El și ea, adică noi – Petruța Petre, recenzie

„El și ea, adică noi” este o poveste de dragoste. Dar nu este doar atât. Este povestea unor oameni care decid să își trăiască viața, să se bucure de fiecare moment în ciuda barierelor pe care alții le pot ridica. Prejudecățile de toate felurile, lucrurile pe care le cărăm cu noi din trecut, teamă, resemnare. Toate astea pot înnăbuși din fașă o poveste de dragoste. Dar sunt oameni care văd dincolo de asta, care își dau voie să fie, să simtă și să trăiască. „El și ea, adică noi” este o astfel de poveste: ușoară, un pic complicată spre final, emoționantă.

Sinceră să fiu, după ce am citit primele pagini și am văzut vârsta protagoniștilor și statutul lor, mă așteptam la o poveste de dragoste mai matură, cu farmecul celor de altă dată. Nu a fost să fie, a fost o poveste ca un foc de paie. Caldă, rapidă, devoratoare. Și autoarea nu s-a sfiit din a ne arăta asta.

„El și ea, adică noi” – când destinul te vrea supus

Înainte de a trece mai departe, aș vrea să punctez câteva aspecte care mi-au plăcut în mod deosebit:

-protagoniștii nu sunt adolescenți sau persoane fără obligații. Ei au fost căsătoriți cu altcineva, au copii și o carieră frumoasă. Mi-a plăcut că autoarea i-a ales pe ei. Mi s-a părut că subliniază exact ideea că dragostea este pentru oricine, că niciodată nu este prea târziu să îți întâlnești marea dragoste. Dragostea este posibilă la orice vârstă, nu ar trebui să ne ridicăm bariere de unii singuri.

-relația dintre protagoniști și copiii lor este una foarte frumoasă, deschisă și fără bariere. Unele replici sunt ușor forțate, din punctul meu de vedere. Oricât de deschisă este relația unei mame cu băiatul ei,  sunt unele subiecte care nu ar trebui atinse, din punctul meu de vedere. Țin de intimitate.

-copiii sunt implicați și sunt la curent cu problemele societății noastre

-relația dintre Alex, domnul nostru, și sora lui este una atât de frumoasă și de naturală!

Ca puncte minus, din punctul meu de vedere, menționez:

-nu mi-au plăcut concidențele înșiruite pe final

-doi adulți responsabili, cu propriile eșecuri în dragoste, cu o așa frumoasă relație cu copiii ar face pași înainte fără să ceară și acceptul acestora. Poate e doar părerea mea sau poate că am raportat acțiunile lor la mine. Sunt curioasă să aflu și părerea voastră.

-autoarea s-a grăbit să cupleze și personajele secundare. Nu m-a convins schimbul acesta de parteneri.

„El și ea, adică noi” – dragostea e frumoasă!

Revenind la Alex și Irina, nici nu știu ce să vă spun pentru a nu știrbi simplitatea și frumusețea poveștii lor de dragoste. Dacă aș reduce totul la câteva cuvinte, aș spune: au înnebunit salcâmii. Nu mă întrebați de ce, v-am spus că eu mi-am dorit o poveste profundă, matură, cu sărut-mâna, doamnă și buchete parfumate de flori. Exact precum erau cele din baladele pe care iubesc să le ascult.

Ea este Irina: profesoară de limba română, își crește singură băiatul și se descurcă minunat în postură de mamă. A iubit, a greșit, s-a pierdut și s-a regăsit. Și apare, la o petrecere, un Don Juan care ar putea să îi dea lumea și liniștea peste cap. Mai are ea puterea să creadă și să iubească?

El este Alex: arhitect, frumos și dornic de iubire. Crește singur două fete, se descurcă admirabil, aș spune eu. A iubit, s-a lăsat pradă aventurilor, dar vede la o petrecere o doamnă care îi tulbură gândurile. Părea ruptă din altă lume, de un calm aparte și de o frumusețe răpitoare.

„El și ea, adică noi” – întâmplări fericite

Soarta (bine, mai ales prin mâna Verei) îi vrea împreună și nu le pune bariere. Exact ca într-o poveste cu așa a fost să fie. Mi-a plăcut că s-au lăsat purtați în vâltoarea evenimentelor. Nimeni nu folosește jumătăți de cuvinte și nu caută înțelesuri ascunse. Sunt așa cum sunt, așa se înfățișează unul în fața celuilalt.

Trăiești odată cu ei povestea lor. Te întrebi dacă nu este prea repede, prea mult și tetemi că totul va putea să piară. Mai ales când persoane din trecutul Irinei le dau târcoale. Era loc în viața lor de o poveste serioasă sau era prea târziua pentru dragoste?

Mi-a plăcut lejeritatea cu care autoarea scrie. M-am simțit ca la o discuție cu un prieten bun. Parcă mă punea la curent cu ultimele noutăți din viața vecinilor noștri. Mi-a plăcut Irina. Pentru că nu și-a negat dreptul la o viață în doi. Stilul de scriere este unul fluid, replicile se potrivesc instant în toată această nebunie frumoasă.

Pentru o carte de debut, „El și ea, adică noi” este o carte curajoasă. Se rupe de clișee, autoarea încercând să își definească un stil, o amprentă proprie. Mi-a plăcut cartea, se citește ușor, este numai bună de luat la piscină sau în concediu. Nu vă solicită, vă amuză și vă binedispune. Voi ați citit cartea? Ce părere aveți despre ea?

Cartea a apărut la Libris Editorial și poate fi cumpărată de aici. Pe autoare o găsiți aici, veți vedea că are și cărți pentru copii și alte surprize literare. Dacă sunteți curioși în legătură cu cartea, puteți participa la un concurs lansat pe pagina mea. 

An aparitie: 2019

Autor: Petruta Petre

Categoria: Literatura Romana

Editie: Necartonata

Editura: LIBRIS EDITORIAL

Nr. pagini: 514