iar Alicia îl împușcă de cinci ori în față și apoi rămâne tăcută mai mulți ani.
Refuzul Aliciei de a vorbi sau de a da orice fel de explicații transformă o tragedie domestică în ceva mult mai teribil, un mister care captează imaginația publică și o face pe Alicia celebră. Prețul tablourilor sale crește astronomic, iar ea, pacienta tăcută, este ascunsă de tabloide și de lumina reflectoarelor la The Grove, un spital psihiatric de maximă securitate din nordul Londrei.

Theo Faber este un psihoterapeut care a așteptat multă vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. Hotărârea lui de a o face să vorbească și să dezvăluie misterul motivului pentru care și-a împușcat soțul îl poartă pe un drum plin de primejdii – o căutare a adevărului care amenință să-l distrugă…