Copilul – Fiona Barton, (recenzie, editură Litera), BuzzBooks

„Copilul” este cartea care mi-a ținut companie zilele trecute. Am citit „Văduva”, cealaltă carte semnată de Fiona Barton și era ceva ce nu mă convingea în stilul ei. Dar cum curiozitatea mea este de nestăvilit, am zis că trebuie să aflu dacă stilul autoarei s-a îmbunătățit, dacă poveștile sale au căpătat alt soi de consistență și de veridicitate.

Da, categoric da! Stilul autoarei este mult mai plăcut în romanul de față, mult mai rotund, mult mai concis. Ar fi fost o carte de cinci stele pentru mine dacă nu m-aș fi prins de la început de cum stă treaba. Am continuat să o citesc cu aceeași plăcere, ba chiar îmi închipuiam cum îmi va da autoarea scenariul peste cap și cum mă va surprinde cu vreo răsturnare de situație la care nu m-aș fi gândit vreodată. Nu a fost să fie, dar tot mi-a plăcut.
Aș mai fi schimbat câte ceva și poate că, abordarea aceasta pe „voci”, cum îmi place mie să spun, nu este cea mai fericită alegere. Când citești o carte scrisă din perspectiva personajelor (și am văzut că sunt tot mai multe așa), ai posibilitatea de a descoperi mai multe detalii despre acestea. Dar este un strat subțire, parcă pășești pe o pojghiță subțire de gheață. Autorul trebuie să știe unde să te ajute să calci, cum să îmbrace totul în așa manieră încât misterul să nu fie devoalat mult prea repede și tu să nu mai ai parte de surprize.
Mi-a plăcut mult subiectul și faptul că revine ziarista Kate Waters, personaj întâlnit și în romanul Văduva.
Pe un șantier de construcții este găsit un schelet de copil nou născut. Îngropat sub un ghiveci de floare, la temelia unei case, scheletul pare să stea îngropat acolo de zeci de ani. Pare și mai apăsătoare și mai urgentă nevoia de a da copilului o identitate, de a-i afla povestea și de a-i face dreptate.
Kate Waters nu este singura atinsă de povestea cutremurătoare a bebelușului îngropat. Emma, o tânără instabilă psihic, este marcată de articolul din ziar. Părea că această știre sumbră îi aduce aminte de propriul trecut și de un secret pe care îl păstrase cu sfințenie. Emma a fost personajul de care mi-a fost cel mai drag. I-am resimțit frica și nesiguranța. Am observat cum traumele din copilăria mică i-au măcinat sufletul și i-au destabilizat întreaga existență. M-am pus în locul ei și nu mi-a fost deloc ușor. Părea că nu poate vorbi despre ce simte cu nimeni, toți o trimiteau la doctor și la flaconul cu pastile. Jude, mama ei, era o apariție trecătoare și rece în viața ei. Emma nu se putea consola cu gândul unei îmbrățișări calde sau a unei discuții pline de compasiune și dragoste. Jude era orbită când venea vorba de propriile sentimente și lăsa prea puțin loc pentru unica sa fiică.
Kate Waters știe să tragă sforile. Are contactele potrivite și nu se dă în lături de la nimic când dă peste o știre bună. Iar cazul copilului îngropat era o știre pentru care ar lupta cu toate armele sale.
Dorind să afle mai multe despre acest caz, Kate ajunge să studieze viața oamenilor din cartierul respectiv. Se pare că odată cu trecea anilor gurile încep să se deschidă și vorbele să circule. Ea trebuie să adune piesele și să le pună cap la cap. Nu este o muncă ușoară, unii nu sunt dispuși să se dezbrace de secrete atât de ușor.
Firul evenimentelor o poartă spre Angela Irving, o mamă care își plângea copilul de mulți, mulți ani. Micuța ei nou născută fusese furată din maternitate și nimeni nu aflase adevărul vreodată. Angela simte că bebelușul îngropat este fiica ei. Era posibil să afle adevărul după atâția ani? Era oare posibil să își găsească liniștea? Cine fusese cel care îi răpise copilul?
Mi-a plăcut povestea, mi-a plăcut modul în care autoarea a alternat poveștile de viață ale celor trei femei. Sunt o grămadă de posibilități și e imposibil să nu te gândești la ele. Eu am fost inspirată și am mers chiar pe firul bun, dar tot m-am bucurat de poveste.
Voi ați citit cartea? Ce părere v-a lăsat?