NUME : O IUBIRE NEAȘTEPTATĂ
NUME ENGLEZA : A BOLLYWOOD AFFAIR
EDITURA : LITERA / LIRA
COLECȚIA : CĂR?I ROMANTICE
AUTOR: SONALI DEV
Număr pagini : 283 Nota mea : 4,5/ 5
O lume plina de culoare, condimente și tradiții.
Sonali Dev- și-a făcut debutul cu acest roman devenit instantaneu un bestseller, înscriindu-se in topul celor mai bune cărți ale anului realizat de Library Journal, Kirkus Review si Washington Post.
O călătorie incredibilă într-o lume fascinantă plină de tradiții, cântec, culoare și miros de condimente. Am trăit prin prisma cărții ca pe un platou de filmare de la Bollywood. Am privit mereu cu un soi de fascinație filmele indiene, ma întrebam de unde au atâta energie pentru dans, pentru cântec și de unde vine atâta bucurie. Bucuria lor parca face o notă discordanta cu locul în care trăiesc.
O lume colorata, o explozie de energie, situații amuzante încununate de tradițiile lumii indiene- la asta am asistat eu prin lecturarea cărții. Am râs, am închis ochii și mi-am închipuit totul…
Malweka era bucuria bunicii ei și singura grijă a acesteia pe lume după ce micuța copilă rămăsese fără părinți. Trăind într-un sat care se supune încă tradițiilor și care era condus de un consiliu sătesc, Malweka ( Mili) este căsătorită la vârsta de 4 ani cu Virat Rathod un mire în vârstă de 10 ani. Nu își aducea aminte de nunta ei, ci doar de lacrimile pe care le vărsase în acea zi.
Timp de 20 de ani fusese crescută de bunica ei ca sa fie o soție perfecta pentru un ofițer al armatei indiene, asta era soțul ei : pilota avioane pentru armata indiană. Doar atât știa despre el. Nu îl vazuse din acea zi, avea doar o tăietură de ziar cu fotografia lui si speranța că va veni într-o zi după ea și vor fi o familie.
Mili era o fata inteligentă, studia pentru a fi asemeni fetelor de la oraș, gândindu-se că soțul ei poate dorea o astfel de soție. Își vinde bijuteriile pentru a obține viza pentru America, unde obținuse o bursă de studiu. Dorea să fie egală soțului ei, o femeie emancipată.
Însă Virat, plecase alături de mama lui și de fratele vitreg Samir de mulți ani din sat datorită bunicului patern. Mama lui cere anularea căsătoriei dintre cei doi copii, lucru care nu se înfăptuiește dar de care ei nu știau. Astfel ca Virat își continuă nestingherit viata. Pilota avioane, era căsătorit cu o indiancă frumoasă care era și însărcinată :).
Astfel că atunci când Virat primește o scrisoare de la Mili, soția lui în fața consiliului sătesc, hotărăște sa îl trimita pe Samir în secret să o determine să semneze actul de anulare a căsătoriei, dorind ca pruncul lui nenăscut să nu fie privit ca un bastard.
Samir era regizor de filme și avea câteva proiecții de succes. Cochetase cu moddelingul, era mereu aranjat așa că nu credea ca Mili avea să îi reziste și va semna de îndată.
Însă, întâlnirea celor doi se soldează cu o spitalizare a lui Mili, după ce isi luxase atât glezna cât și încheietura mâinii iar el este ” obligat ” ca pentru trei săptămâni sa îi fie ajutor. Întâlnirea lor este una extrem de amuzanta, cât și zilele pe care le vor petrece împreună.
Mili îl ajuta pe Samir în felul ei copilăresc de a fi, sa își infrunte anumite temeri iar Samir îi arată lui Mili cum ar fi fost viata ei dacă ar fi trăit cu cel căruia îi fusese hărăzita.
Însă cei doi sunt despărțiți de secrete- Mili încă nu știe de ce a venit Samir-, de tradiții și de mediile sociale diferite din care provin.
Vor putea cei doi să le lase in spate? Ce se întâmplă cu Virat și soția lui? Vă las pe voi să descoperiți.
Eu am simtit cartea asta ca fiind atât de ” vie”, de ” zgomotoasa” de parcă am fost chiar pe urmele protagoniștilor ei. Sunt fascinată de lumea orientului, de colorata Indie, de mirosurile ei, de texturile ei, încât dacă închid ochii simt și acum parfum de iasomie și de condimente.
Frumoasă recenzie, Anca. Și mie mi-a plăcut cartea, mă simțeam de parcă aș fi privit cum acțiunea se desfășoară în fața ochilor.
Da! Parca ii vedeam cu inepuizabila lor energie :))