Florile uitării – Santa Montefiore, recenzie

Florile uitării este un roman plin de căldură, emoție, dragoste și alegeri. Un roman cald, cu o poveste plăcută, țesută printre amintiri și mărturisiri, prin locuri îndrăgite cândva, dar lăsate în urmă cu toate lucrurile cărora le-au fost martore.

„Una dintre scriitoarele noastre preferate, o autoare de bestselleruri care spune povești captivante despre dragoste și familie, ce cuprind continente și decenii întregi.” The Times

Îmi place mult cum scrie Santa Montefiore. Poveștile sale au un ritm aparte. Sunt impregnate cu dragoste pentru viață și oameni, cu emoții și trăiri cărora nu le poți pune hotar. Cartea asta stă de ceva vreme prin biblioteca mea. Am mai avut-o de câteva ori prin gândurile mele, dar întotdeauna a pierdut teren în fața altor titluri. De data asta, mânata de dorința de a-i face dreptate, dar și pentru că aveam nevoie de o poveste tihnită, am ales-o pe ea. Și mă bucur tare mult! A venit la momentul potrivit, și-a sădit semințele în sufletul meu, și-a privit cuvintele înflorind și a cules roadele emoțiilor mele.

Florile uitării – iubiri, femei, alegeri

” – Unii oameni își complică atât de mult viețile.

– Nu cred că vor asta.

– Poate că nu. Eu sunt recunoscătoare pentru viața mea simplă. Poate că nu este picantă, dar este tihnită. Aș face multe sacrificii pentru tihnă.”

Deși ne supune atenției tumultul din viața a două femei diferite, Santa Montefiore reușește să transfere o tihnă aparte acestei povești. Printre alegeri, renunțări, sentimente noi care înfloresc în pieptul fiecăreia, Santa Montefiore așterne o liniște deosebită, o liniște încărcată de firesc și de iubire.

Știți deja că îmi plac tare mult poveștile care împletesc prezentul cu trecutul. Și, mai de fiecare dată, talerul balanței personale înclină spre povestea din trecut. Aceea are mai mult farmec, este sigură precum lucrurile pe care le cunoaștem deja, este plină de magie impusă de patina timpului. De data asta, spre bucuria mea, ambele povești au avut farmecul lor. Mi-a plăcut să trăiesc alături de Miranda, care m-a supărat abia spre final. Am adorat clipele petrecute în compania Avei și mi-am imaginat de nenumărate ori grădina ei, plină de culori, de flori și de încântare.

Dans printre trecut și prezent

„O poveste de dragoste captivantă… este pe cât de realistă, pe atât de frumoasă.” – Daily Telegraph

O bilă albă primește autoarea pentru atenția pe care le-a acordat-o personajelor secundare. Deși rolul lor este unul ușor de trecut cu vederea, autoarea le pune în lumină și lămurește lucrurile și în privința lor. Cred că este pentru prima dată după mult timp când m-am atașat mai întâi de personajele secundare. Sunt simpatice, naturale, spumoase și extrem de prietenoase (excepție făcând slăbănoaga de Cate – și scuzați-mă că i-am spus așa, dar am eu motivele mele).

Povestea se concentrează în jurul grădinii gândite și îngrijite de Ava Lightly, o ființă ce pare desprinsă din poveștile cu zâne.

„Magia este iubirea, Miranda. Dacă iubești pe cineva, toate vor crește în frumusețe și încredere…

Iubirea cere efort, străduință și voință. Iubirea adevărată începe cu iubirea de sine. Iubirea nu e doar un sentiment, ci un act de voință.”

Miranda nu o cunoscuse pe Ava Lightly, dar locuia acum în casa acesteia. Deși Ava fusese cunoscută mai ales pentru iubirea față de plante și gradina sa, aceasta fusese nevoită să își vândă casa și să lase toate planurile în spate. Miranda nu voia să locuiască la țară. Planurile sale de viitor erau îndrăznețe și luminoase. Dar cei doi copii ai săi, Storm și Gus, aveau nevoie de liniște, de un spatiu care să nu-i sufoce și să nu-i maturizeze devreme.

Florile uitării – dragoste și promisiuni

Miranda este prinsă în plasa lipicioasă a rutinei și a monotoniei specifice vieții la țară, mai ales după ce trăise atât de mult în oraș. Zilele ei păreau departe de cele din tablourile idilice și din poveștile diafane care descriau farmecul grădinilor și al străzilor tăcute și prăfuite. În plus, locuitorii din micuța așezare nu făceau decât să-i sublinieze în fiecare zi că grădinile Avei Lightly fuseseră cele mai frumoase din zonă.

Îngrijorată de faptul că nu putea face față tuturor noilor sarcini, dar și dornică de a readuce farmecul conacului său, Miranda preia frâiele gospodăriei. Nu poate face față singură, dar primește un ajutor nesperat. Angajează o bucătăreasă și un grădinar bătrân, dar știe că grădina are nevoie de brațe puternice. Așa apare în peisaj Jean-Paul, un bărbat fermecător, dornic să o ajute și să facă grădina din nou minunată și plină de viață.

Miranda nu avea de unde să știe că planul lui Jean-Paul este unul personal și că motivul este plasat mult în spate, pe vremea când grădina întorcea priviri și fura inimi.

Florile uitării – un roman emoționant

Așa cum cred că intuiți deja, povestea de viață a celor două femei se împletește armonios, de-o parte și de alta a iubirii și a legăturilor fermecate pe care numai ea le poate naște.

Mi-a plăcut mult și a ajuns la mine exact în momentul în care aveam nevoie de ea. Este o poveste caldă, previzibilă și dulce, dar bună de alinat suflete și de umplut inimi.

Florile uitării a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.

Data Apariției : 7 oct. 2021

Autor(I) : Santa Montefiore

Numar Pagini : 400

Tip Coperta : Broșată

Colectie : Blue Moon

Traducator(I) : Valentina Georgescu