Recenzii

Văduve – Lynda La Plante (recenzie, Editura Litera), colecția BuzzBooks

Prima dată am văzut cartea la Gaudeamus. Cum titlurile sunt multe și tentațiile și mai multe, nu i-am dat importanță atunci. Îmi plăcea descrierea, dar am zis că sigur o prind la reducere pe undeva. Și așa a fost. Cartea a apărut și la chioșcul de ziare. Și a costat și mai puțin.

Cu autoarea Lynda la Plante nu m-am întâlnit până acum, literar vorbind. Nu știam nimic despre cărțile sale sau despre stilul de scriere. “Văduve” a fost o alegere bună, m-a convins să mai caut și altceva scris de La Plante. Însă, sincer vă spun, ideea acestei cărți mi-a plăcut, dar mi-au displăcut personajele, în proporție de 80% din carte.
Patru femei casnice doresc să jefuiască mașina băncii. Nu avuseseră această “ocupație”, nu erau hoațe de meserie. Doreau să ducă la capăt această misiune pentru că acesta era ultimul lucru pe care îl făcuseră soții lor. Bărbații lor erau implicați în astfel de jafuri, ba chiar și în mafia londoneză, și ultima lovitură se soldase cu moartea lor.
Harry Rawlins era șeful și el păstra niște registre unde trecea toate detaliile despre fiecare jaf. Registrele erau pline și de secrete din viața colegilor mafioți. Dacă ajungeau pe mâna poliției, multe capete ar fi căzut și multe cazuri și-ar fi găsit rezolvarea.
Poliția era pe urmele lui Rawlins, dar, culmea, niciodată nu a putut să îl plaseze pe acesta la locul vreunui jaf. Loviturile lui erau precise, foarte atent calculate și gândite.
Deși în ultima spargere fuseseră implicați patru oameni, mereu era nevoie de un șofer – acesta conducea o dubă care bloca blindata – sunt găsite numai trei cadavre carbonizate. Dolly Rawlins își recunoaște soțul după ceasul de aur pe care acesta îl purta la mâna.
Văduvele îndurerate nu prea au timp să își plângă soții pentru că un clan mafiot rival își face apariția. Frații Fisher își doreau registrele lui Harry. Găseau în ele planurile următoarelor spargeri, dar și secretele lor pe care Harry le cunoștea foarte bine.

Văduve – jaf, mafie, răzbunare

Aici începe “tragi-comedia”. După cum am spus deja, personajele nu mi-au plăcut deloc. Da, aș fi vrut să văd femei puternice, femei cu sânge rece. Modul în care autoarea a construit aceste personaje mi s-a părut stângaci și forțat. Să spunem că Dolly trăise douăzeci de ani lângă Harry și ar fi învățat să fie dură, să se ferească de poliție, deși soțul ei nu discuta acasă despre jafurile sale. În fața lumii, Harry deținea o afacere perfect legală. După moartea soțului, Dolly vede mașina care o filează, de acord, aș fi putut să o remarc și eu pentru că polițiștii stau prea aproape de casă și aleg în fiecare zi aceeași mașină. Apoi, începe să scape de filaj de parcă asta ar fi făcut toată viața. Știe să se costumeze, știe să pună cap la cap pistele. Mi s-a părut prea mult și prea deodată. Ce nu mi-a plăcut, tot în legătură cu Dolly, a fost traducerea în anumite puncte. Se tot spune despre ea că este babă. Mă gândesc, chiar dacă are 50 de ani, nu este babă. Sunt sigură că ar fi găsit alt termen, m-a cam zgâriat pe ureche repetiția acestuia.
Celelalte văduve, Shirley și Linda, sunt șterse. Shirley este o fată tânără care mi-a dat impresia mult timp că nu știe în ce se bagă, Linda este o tipă care vorbește tare și bea mult. Amândouă rămăseseră leftere după moartea soților, așa că, planul lui Dolly le atrage imediat. Dacă nu ajungeau să dea lovitura, măcar puteau să trăiască o perioadă din banii lui Rawlins.

Văduve – o lectură captivantă

Cititorul este martorul pregătirilor pentru jaf, dar și a complicațiilor născute în urma amestecării mafioților în viața femeilor. Jumătate din carte am avut în minte o singură replică: “hai, mă, serios?” Da, mi-a plăcut faptul că autoarea nu a construit personaje tipice. Femeile rar sunt implicate în jafuri (cel puțin în cărți), nu o să vezi casnice care se apucă din senin de confruntări mafiote, dar aș fi vrut ca autoarea să fie puțin mai temperată, dacă pot să spun așa. Prea le merge totul strună, prea repede Dolly își dă seama de ce trebuie să facă, scapă prea ușor de mafioți, să fim serioși.
Nu mă mai așteptam la vreo dezvăluire șoc până la finalul cărții, dar autoarea m-a surprins. Deși mi-a plăcut mișcarea aceasta, aș fi vrut să își fi pregătit alegerea. Adică, să fi făcut câteva trimiteri spre ea, să îmi fi indus ideea că ceva nu era așa cum trebuia să fie. Vorbesc în dodii pentru că nu vreau să vă dau detalii, dar am vrut sa punctez neapărat chestia asta.
Una peste alta, mi-a plăcut cartea, deși e clar că era loc de mai bine. Acțiunea este prezentă, adrenalină am găsit, personaje dacă nu remarcabile măcar curajoase am găsit. Ideea rămâne una foarte tare și mi-aș dori să mai citesc romane cu bad girls, dar un pic mai credibile. Polițiștii au fost super slabi in cartea asta. Mai importante păreau jocurile din secție și locurile de pe scara ierarhică decât cazurile anchetate. Sper ca autoarea să revină cu un alt volum, ultimul rând din carte lasă uși deschise și noi posibilități. Voi ați citit cartea? Ce părere aveți despre ea?
Romanul a apărut la Editura Litera și face parte din colecția BuzzBooks

An aparitie: 2018

Autor: Lynda La Plante

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Buzz Books

Editie: Necartonata

Editura: LITERA

Nr. pagini: 464

27 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *