Fetița care voia să salveze cărțile – Klaus Hagerup și Lisa Aisato (recenzie)

Cărțile pentru copii sunt slăbiciunea mea. V-am spus că îmi place să le descopăr și să le colecționez, așa că încerc cât de des pot, să comand sau să trec pe lista dorințelor și romane pentru copii. Sunt fascinată de poveștile minunate pe care le descopăr. Când eram eu micuță, mama îmi citea basme și povești nemuritoare. Apoi, le-am descoperit tărâmurile fermecate de una singură. Am trăit clipe minunate în compania lor, dar posibilitățile mele erau numărate. Nu aveam prea multe cărți acasă și la bibliotecă ajunsesem să le citesc pe toate. Era o bibliotecă micuță, de la sat. Pentru unii era prăfuită sau prea întunecoasă. Pentru mine era perfectă. Era portalul magic către lumile pline de culoare, de dragoni, zmei, prințese, elfi, Feți frumoși, zâne și sirene. Biblioteca era locul meu preferat. Îmi plăcea liniștea din ea, simțeam că aceasta era o formă de respect pentru toți prietenii care erau înghesuiți pe rafturi și așteptau să fie atinși pentru a începe să își depene aventurile.

Toate personajele din cărți au ajuns să fie prietenii mei. Mă regăseam în toți și când trăiam un moment care îmi tăia răsuflarea, închideam ochii și mă lăsam purtată pe aripile imaginației. Nu aveam culori prea multe și nici planșe pentru desen, dar am trasat cu ochii minții cele mai frumoase ținute pentru bal și cele mai strălucitoare armuri. M-am plimbat în voie prin pădurea unde întâlnise Scufița Roșie lupul viclean, am văzut turnul lui Rapunzel, am putut studia în liniște căsuțele micuțe și colorate ale piticilor Albei ca zăpada. Vedeți câte vieți am trăit datorită cărților? Ce putere mare au avut asupra mea? Nu am nevoie de imaginile colorate de la televizor, nici de personajele îmbrăcate modern din desenele animate. Am cărțile. Și îmi sunt de ajuns.

Vă dați seama că nu am putut rata cartea asta. Am văzut-o în timp ce mă plimbam printre rafturile virtuale ale Editurii Univers și a fost dragoste la prima vedere. Am pus-o în coș fără să ezit și am rămas uimită când a ajuns acasă! Nu numai că era extrem de frumoasă coperta, dar interiorul era magic!! Cartea are niște ilustrații minunate, foarte bine lucrate și poți observa personajele până la cele mai mici detalii. Riduri, privire blândă, dragoste pentru cărți, tristețe, bucurie, resemnare și secrete…pe toate le poți descoperi în aceste ilustrații. Desenele sunt realizate de Lisa Aisato și tocmai a devenit ilustratoarea mea favorită!

Am încercat să le insuflu și fetelor pasiunea mea pentru cărți. Cred în puterea exemplului și cred că dacă le descriu cât de des pot fascinanta lume a cărților, voi crește cititori. Cărticica le-a atrasa atenția încă de ieri, așa că vă imaginați că aceasta a fost rapid desemnată povestea de seară. Mi s-au cuibărit în brațe și ne-am lăsat purtate pe aripile minunatei povești „Fetița care voia să salveze cărțile”…

Anna era o fetiță îndrăgostită de cărți. Împlinea în curând zece anișori și era tare tristă pentru că îmbătrânea, ba chiar și visa deseori:

„Într-o noapte a avut un vis urât: a visat că era bătrână. Întâi s-a chircit și s-a răsucit că o frunză toamna. Pe urmă s-a fărâmițat și s-a făcut pulbere. Apoi a risipit-o vântul. Anna nu voia să crească mare.”

Singurul lucru care o mai liniștea erau cărțile ei dragi și personajele care deveniseră prietenii ei cei mai buni. Biblioteca era locul ei preferat și doamna Monsen, bibliotecara, era partenerul ideal pentru citit. Organizaseră chiar și competiții de citit și Anna câștiga mai mereu.

Într-o zi, când a venit la bibliotecă, Anna o vede pe doamna Monsen tristă și îl descoperă și pe domnul Milton Berg, un domn bătrân și plin de riduri. Nu bătrânețea era ceea ce o frapa pe Anna, ci tristețea ce răzbătea din privirea lui. Anna descoperă că domnul Milton se ocupa cu distrugerea cărților care nu erau dorite și împrumutate. Asta îl făcea extrem de trist, dar nu avea încotro. Pe rafturile bibliotecii stăteau prăfuite sute de volume triste și nimeni nu le mai voia. Erau vechi și îngălbenite, nedorite și uitate. Anna nu putea concepe așa ceva și pune la cale un plan. Va salva ea cărțile, le va lua pe toate acasă. Și începe cu cincizeci de volume pe care le duce acasă cu o roabă. Citește, citește, citește și …

„A cunoscut o mulțime de oameni despre care nu citise mai înainte. Unii erau buni. Alții erau răi. Unii erau fericiți. Alții erau triști. Unii erau înțelepți. Alții, nătângi. Unii erau oameni mari. Alții erau copii. Dar Annei i se părea că se regăsea în fiecare.”

Bineînțeles că în mintea unei fetițe așa de micuțe nu puteau încape atâtea personaje. Căpătase 364 de prieteni noi și 18 personaje care nu îi plăceau. Când merge la bibliotecă sa returneze volumele, Anna este hotărâtă să ia o pauză de la citit. Dar o carte îi atrage atenția. „Pădurea fermecată” de Waldemar Seier. Gata, pe aceasta o mai citea și apoi lua pauză. Citește pe nerăsuflate și este captivată de aventurile micuțului Waldemar, dar la sfârșit are parte de o surpriză neplăcută…cartea nu avea final. Era convinsă că cineva rupsese ultima filă, așa că trebuia să facă orice pentru a afla deznodământul. Trebuie să îl caute pe autor, dar se pare că nimeni nu știe nimic de el.

Va găsi micuța Anna finalul poveștii? Cine i se alătură în această misiune?

Dincolo de povestea Annei, această carte este un semnal de alarmă pentru toți. Este o poveste pe care noi, oamenii mari, o vom purta mereu in minte și în suflet. Nu este o poveste lungă, poate nu este nici cea mai palpitantă, dar este una emoționantă. Tu câte cărți vei salva? Vei alimenta tristețea de pe chipul domnului Milton? Câte cărți vor fi triste datorită ție?

Cartea a apărut la Editura Univers și voi o puteți achiziționa de aici. Mulțumesc tare mult pentru acest roman și pentru emoții!

”Este genul acela de carte care rămâne cu tine toată viaţa. Şi care te salvează de fiecare dată când o deschizi.“ (Ioana Chicet-Macoveiciuc)