Fiica ceasornicarului – Kate Morton, recenzie

„Fiica ceasornicarului” este cel de-al șaselea roman scris de Kate Morton. Îl așteptam cu nerăbdare încă de când a fost anunțat. Libris a făcut o surpriză cititorilor care au precomandat cartea. Livrările au început mai devreme de data stabilită. După ce am admirat coperta preț de câteva minute, am răsfoit cartea și am mirosit-o, mi-am dat seama că nu o voi putea lăsa mult timp pe noptieră.

Prea mare a fost tentația și eu sunt un om slab când vine vorba de cărți. Nu știu dacă nu m-am grăbit cumva cu lectura ei. „Fiica ceasornicarului” este o stare. Este o carte pe care trebuie să o citești într-un moment anume. Poate când îți este însetat sufletul. Poate când ai nevoie de o carte care să nu se lase descoperită prea ușor. Poate când ești într-o dispoziție romantică.

Este știut faptul că autoarea Kate Morton are talentul de a-și complica scrierile. Nu dezvăluie prea mult. E ca și cum ai avea de asamblat un puzzle cu o mie de piese. Dar primești piesele pe rând, la câteva ore distanță. Nimic nu pare să aibă sens. Te holbezi ore în șir la un contur și nu îți dai seama ce ar putea să îl umple sau câte lucruri vor încăpea în el.

Nu am citit încă „Păzitoarea tainei”. „Grădina uitată” este preferata mea (povestea s-a lipit foarte repede de sufletul meu), urmează „Casa de lângă lac” și  „Casa de la Riverton”, apoi „Orele îndepărtate”.

Pe „Fiica ceasornicarului” o așez în rând cu „Orele îndepărtate”. Mi-a plăcut modul în care Birchwood Manor, casa mult iubită a lui Edward Radcliffe, este inserată în poveste. Cum autoarea urmărește amintirile generațiilor care își lasă amprenta asupra casei. Este uimitor să vezi câte povești se pot înfiripa între pereții unei case care rezistă de generații. Dar mi s-a părut mult prea statică povestea. Detaliile sunt la fel de multe precum era broderia de pe rochia unei doamne din epoca victoriană.

Fiica ceasoricarului – un roman plin de detalii

Știam că trebuie să mă înarmez cu răbdare. Iubesc modul lui Kate Morton de a împleti secretele trecutului cu scenele prezentului. Apreciez lentoarea cu care dezvăluie povestea și răsturnările de situație deloc predictibile. Nu știu dacă i-am „prins” toate șmecheriile literare sau dacă am pornit prea ebntuziasmată în această călătorie literară. Personajele sunt multe. Și pare că nicio legătură nu există între ele. Nici măcar una subțirică precum firele de păianjen care apar în casele vechi. Dar legăturile există, așa cum ne-a obișnuit autoarea. Problema este că se dezvăluie prea greu cititorului. O pânză fragilă, acoperită de timp și de tăcere.

Ca să rămân în spiritul romanului, aș spune că „Fiica ceasornicarului” este o poveste pe care o pot asemăna cu o cameră veche, ticsită de cutii de diferite dimensiuni. Toate acoperite de praf, dar pline de amintiri – mărturii mute ale celor care au trecut pe acolo. Trebuie să le iei pe rând, să le scuturi de praf. Să le sortezi și să decizi care sunt cele care rămân alături de tine. Nu le dai un rol nou. Trebuie să îl descoperi pe cel care le-au avut cândva. Este absolut necesar să fii atent la fiecare detaliu. Zgârietura fină poate spune ceva important. Îndoitura din colț poate relata un act de violență sau un sentiment de frustrare. O muncă grea, dar satisfăcătoare la final.

Fiica ceasornicarului – legături care au dăinuit peste timp

Birchwood Manor este „un loc unde corzile timpului se înmoaie și se desfac”. Din 1862 și până în 2017, Kate Morton urmărește istoria celor care au trecut pragul casei minunate. Situată la cotul râului și considerată a fi protejată de zâne, casa este răpitor de frumoasă. Aproape că am putut să o vizualizez și să mă plimb prin grădina plină de flori și iederă.

În 1862, Edward Raddcliffe, un pictor dornic de afirmare, cumpără casa și își invită prietenii pentru a petrece o lună de zile la țară. Ceea ce începuse a fi o lună de relaxare, plină de jocuri și pictură, se transformă în tragedie. Pe Edward îl însoțeau Lucy – sora lui mai mică, și Lily, muza lui. Edward era logodit cu Fanny, femeia care l-ar fi ajutat cu zestrea ei. Dar se îndrăgoștește de Lily și este gata să renunțe la orice pentru ea. Lily îi împărtășește sentimentele și își fac împreună planuri de viitor. Numai că într-o noapte viața lor este dată peste cap. Fanny este ucisă și Lily dispare. Ce se întâmplase?

