Ultima casă de pe strada Needless este ultimul loc din lume în care mi-aș dori să fiu în acest moment. Și este singura casă pe care nu aș dori niciodată, niciodată să o știu pe interior. Ne-am adunat săptămâna aceasta în jurul ei, colegii de blog tour și cu mine. Și mă bucur doar că, în călătoriile noastre literare, nu avem întâlniri chiar la locul faptelor. Știu că ar fi imposibil, dar să se conspecteze faptul că nu vreau deloc, deloc, deloc în ultima casă de pe strada Needless.
Știți cum m-am simțit după terminarea acestei cărți? Bine, după ce toți fiorii reci și-au încheiat circuitul prin corpul meu. Confuză, murdară, nesigură, îngrozită. Cineva spunea cândva că lectura care îți stârnește emoții, indiferent de natura lor, este sigur o lectură care a reușit să se conecteze la sufletul tău. Poveștile bune, interesante, intrigante nu pot trece indiferente prin filtrele tale. Eu nu știu cum e cartea asta. Nu o pot cataloga în niciun fel. Clar, indiferentă nu m-a lăsat. Dar nu o pot încadra într-o categorie anume. Nici nu simțeam că vreau să continui, nici nu mă puteam opri din citit. A fost o luptă cu mine, o luptă cu povestea, o luptă să înțeleg substratul fiecărei acțiuni.
Ultima casă de pe strada Needless – câte lucruri au văzut pereții ăștia?
Pereții au urechi. Păcat că nu au și o gură. Unii poartă pe ei semnele luptelor, ale lucrurilor izbite cu furie. Alții poartă semnele creșterii în înălțime, desenele mâzgălite în grabă de mânuțe nesigure. Pereții poartă pe ei sentimentele care primează în căminele respective, la un moment dat.
Nu am văzut pereții casei din strada Needless. Nici soarele nu i-a văzut prea des pe interior. Cineva se asigurase că ferestrele erau bine acoperite, cu scânduri bătute în cuie lungi și ruginite. Pereții casei văzuseră episoade dureroase, traumatice și întunecate. Nu se putuseră transforma în brațe protectoare, nici nu se putuseră închide ca un cocon în jurul celui abuzat. Unghiurile făcute de pereți erau insuficiente, la fel de ascuțite precum muchiile pe care fusese Tod obișnuit să meargă.
„Un roman care îți pune cu adevărat la încercare stăpânirea de sine și își păstrează tulburătoarele secrete până la final!” STEPHEN KING
Personaje dubioase, subiect greu și interesant
Cartea asta te înnebunește și pe tine. Se strânge în jurul tău precum o cămașă de forță. Mâini puternice trag de ațele care o strâng tot mai tare pe tine și vrei doar să scapi din ea. Vrei să te îndepărtezi, să te scuturi, să scapi un „nu sunteți normali niciunul” și să pleci cât mai departe. Cartea asta îți stârnește o senzație de repulsie, de groază și de revoltă. V-am spus. Povestea nu știu unde o pot încadra, dar emoțiile sunt mai toate din categoria celor care fac revoltă pe interior, a celor care te contaminează, te dor și te strâng.
„Aș spune că am citit cartea asta pe nerăsuflate, dar cred că am fost prea ocupată să-mi țin respirația tot timpul.” JOANNE HARRIS
Prima parte a fost cea pe care am citit-o ca atare. Tod are niște probleme de sănătate, e clar. Și l-am apreciat pentru faptul că încerca să își poarte singur de grijă. Mi-l imaginam exact așa cum încerca autoarea să mi-l redea, fără să insist prea mult pe umbrele din ochii lui. Ochii, dacă aș fi putut să-i văd în realitate, sigur mi-ar fi oferit mai repede răspunsul.
Ultima casă de pe strada Needless – sălașul răului
Mi-e greu să încep de undeva cu povestea asta. Și numai pentru că nu vreau să demontez ansamblul creat de autoare. Subiectul de la care pleacă ea, fundamentul acestei cărți, este unul greu, nu ușor de descifrat de oamenii fără pregătire. Catriona încearcă să ne introducă în acest labirint al minții umane, un labirint minotauric, guvernat de gânduri ascunse, traume, zone obscure și emoții trezite de amintiri bine dosite în locuri întunecate. Iar Tod are o minte care înoată în traume.
Dacă în primele pagini l-am apreciat, am sfârșit prin a-l privi pieziș, apoi dorindu-mi să îl îmbrățișez. Dorindu-mi să-i caut copilul interior, să îl îmbrățișez și să-i spun că o să fie bine, că toate se vor termina cândva.
Dacă liniile din viața lui Tod sunt sinuoase, acoperite de traume și durere, liniile din viața celei care își dorește să-l știe pe Tod pedepsit pentru răul pe care-l făcuse sunt la fel de tulburătoare. Destăinuirile din jurul acestui personaj au fost cele care m-au năucit complet. Și m-au făcut să mă minunez încă o dată de capacitatea minții umane de a se proteja. Incredibil cum înmagazinează amintirile, cum ridică ziduri sau cum distorsionează adevăruri.
Utlima casă de pe strada Needless – o lectură solicitantă
„Această carte este mai degrabă delicată decât terifiantă. Sinistră și palpitantă!” EMMA HEALEY
Mă gândeam că nu are cum să fie o carte horror. Dar a fost. M-a speriat, m-a îngrețoșat și m-a făcut să îmi doresc să aflu mai mult despre latura această emoțională. Am și eu propriile traume, unele pe care nu am reușit nici până acum să le desprind de mine. Și aș vrea să aflu mai multe. Nu este o lectură confortabilă, nici necesară. Dar a fost una interesantă dintr-un anume punct de vedere.
Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, vă invit pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Fata cu cartea, Falled; Analogii, antologii; Pălărisme. Au apărut deja sau vor apărea articolele pe blogurile lor.
Cartea este disponibilă pe site-ul prietenilor de la Editura Corint, chiar aici.
Traducere: Carmen Ion
Colecție: Leda Bazaar
Data apariției: ianuarie 2023
Softcover
Număr pagini: 400
