Vecini buni este cel de-al doilea volum al seriei Lundasviten. Primul – O familie aproape normală – mi-a plăcut foarte mult și, recunosc, nu știam că vor urma și alte povești. Personal, cred că volumele se pot citi separat, fără să vă afecteze în vreun fel ordinea în care le citiți. Poveștile sunt diferite, familiile sunt diferite, locațiile sunt altele și implicațiile la fel.
Autorul mi-a dat impresia că se axează pe tema familiei, a alegerilor și limitelor pe care le stabilim în încercarea de a-i păstra în siguranță pe cei dragi. Acesta este aspectul pe care trebuie să ne concentrăm și pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere.
„Când am un proiect nou, de multe ori încep să scriu aproape imediat. Am o idee vagă despre direcția în care se îndreaptă povestea, dar după aceea las personajele și acțiunile lor să mă ghideze și ajung să le cunosc mai bine scriind despre ele. Și rescriu de multe ori!” – Mattias Edvardsson
Vecini buni este o poveste plină de ancore plasate strategic, ancore care pot fi confundate cu elemente de cotitură pentru întreaga acțiune. La un moment dat, cititorul simte apăsarea multor straturi de minciuni și prefăcătorie apăsând pe umerii săi. Întrebările par să crească treptat în volum și greutate, iar tensiunea care răzbate dinspre ele este lipicioasă și extrem de contagioasă. Mâzga întunecată a îndoielii începe să se întindă tot mai tare peste viețile personajelor și liniștea tuturor este afectată.
Vecini buni – secrete și compromisuri
„Toți vecinii sunt buni” – vechi proverb canibal. Cu asta aș fi început recenzia. Numai că, în cartea lui Mattias Edvardsson nu avem de-a face cu canibali și canibalism. Avem de-a face cu oameni care sunt capabili să treacă peste orice și oricine, să sape și să atace, să joace cartea aparențelor și a relațiilor bune. În schimb, în spatele ușilor închise și a draperiilor atent trase peste geamuri, adevăratele caractere ies la iveală. Acolo, pe terenul sigur și familiar, oamenii își arată slăbiciunile, își expun rănile și zonele vulnerabile.
„Un om este un trecut, un prezent și un mai apoi. Dar când ceea ce așteptam nu ne mai așteaptă, când prezentul este un mare gol, ce mai rămâne? Amintiri și povești. Unii spun că trăiești atâta vreme cât oamenii își aduc aminte de tine, dar toată lumea știe că moartea este definitivă, iar amintirile pălesc repede.”
Cât de bine îți cunoști vecinii? Până unde ești capabil să îi accepți? Rămâne poarta ta deschisă oricui sau preferi să te ascunzi în spatele ușilor atent zăvorâte?
Vecini buni – lecție de viață
Ne dorim întotdeauna vecini buni, vecinii ăia pe care putem conta atunci când avem nevoie sau atunci când plecăm în vacanță. Vecinii de la care putem împrumuta zahăr sau la care putem lăsa copiii pentru o oră. Însă, stă în firea omului să fie curios și să tânjească după iarba care este mai verde în curtea alăturată.
Aici, în cartea lui Edvardsson, există atâtea tipologii de familii, fiecare cu structura și dorințele sale. Anumite familii se mulțumesc cu ce au, unele tânjesc după ce văd în altă parte, altele trăiesc povestind întâmplările din sânul familiilor întâlnite prin vecini. Și autorul face loc fiecărei familii, le lasă membrii să aleagă, să greșească și să se simtă vinovați. Dacă e un sentiment pe care să-l fi simțit un pic mai evidențiat, acesta a fost: vinovăția.
De la extaz la agonie
Mattias Edvardsson ne supune atenției o familie interesantă, familie care va acționa ca un buton declanșator pentru un lung șir de nenorociri. Mike și Bianca se mută într-un cartier idilic, departe de agitația orașului în care învățaseră să se strecoare printre mașini și oameni grăbiți.
Copiii lor locuiau acum la curte, se bucurau de soare, de libertate și de vecini noi. În plus, cartierul părea extrem de liniștit, locuit de familii calde și prietenoase. Imediat ce mirajul mutării începe să se liniștească, Mike și Bianca încep să descopere că vecinii lor aveau ciudățeniile lor, că ei nu doreau chiar să se apropie de toți și că un zăvor pe poartă nu ar însemna o decizie proastă sau ciudată.
Bianca este victima unui accident îngrozitor și vinovăția începe să apese tot mai mult pe umerii soțului acesteia. Nici vecinii nu îl menajează și îi expun direct părerea lor în legătură cu cele întâmplate. Mike știe că gestionase greșit întreaga situație, dar totul se strânsese prea mult în jurul lui, căzuse în păcat și acționase mânat de impuls. Era prea târziu acum, timpul nu-l putea întoarce. Dar, dacă lucrurile se complicau mai tare de atât, Mike ar fi putut să își facă dreptate singur, nu? Putea să facă asta, era îndreptățit. Fusese împins până aici ai pierduse în fața farmecelor jucate atât de iscusit.
Vecini buni – complicații și legături bolnave
Situația lui Mike și a Biancăi escaladează treptat și nouă ni se permite să intrăm tot mai adânc în sânul celorlalte familii din piațetă. Nu mă întrebați de care parte a baricadei am fost. Exceptând teribilul accident, m-am simțit ca mingea unui meci de ping pong. De la unul la altul am fost aruncată, cu fiecare am ținut pe parcurs. Mi-a fost simpatică Jaqueline, dincolo de toate defectele sale. A fost greu să ducă atâtea secrete în bagajele sale emoționale și mă gândesc că trebuie să fie teribil de greu să știi că este ceva în neregulă cu singurul tău copil și să primești la schimb doar uși închise grăbit.
Vecini buni – lecții de viață și de conduită
Există niște limite fragile exploatate de autor în această poveste: limita dintre bine și rău, dintre dragoste și sacrificiu, dintre acceptare și compromis. Situația tensionată naște neliniște și panică, durere și conștientizare. Mi-a plăcut mult povestea și am citit alarmată până la ultimul rând. Iar liniștea mea s-a mai întors o dată pe dos. Finalul ăsta nu a făcut decât să simt cum fiori reci mă traversează din creștet până în vârfurile picioarelor.
Vă recomand cartea și vă aștept impresiile după lecturarea ei!
Dacă sunteți curioși, cartea este disponibilă aici, pe site-ul prietenilor de la Editura Trei.
Titlul original: Goda grannar
Limba originală: suedeză
Traducere de: Gabriel Ionescu
Anul apariţiei: 2022
Nr. de pagini: 448
