Fiecare fulg de nea de-afara este o amintire despre copilăria mea, despre adultul de astăzi care lua totul în joacă ieri. Cad fulgi mari, răzleți și se joacă în aer de parcă nu au griji pe lume. Așa eram și eu, așa ai fost și tu.
Mirosul de ger nu poate fi egalat de nicio altă esență de parfum. Fulgii, zăpada ce scârțâie sub talpă, omul de zăpadă strâmb de pe uliță, mirosul de portocale și cojile puse pe sobă la uscat pentru a parfuma mai mult casa. Dincolo era mama. Pregătea prăjituri cu creme dulci, cozonaci pufoși și desert cu scorțișoară. Spărgeam nucile căpătate la colindat, asta după ce le număram cu un soi de mândrie pe care puține lucruri au mai egalat-o peste ani; și le dădeam mamei pentru a le folosi.
Mama și bunica ne coseau trăistuțe pentru colindat, ne împleteau mănuși și ciorapi groși, iar tata pregătea steaua fratelui meu pentru „Steaua sus răsare”. O făcea an de an mai frumoasă. Adăuga, tăia, lipea și apoi o privea mândru. Poate îi purta noroc fratelui meu, căci el venea mereu acasă cu un zâmbet șăgalnic în colțul gurii și cu bănuții strânși în pumn. Niciodată nu am păstrat bucuria pentru noi. Am împărțit zâmbetele și amintirile cu părinții noștri. Covrigii, nucile și bomboanele se împărțeau întotdeauna la trei, la fel și bănuții. Ne-ar fi bucurat o jucărie nouă, dar mai mult ne bucura să punem pe masă ceva cumpărat de noi.
Băteam ulițele până ne durea corpul de frig. Săniuța noastră avea cele mai lucioase tălpi. Ne era frică să nu ne oprească mama în casă, așa că de multe ori setea era stinsă cu vreun țurțure.
Ne plăceau îngerii de zăpadă și oamenii pe care îi construiam strâmb cel mai adesea. Zâmbeau stângaci, dar puneau în sufletul nostru atâta bucurie. Era altfel atunci. Era o lume nealterată de tehnologie. Mai mirosea a lemn, a tămâie, a mir și puritate.
Băteam ulițele până ne durea corpul de frig. Săniuța noastră avea cele mai lucioase tălpi. Ne era frică să nu ne oprească mama în casă, așa că de multe ori setea era stinsă cu vreun țurțure.
Ne plăceau îngerii de zăpadă și oamenii pe care îi construiam strâmb cel mai adesea. Zâmbeau stângaci, dar puneau în sufletul nostru atâta bucurie. Era altfel atunci. Era o lume nealterată de tehnologie. Mai mirosea a lemn, a tămâie, a mir și puritate.
Viața la țară era neatinsă de sclipiciul tehnologiei, de superficial.
Mai sunt astfel de sate și astăzi. Poate și al meu mai e. Poate am devenit doar eu străină și ulița bătută ieri la pas, astăzi nu mă mai cunoaște. Nu îmi mai zâmbește nici bunica din fereastră, nici nu îmi mai pregătește orez cu lapte stropit din abundență cu scorțișoară.
Îmi îngheață și astăzi nasul. Dar nu mai are farmecul de odinioară.
Așa că, de fiecare dată când ninge afară, gândul meu zboară la copilărie și reînvie astfel fantoma Crăciunurilor perfecte.
Și astăzi e bine. Sunt mamă și pun cadouri sub brad, nu mai fug să le caut pe ale mele. Dar pot păstra în suflet Crăciunul meu pudrat cu nea, cu zâmbete inocente, cu mângâiere de tata, de bunici, de mama și cu „Sculați gazde, nu dormiți”.
Voi ce amintiri aveți? Ce nostalgii stârnește prima zăpadă?
[…] Familie – Mirosul de ger nu poate fi egalat de nicio altă esență de parfum. Fulgii, zăpada ce scârțâie sub talpă, omul de zăpadă strâmb de pe uliță, mirosul de portocale și cojile puse pe sobă la uscat pentru a parfuma mai mult casa. Dincolo era mama. Pregătea prăjituri cu creme dulci, cozonaci pufoși și desert cu scorțișoară. Spărgeam nucile căpătate la colindat, asta după ce le număram cu un soi de mândrie pe care puține lucruri au mai egalat-o peste ani; și le dădeam mamei pentru a le folosi. De toate astea mi-a adus aminte povestioara dedicată Familiei. Și mi s-a făcut un dor teribil de zilele în care fugeam să îmi descopăr darurile de sub brad. […]
Mie zapada imi trezeste, de fiecare data, nostalgii. Pentru mine, nu exista termeni de comparatie intre iernile prezente si cele din copilarie. Era atat de frumos, atata magie si bucurie in fiecare fulg de nea!
Să știi că așa e!♥️ Totul avea alt farmec atunci.
Atât timp cât ne mai bucurăm de fulgii de zăpadă, de bradul de Crăciun, de cadouri (indiferent că sunt primite sau le dăruim), putem spune că mai suntem copii. Copilul din sufletul tău nu a dispărut și va ieși la iveală împreună cu amintirile cele mai dragi din copilărie. Felicitări, Anca, pentru articol și pentru sensibilitate!
Vă mulțumesc mult!♥️ Iarna îmi aduce aminte de cea mai frumoasă perioada a vieții mele. Încă mă bucur de fiecare fulg și de tot ce îmi oferă viața. Niciodată nu e prea târziu pentru a avea o copilărie fericită (chiar daca avem 30,40 de ani in buletin). ♥️♥️♥️
Ce frumos!si amintirile mele cele mai frumoase sunt din timpul iernii,majoritatea la bunici.Cel mai mult cred ca mi-e dor de zile de iarnă cand mergeam la sanie de dimineața până seara tarziu.Si vorba ta si acum imi îngheață nasul,dar numai are același farmec.
Ce frumos era la săniuș! Stăteam cu orele!♥️♥️♥️