Toate regretele lui Clover este o carte duioasă, plină de conștientizări și confesiuni, de povești emoționante, regrete mai mult sau mai puțin banale, de căutări, vină, ajutor, prietenie și dragoste. Este un buchet de emoții cartea asta, și devine tot mai dureroasă când te apropii de final. Nu povestea. Pentru că aceasta înflorește, încălzește, vindecă, trezește, instigă. Ci despărțirea. Ea devine mai grea. Un adio se întrevede la orizont, niște uși se închid, niște oameni își găsesc locul. Și tu rămâi în urma lor, întors pe dos, trezit dintr-un fel de amorțeală a unei siguranțe pe care iubești s-o afișezi, pe care știi sigur că nu o ai, dar în care te înfășori pentru a împinge marginile sfârșitului cât mai departe.
Sunt sigură că v-aș convinge să citiți cartea asta numai postând citatele pe care mi le-am tot adnotat prin ea. Am avut nevoie să le citesc pe unele de două ori. Pentru a le surprinde sensul corect, pentru a mi le însuși, pentru a le transforma în bornă morală sau în citat inspirațional. Am transferat câteva în caietul meu preferat, acolo unde le pot avea la îndemână tot timpul.
Clover, poate că ești moașă de moarte, dar nu știi câtă viață ai aprins în sufletul meu! Nu știi câtă dorință de a șterge regretele de pe lista vieții mele. Nu știi cât zumzet și cât zbucium ai reușit să stârnești. Nu știi cât de puternică a fost amprenta ta și câtă conștientizare și asumare mi-ai deblocat. Și sunt sigură că asta va fi urma ta lăsată în lume, o urmă pe care fiecare o va înțelege și o va descifra cu o cheie personală.
„Nu lăsa cele mai frumoase părți ale vieții să treacă pe lângă tine doar pentru că ți-e frică de necunoscut.”
Toate regretele lui Clover – când ai curajul să privești moartea în față
„Chiar dacă rămâneau nefericiți până la ultima suflare, măcar nu erau singuri.”
Deși suntem mereu în preajma morții, cartea asta nu este sumbră deloc. Clover nu vede partea fatală a morții, sfârșitul unui drum. Clover ajută oamenii care se trezesc singuri în fața morții, încărcați de cuvinte, regrete, confesiuni, dureri. Nu suntem niciodată pregătiți să ne luăm rămas bun. Nici noi de la alții, nici alții de la noi. Dar este cursul vieții, un curs pe care nu-l putem întrerupe, opri, modifica.
„Te bucuri de o anumită libertate când nu mai trebuie să-ți faci griji în privința viitorului. Dar, pentru majoritatea oamenilor, moartea reprezintă o necunoscută, un eveniment inevitabil, dar neclar, care s-ar putea produce peste zeci de ani. Și, din experiența mea, cei care preferă să nu se gândească la asta în timpul vieții au de regulă cele mai multe regrete când mor.”
Clover – căutare, asumare, înțelegere
„Să privești în ochi durerea altor oameni e mult mai ușor decât să te confrunți cu propria durere.”
Aceasta este afirmația care i se potrivește cel mai bine lui Clover. Este un personaj neobișnuit, cu o meserie neobișnuită, urmărit de propriile dureri și de traumele care i-au marcat existența. Eu am iubit-o pe Clover de la primul rând. Mi-aș fi dorit să mă întorc înapoi pe axa timpului, să o iau pe Clover mică de mână, să o îmbrățișez și să îi spun că va fi bine. Rămasă orfană într-o lume plină de întrebări și necunoscut, Clover este încredințată spre creștere bunicului ei.
Alături de acesta, printre tomuri de știință și exemplare conservate în formol, Clover învață despre corectitudine, despre iubire, despre lume. Dar nu învață despre ea. Despre cum să își facă prieteni. Despre cum să nu se mai simtă singură. Despre cum să coboare barierele atunci când un suflet i se alătură în mașinăria numită viață. Cât trăise bunicul, Clover nu simțise atât de acut golul. Își căuta propriile răspunsuri despre moarte, despre cum să te împaci cu pierderile și cu golul.
Însă, din păcate, omul care-i este familie moare singur. Iar asta este o altă moarte tristă căreia Clover nu-i poate rezista. Așa ajunge moașă de moarte. Se alătură celor care nu mai au pe nimeni, celor care nu știu cum să gestioneze apariția termenului moarte în sânul familiei lor, celor care au nevoie de îndrumare și de un colac de salvare în oceanul durerii.
Toate regretele lui Clover – zeci de povești duioase.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la Clover a fost respectul pe care-l arăta fiecărui om căruia îi fusese aproape în ultimele clipe. Avea acasă trei carnețele: Regrete, Confesiuni, Sfaturi. Nu vorbea cu nimeni despre ele. Le citea atunci când simțea că are nevoie de o îndrumare, atunci când voia să șteargă din catastiful vieții regretul cuiva. Uneori, regretele erau banale: de exemplu, cineva regreta că nu cumpărase niciodată detergentul ăla de vase scump, care mirosea îmbietor a flori. Clover făcea asta pentru oamenii care se stingeau încărcați de regrete. Trăia încă un pic pentru ei, prelua poveștile lor, gândurile și cuvintele pe care le mai aveau de spus.
Însă, așa cum am spus mai sus, Clover privea spre durerea altora pentru a uita de a ei. Și asta era pe cale să se schimbe, doar că ea nu știa încă.
Toate regretele lui Clover este exact genul meu de carte: emoționantă, vie, vibrantă, pulsatilă. Mie mi s-a strecurat în suflet de la primele rânduri și am regretat tare mult despărțirea de la final. Este o poveste total diferită față de cele publicate de Editura Storia și m-aș bucura să găsim cât mai des astfel de povești. Sunt povești care încapsulează etapele vieții, așa frumoase și dureroase cum sunt ele; care ne trezesc și ne mobilizează, ne răscolesc și ne fac bine.
„Dar secretul pentru o moarte frumoasă este să trăiești o viață frumoasă. Să-ți deschizi inima. Să lași să-ți fie frântă. Să-ți asumi riscuri. Să faci greșeli.”
Toate regretele lui Clover a apărut la Storia Books și poate fi cumpărată de aici.
Titlul original: The Collected Regrets of Clover
Traducător: Anca Dumitrescu
Suport: 360 pagini, paperback
