Femicid, romanul scris de Pascal Engman, mi-a ținut companie zilele trecute. Întotdeauna apelez la cărțile de la Crime Scene Presa atunci când am nevoie de un strop de adrenalină. Nu am găsit numai romane cu fire complicate și anchete minuțioase, dar au fost ușor de parcurs, destul de interesante și mi-au adus doza de mister așteptată.

Femicid m-a intrigat de la început. Am parcurs cu sufletul la gură primele pagini și m-am mirat când am văzut că acțiunea a apucat-o pe cu totul alte căi decât cea care se întrezărise la orizont. La prima vedere, personajele care apăreau nu aveau nici măcar o singură legătură și nu înțelegeam cum va putea autorul să le reunească sub aceeași cupolă și să aibă și un sens întreaga poveste.

Femicid
Femicid

Femicid – cineva urăște femeile

O carte care trebuie neapărat citită. E unul dintre cele mai bune romane suedeze pe care l-am citit de mulți ani încoace. E imposibil s-o lași din mână.” Camilla Läckberg

Femicid mi-a adus un nou personaj pe lista celor preferate: Vanessa Frank, o polițistă care simt că are câteva secrete bine păstrate. Dacă tot sunt la capitolul secrete, nici autorul nu a jucat tocmai cinstit. Aș fi vrut mai mult accent pe viața ei personală, pe episoadele pe care autorul le tot reamintește pe parcursul romanului. Am simțit permanent o fisură între mine și Vanessa, de parcă un gard ghimpat m-ar ține la distanță.

Vanessa e bogată, dar e singură. Viața ei a fost un lung șir de pierderi și de aceea prețuiește tare mult prietenia sa cu Nicolas, un bărbat care și-a păstrat departe de cititori viața. Nu știu dacă mai există un alt volum înainte de acesta, recunosc, nu m-am informat. Dar sper să existe, altfel nu îmi pot explica golurile pe care autorul le-a completat lacunar. Sau poate Pascal Engman a folosit niște fire pentru a țese tabloul final și a uitat să revină asupra lor, le-a lăsat așa subțiri, întrerupte și cu noduri.

O crimă, o jurnalistă, doi vagabonzi și un om de televiziune – ce au în comun?

Citeam și mă simțeam prinsă în capcană. Nu reușeam să văd dincolo de cuvinte și nu reușeam să găsesc punțile de legătură dintre personaje. Atmosfera era una vâscoasă, dar îmi doream să rămân acolo, îmi doream să înaintez și să aflu ce se întâmplă mai departe.

Emelie, o tânără de doar 25 de ani, este găsită moartă în apartamentul ei din partea de nord a Stockholm-ului. Pare un caz simplu, ușor de rezolvat. Emelie fusese amenințată cu moartea de către fostul ei iubit (cu care avea și un copil), chiar în timpul detenției acestuia. Bărbatul era cunoscut pentru violență și se afla în custodia poliției. În timpul „permisiei” lui, Emelie este ucisă. El se întoarce în celulă purtând pe pantofi sângele și părul femeii. Era clar, nu? El o omorâse. O crimă din gelozie, comisă de un bărbat instabil psihic.

Dar nu el este vinovat. Și o jurnalistă știe exact de ce. Îi poate oferi acestuia alibi-ul perfect, dar ea avea la rândul său motive pentru a-l ști pe el în pușcărie, închis pentru mulți ani. În plus, Jasmina nu vrea ca viața ei să fie expusă. Îi sunt de ajuns problemele pe care le are la lucru. Trebuia să  dovedească tuturor că poate fi o jurnalistă de excepție, altfel va fi nevoită să se întoarcă acasă, ultimul loc în care și-ar dori să se afle.

Femicid – crime comise împotriva femeilor

Mi-a fost mai greu ca niciodată să parcurg aceste rânduri. Și asta pentru că la tv rulau imaginile cu situația din Afganistan. Măsurile luate acolo și ura care răzbate dintre aceste pagini, toate vizând femeile, m-au stors emoțional. Să le vezi în statutul acesta de victime, să le vezi reduse la obiecte pentru satisfacerea nevoilor bărbaților, să le vezi vânate, șantajate, lovite… Crunt, dureros și al naibii de greu.

„Pascal Engman este maestrul noii generații. Proza lui are o forță incredibilă și îți creează sentimentul minunat că ai citi teatru. Cu o mână ușoară, te aruncă în situațiile dramatice pe care le prezintă. Cărțile lui sunt irezistibile!” – David Lagercrantz

L-am urât pe Tom și mi-am dat seama că există mulți indivizi asemeni lui pe lumea asta. Indivizi mânați de frustrări sexuale și consumați de propriile porniri, indivizi periculoși și nocivi.

Nu o să vă spun ce rol are Tom în toată treaba asta, vă spun doar că face parte dintr-o rețea de bărbați care urăsc femeile și ar face orice pentru a le pedepsi.

Din păcate, Emelie nu este singura victimă din poveste. Morțile femeilor sunt la fel de violente și de bine puse la punct. Și Vanessa trebuie să afle cine stă în spatele acestor orori, cine se face vinovat de crimă. Mai ales când află că un festival dedicat în exclusivitate femeilor e pe cale să se deruleze în Stockholm. Cursa contra cronometru începe și ancheta ei stă pe nisipuri mișcătoare. Nu era încă sigură că merge pe pista exactă și nu își permite să mai piardă pe cineva.

Femicid – cursa contra cronometru

Mi-a plăcut mult povestea lui Pascal Engman! Și i-am oferit patru steluțe numai pentru golurile de care vă spuneam mai sus. Bine, și pentru că prea apăsătoare și vâscoasă mi s-a părut prima parte a cărții. Nu știam unde să așez fiecare personaj, simțeam că primesc prea multe informații, prea multe nume și nu vedeam cum voi descâlci firele.

Femicid este un roman antrenant, plin de detalii și fiori, de adrenalină și suspans. Îl recomand iubitorilor genului, dar și celor care caută cărți care să îi scoată din zona de confort. Pascal Engman se înscrie pe lista autorilor de urmărit și sper să ne pregătească titluri la fel de bune!

Femicid a apărut la Crime Scene Press și poate fi cumpărat de aici.

Titlu original Råttkungen (engleză: Femicide)
Traducător Mihnea Arion
Anul apariției 2021
 
Nr. pagini 448

 

 

Lasă un răspuns