Nebunia mulțimilor a fost poarta pe care am intrat din nou în viața unuia dintre cei mai simpatici inspectori de poliție: Armand Gamache. Louise Penny m-a cucerit cu prima sa poveste. Are o imaginație bogată și cazurile anchetate de echipa de polițiști sunt întotdeauna bogate, pline de detalii și piste. Însă, și sunt sigură că o să vă uimească asta, nu aceste aspecte au cântărit cel mai mult în acest drag pe care îl port scrierilor sale. Timpul. Acesta a fost factorul decisiv, cel care a cântărit cel mai greu, cel care a apăsat tot mai și tot mai tare brațul balanței.
“Provocator… genial! Integrând dezbaterea despre experimente științifice și moralitate într-un puzzle onest, Penny se remarcă prin plasarea personajelor în dileme etice dificile.” – Publishers Weekly
Louise Penny își ia timpul necesar pentru toate subterfugiile sale. Le dă personajelor timp pentru a construi relații, pentru a suda legături, pentru a crea amintiri de neuitat. Ne dă nouă, cititorilor săi, timp în compania persoanelor sale, răgaz pentru a aduna toate elementele, pentru a le așeza în ordinea corectă și a privi, de la distanța potrivită, imaginea de ansamblu.
Uneori, și trebuie să recunosc asta, îmi doresc să ajung mai repede la final. Sau tânjesc după un tur de forță, după acel boom care să arunce totul în aer. Apoi îmi aduc aminte că ăsta este stilul ei. Că timpul este factorul care devine el însuși un personaj. Că autoarea lasă totul să se întâmple după alte tipare, după alte criterii, într-o altă manieră.
Nebunia mulțimilor – când răul explodează
“Romanul se luptă cu succes cu povara morală a poveștii. «Totul va fi bine» n-a sunat niciodată atât de amenințător.” – The New York Times Book Review
Totul va fi bine. Am tot citit acest mesaj de-a lungul pandemiei. A fost colacul nostru de salvare, oala cu galbeni de la capătul curcubeului dătător de speranță. Iar acum, sub bagheta lui Louise Penny, „totul va fi bine” capătă alte proporții și altă încărcătură. Nu se mai simte ca o mantră. Din contră, ajungi să fii superstițios și să-l consideri ca pe o invocare a ghinionului.
” – E bine să ni se aducă aminte, din când în când, că există asemenea lucruri.
– Ce lucruri?
– Frumusețe. Pace. …
– Bunătate. Dar sunt fragile și pot să dispară cu mare ușurință, dacă oamenii nu-s dispuși să facă ce trebuie pentru a le apăra.”
Iar în cartea asta sunt destule personaje care, fie nu știu, fie nu vor să apere comorile de bază ale firii umane. Vă avertizez: să nu aveți încredere în nimeni. Fiecare are ceva de ascuns, bagajele trecutului fiind pline de secrete și taine păstrate cu sfințenie.
Nebunia mulțimilor – conflict de interese
După cum ne-a obișnuit deja, Louise Penny împletește planul profesional cu cel familial. Armand Gamache este o apariție, un personaj calm și complex, atent la piste și indicii, oricât ar fi ele de fragile sau de slab semnalizate. Deși îl prețuim deja ca și anchetator și ne minunăm de faptul că reușește să își arate vulnerabilitatea și gradul de omenie, Armand Gamache ne cucerește iremediabil cu momentele petrecute în sânul familiei sale.
L-am văzut în rolul de soț, de tată, de bunic. Și i-am văzut toate punctele nevralgice, toate butoanele de panică. Acum, când profesoara Abigail Robinson alege Three Pines pentru a-și prezenta statisticile și ideile respingătoare, toate alarmele din capul la Gamache încep să sune. Rapoartele și statisticile prezentate de Robinson îi afectau liniștea, mai ales pe plan familial. Dacă oamenii ar fi crezut în ceea ce susținea profesoara, nepoata lui nu ar fi trebuit să existe.
Nu o să vă spun mai multe despre rapoartele prezentate de Robinson. Până la urmă, însăși autoarea păstrează misterul până la un punct anume. Aceste rapoarte reprezintă doar stratul de fațadă al răului. Acolo, după fire, rapoarte și statistici, există un nucleu al răului, niște legături pe care greu le-ai fi putut stabili la prima vedere. Și totul devine tot mai clar, dar și mai apăsător, pe măsură ce măștile încep să cadă și adevăratele intenții își găsesc calea spre lumină.
O prelegere, o crimă, niște suspecți
” – Sunt buni la inimă. Mulțumiți de viața lor. Nu judecă. Nu-și ascund sentimentele. N-au intenții ascunse. Acceptă pe oricine. Dacă nici ăsta nu e har, nu știu ce este. Nu spun că oamenii cu Sindromul Down sunt perfecți, nici că e mereu ușor să ai de-a face cu ei. Asta ar însemna să-i trivializez, să-i fac să pară niște animale de companie. Ceea ce spun este că, din experiența mea, sunt niște oameni mai buni decât majoritatea.”
Armand Gamache reușește să pareze un atac la adresa profesoarei Robinson. Dar, câteva zile mai târziu, chiar în noaptea de Revelion, cineva este ucis. Și Armand Gamache știe că nu poate fi vorba doar despre o coincidență. Numai că, așa cum v-am spus și mai sus, ghemul răului este înfășurat strâns, ținând laolaltă adevăruri dureroase, secrete și personaje mai puțin sincere.
Nebunia mulțimilor este un roman care își lasă personajele să se adune laolaltă, să țeasă comploturi, să tragă de trecut și să împingă prezentul în zone sigure. Este un roman care are nevoie de timp, de răbdare și de dorința de a naviga printre toate adevărurile și scenariile psihologie, de înțelegere și empatie. E greu când ai de-a face cu mulțimile. Sunt atât de multe caractere acolo, atât de multe microrealități înghesuite sub cupole fragile, care pot pocni cât ai clipi din degete.
Nebunia mulțimilor a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.
Autor: Louise Penny
Nr. de pagini: 608
Titlu original: The Madness of Crowds
Limba originală: engleză
Traducere de Ioana Văcărescu
Anul apariției: 2023