Lily are o poveste impresionantă de viață. Orfană și abandonată, Lily este dusă în casa unei femei care urmărea să se îmbogățească. Lily este antrenată să devină hoață de buzunare și se descurcă admirabil. Până când apare Edward și îi propune să îi fie muză. Numai în fața lui ar putea să fie cine este ea cu adevărat. Lily nu este numele ei real și nimeni nu știe adevărul despre ea. Putea dragostea să dărâme zidurile de minciuni?

•               Birchwood Manor – un loc plin de secrete

După moartea lui Edward, Birchwood Manor devine școală de fete. Facem cunoștință cu Ada, un alt personaj care pare apărut din senin, fără să aibă vreun rol major. Dar Ada păstrează o taină importantă…

Casa devine loc de închiriat în anii 1940, când o mamă cu trei copii îi trece pragul. Evident, această familie își lasă propriile amprente și amintiri să alunece în crăpăturile timpului. O poveste care are în prim plan casa de la Birchwood Manor este spusă copiilor, poveste care va răzbate peste generații…

Nu-i mare lucru să fii părinte, a auzit vocea lui Alan adusă de o adiere de vânt, nu-i mai greu decât dacă ai pilota un avion legat la ochi sau ai zbura cu aripile găurite.

În 2017, mergem pe urmele lui Elodie Winslow, o tânără arhivistă londoneză. Elodie este la un pas de căsătorie și printre picături face curat în amintirile altora. Își iubește meseria și ar sta toată ziua să scotocească prin trecutul altora. Acolo știa ce avea de făcut. Nu și în viața ei. Elodie este nesigură. Pare să stea mereu în umbra amintirii mamei sale: faimoasa violoncelistă Lauren Adler. Din păcate, Lauren moare într-un accident de mașină și Elodie nu prea are amintiri cu mama ei.

Când găsește, din întâmplare, o geantă de piele foarte veche, Elodie nici nu bănuiește ce avea să i se întâmple. Geanta aparținuse lui Edward și în ea era un desen al casei Birchwood Manor și o fotografie a unei femei frumoase. Simte că aceste obiecte au un rol în viața ei, o atrag inexplicabil și nu se poate împotrivi. Adevărul începuse să își arate lumina și sosise vremea descoperirilor.

Lumea pune preț pe pietre strălucitoare și pe talismane, dar uită că talismanele cele mai puternice sunt poveștile pe care le depănăm pentru noi înșine și pentru alții.

Ce legătură există între aceste generații? Ce secrete se ascund între pereții casei și cine păstrase tăcerea atâta timp?

Timpul e un animal ciudat și puternic. Are obiceiul să facă posibil imposibilul.

Mi-a plăcut mai mult pe final. Primele pagini mi s-au părut foarte greoaie și nu puteam stabili nicio legătură cu povestea. Mă simțeam un intrus, un musafir nepoftit. Lucrurile par tot mai clare și mai legate pe final. Aș fi eliminat din detalii, unele pot plictisi cititorul și aș mai fi adăugat ceva mister. Nu am regăsit-o pe Kate Morton în totalitate în această carte. A avut grijă să redea farmecul idilic al peisajelor de la țară, a inserat detalii despre epoca victoriană și curentele artistice, dar a lipsit ceva.

Nu mi-a plăcut nici „vocea” casei. De acord, orice casă care se respectă are cel puțin o fantomă. Dar nu îi văd locul acestei prezențe aici. Aș fi preferat să aflăm aceste detalii din niște jurnale cu bucle apăsate și înflorite, cu caligrafie impecabilă.

Eu v-am trasat conturul, vă asigur că sunt multe, multe detalii evidențiate în carte. Vă sfătuiesc să aveți mintea deschisă și să fiți atenți la orice.

Este un roman frumos, dar se dezvăluie prea greu cititorului. Voi ați citit cartea? Ce personaj preferat ați avut?

 

Romanul este disponibil pe Libris și poate fi cumpărat de aici. 

An aparitie: 2019

Autor: Kate Morton

Categoria: Literatura Universala

Editie: Necartonata

Editura: HUMANITAS

Nr. pagini: 496

Traducator: Sinziana Dragos