Sfârșitul șoaptelor – Ruta Sepetys, recenzie

Sfârșitul șoaptelor este cartea pe care am așteptat-o cel mai mult în ultima vreme. Am așteptat-o cu nerăbdare, cu teamă și cu speranță. Îmi doream ca un autor puternic, un autor care știe să împletească armonios și emoționant ficțiunea cu realitatea, să scrie despre acest episod dureros, despre această rana care nu s-a închis încă pentru poporul nostru. Îmi doream ca un om detașat să caute și să vadă limpede tot ce s-a întâmplat.

De ce am așteptat cu teamă? Pentru că am trăit aici, pentru că am fost curioasă să știu și am întrebat în stânga și-n dreapta. Pentru că m-am temut că voi primi o poveste care nu va putea să sondeze adevărul până la ultimul strat al său.

Deși mi-a plăcut cartea asta și i-am dat patru stele (recunosc, cu o doză de subiectivism), m-am așteptat la mai mult de la ea. Personal, cu scuzele de rigoare, am simțit că este o poveste scrisă la cerere. Nu am simțit că este o poveste care a izvorât din empatie, nu am simțit că are, în inima autoarei, același loc cu celelalte povești scrise de ea.

Sfârșitul șoaptelor – despre sfârșit și început

Nu aș vrea să încep aici o discuție despre comunism. Pentru că nici nu sunt în măsură și pentru că nu este cazul. Am vorbit cu mulți oameni și am aflat păreri pro și contra. Autoarea, fără ca sa fi trăit pe pielea ei un asemenea regim, simt că ne-a oferit foarte puțin despre ce a însemnat comunismul pentru români. A bătut monedă pe câteva caracteristici, a trecut rapid prin revoluție (și numai prin prisma personajelor sale) și a tratat cu superficialitate tot ce s-a întâmplat în 1989.

Eu am încercat să mă detașez de faptul că sunt de aici, că sunt un cetățean al României, că am întrebat bunicii despre cum a fost să fii cetățean cu teama în sân. Îmi aduc aminte de cozile la lapte sau la alimentară, de galantarele goale și de poveștile cu Moș Gerilă. Dar viața în anii aia nu a fost doar așa. Să ne înțelegem, nu apăr comunismul, nu sunt în măsură și nu aș face-o niciodată. Dar scriu acum cu durere în suflet, durerea că, dacă nu ești evreu și nu ai fost trimis în lagăr, nu ai dreptul la o poveste emoționantă, reală și corectă.

Poate că unii vor cataloga greșit ceea ce spun eu aici. Dar sunt imparțială, sinceră și nu fac altceva decât să transmit ceea ce am simțit. Dau glas emoțiilor și așteptărilor mele, dorințelor și dezamăgirilor pe care le-am simțit.

Poveste cu iz de comunism

Dacă mă întrebați pe mine, romanului i-a lipsit sufletul. Ruta Sepetys m-a obișnuit cu povești pline de emoție și de durere. Aici, din punctul meu de vedere, s-a axat doar pe ce nu a avut poporul român și nu toate au fost reale. Adică, pe unde am întrebat eu, nu am auzit de așa ceva. Lucrurile au fost împinse până aproape de extrem și nu cred că este corect. Poate că sunt mai critică pentru că este vorba de țara mea, dar consider că ai o misiune extrem de grea atunci când alegi sa scrii ficțiune istorică.

Trebuie să respecți adevărul istoric, să lași povestea suficient de mult timp la copt, să cauți să pui în lumină ambele talere ale balanței. E nevoie de documentare, de muncă grea și de empatie. E nevoie de mărturii reale și de dovezi palpabile.

Romanul ăsta a părut stenografiat. Poate că este un cuvânt sec și prea mare pentru cartea asta, dar așa am simțit eu. Se trece rapid prin poveste și prin acțiuni, se insistă pe faptul că aproape toată populația putea fi încadrată în rândul turnătorilor.

Da, am citit despre colaboratori, informatori, turnători și securitate. Sunt multe episoade care au rămas atât de adânc înfipte în dosarele epocii, sunt episoade despre care nu putem vorbi decât cu lacrimi în ochi și evenimente despre care nu am aflat. Fie pentru că am dorit să ne apărăm de rău, fie pentru că nu mi s-a permis. Dar au fost și oameni care au iubit să trăiască așa. Să știe care le este locul, ce au de făcut și până unde le este permis să viseze.

Sfârșitul șoaptelor – viața în perioada comunistă

Cristian Florescu este omul prin ochii căruia privim noi perioada comunistă. Și alături de el am coborât în stradă, am sperat și am visat la o Românie mai bună.  Dar cred că eroii de la revoluție ar fi meritat mai mult respect și mai mult spațiu. Nu ai cum să citești despre revoluție și să rămâi indiferent, nu ai cum să citești despre oamenii care au înfruntat cu piepturile goale arme și tancuri și să rămâi de piatră. Dar nu m-am putut lăsa ghidată de aceste emoții pentru a nota cartea cu un punctaj mai mare.

Eu auzeam în mintea mea „Ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e!”. Simțeam mugurii speranței și freamătul libertății. Dar am vrut mai mult, voiam să îi văd pe ai mei strălucind, voiam să îi văd că răzbat prin întunericul așternut de timp și de tăcere, că oamenii ăia care și-au dat viața pentru libertate și-au primit vocea, că sacrificiul le-a fost primit, lăudat și respectat. De asta am zis și voi zice mereu că se simte că este o carte impusă, o carte de care autoarea pare să se detașeze și pe care nu a reușit să o scrie cu implicarea emoțională cu care ne-a obișnuit.

Așa cum am spus și mai sus, m-am detașat de tot ce știam și am privit cartea prin ochii unui străin. Voiam să văd ce informații vor primi străinii despre această bucată de istorie. Nu mi se pare cea mai sinceră și mai pregătită mărturie pentru a fi lansată în lume. Este superficială, zgârie doar un pic suprafața a tot ce a însemnat să fii român în epoca aceea.

Aceasta este părerea mea și cred în fiecare cuvânt pe care l-am scris. Asta nu înseamnă că este o carte de necitit sau că nu o recomand. Dar recomand să nu vă opriți doar la ea.

Poate că am analizat mult mai mult cartea pentru că sunt implicată emoțional, deși e prea mult spus. Dar eu scriu întotdeauna ceea ce simt și rămân fidelă filtrelor mele.

Sfârșitul șoaptelor a apărut la Epica Publishing House.

Traducator: Gabriela Stoica, Ioana Socolescu

Nr. pagini: 368

Autor: Ruta Sepetys

An aparitie: 2022

Editura: EPICA

Categoria: Romane istorice