Iubire fără mască – Lorraine Heath, Seria Zurbagiii din Havisham ***Recenzie

Pe vremea asta frumoasă merge de minune o carte de dragoste. Și dacă este și o iubire de poveste atunci e perfect. După cum știți deja, cărțile romantice sunt pentru mine poarta spre o lume colorată, romantică și către bună dispoziție.

Lorraine Heath este una dintre autoarele cele mai dragi mie. Are povești frumoase, încărcate de pasiune, de romantism și mult umor. Ea și Julie Garwood sunt autoarele pe care le citesc știind că voi rămâne mult timp cu o stare de bine și care reușesc de fiecare dată să mă smulgă din monotonie și din ghearele lecturilor anterioare.

De mult timp nu mai citesc descrierea de pe spate și las totul să se întâmple. Așa sunt sigură că voi fi suprinsă, nu am așteptări, nu emit supoziții…doar citesc și trăiesc acțiunea.

În seria ”Zurbagiii din Havisham”, autoarea ni-i prezintă pe unii dintre cei mai atrăgători derbedei din Londra. Derbedei prin prisma comportamentului, pentru că de altfel ei făceau parte din elita londoneză, purtând sânge ”albastru” în vene. Soarta însă nu le hărăzise numai lauri și roze. Nicholas Lambert devenise duce de Ashebury după moartea prematură a părinților săi într-un accident feroviar.

Fusese încredințat pentru creștere marchizului de Marsden, un om ”nebun” preocupat cu prelungirea doliului după soția lui, prea ocupat să alerge fantomele trecutului. Cei trei orfani, gemenii Greyling și Edward, fii de conte, rămași orfani în urma aceluiași accident nefericit, dar și fiul marchizului de Marsden se luptau zi după zi cu orice obstacol le apărea în cale după voința proprie. Nimeni nu îi chema la masă, nimeni nu îi ajuta la lecții, nimeni nu se ocupa de educația lor.

Spiritul aventuros și fantomele unui trecut deprimant erau singurele lucruri pe care le deținea contele de Ashebury. Era preocupat să plece în tot felul de aventuri, să fotografieze tot ce îl atrăgea, să trăiască permanent pentru tot ce îi făcea plăcere. Nu locuia în casa părinților săi, nu se putuse ierta pentru că în acea zi fatidică și urâtă le strigase că și-ar dori să nu-i mai vadă niciodată.

Pe cât de priceput era la femei și la aventuri, pe atât de nepriceput era în evidențele cifrelor de afaceri. De curând aflase că era nevoit să strângă băierile pungii și că nu i se mai permiteau prea multe aventuri pe viitor.

Minerva Dodger este una dintre eroinele mele preferate. Zeița Minerva era renumită si celebrată la romani mai ales datorită atribuțiilor ei războinice. La fel de războinică, de hotărâtă și de atipică este și Minerva din romanul de față. Minerva crescuse educată de părinții săi să își exprime mereu părerile proprii, să lupte pentru cuvânt, să lupte pentru drepturile ei și să nu leșine la prima remarcă răutăcioasă sau la prima atingere a unui domn. Făcea afaceri și calcule matematice, ba chiar avea un cuvânt de spus în deciziile bărbaților din familia ei. 

Minerva știa ce voia și știa cine este. Era conștientă de faptul că rămăsese fată bătrână (după standardele vremii), că nu era prea drăguță și că nu va deveni vreodată soție, asta dacă nu cumva se gândea serios să accepte vreo ofertă de căsătorie de la vânătorii de zestre. Dar acest tip de bărbați ea îl detesta, atât de mult încât și scrisese o carte despre ”Cum să te ferești de vânătorii de zestre.”

Să nu credeți că dacă vorbim de Anglia anilor 1850, ne întâlnim numai cu oameni pudici și conservatori. Din contră. În Londra acelor vremuri funcționa un club, Nightingale, care reprezenta accesul spre libertate și desfrâu. Aici putea veni oricine, atâta timp cât era dispus să păstreze secretul. Doamnele purtau măști și niște rochii diafane de mătase și le era liberă trecerea atât celor ce erau în căutare de aventură, cât și celor măritate. Domnii plăteau o mică contribuție și se puteau alege cu nopți lungi încărcate de pasiune și cu cât mai multe cuceriri.

Minerva știa că nu se va căsători, dar voia să guste din plăcerile trupești. Așa că ultima ei șansă era clubul Nightingale. La umbra anonimatului oferit de mască, voia doar o noapte de pasiune cu un bărbat care i-ar fi iubit trupul și nu averea.

Apariția ei, a doamnei în alb, la club nu trece neobservată de Ashebury, și conform standardelor lui, această femeie minunată se putea bucura numai de o noapte alături de el. Oferta era prea bogată și era păcat să nu profite. Minerva îi știa reputația și avea încredere că el se va dovedi amantul perfect pentru planul ei, dar Ashe nu accepta femei neprihănite în patul lui.

Dorința și atracția însă fuseseră mistuitoare așa că era clar nevoie de o a doua întâlnire și întret timp știe că trebuie să facă orice pentru a descoperi adevărată identitate a Lady-ei V., alias Minerva Dodger. Numai că Minerva nu era sigură dacă ea îi putea inspira lui, un zurbagiu afemeiat, ceva…

Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a ales să le intersecteze drumurile, reușind să le scoată la suprafață firile năvalnice și caracterul puternic. Amândoi erau făcuți pentru pasiune, pentru dragoste și pentru plăcere. Rămâne de văzut cum vor reuși să se întâlnească din nou și cum să mai dărâme din principiile după care se ghidau.

Dacă nu aveți cartea citită încă, eu vă rog să îi dați o șansă. Este o poveste de dragoste inedită, cu personaje puternice, cu pasiune la fiecare rând și cu parcurs dinamic.

Cartea face parte din Colecția ”Iubiri de poveste” apărută la Alma, Editura Litera.