Recenzie: Casa de lângă lac – Kate Morton

„Așa e viața, cu uși care se deschid către tot felul de posibilități și se închid constant, în timp ce oamenii își croiesc drum orbește.”
Morton=Mister și Mister=Morton
Fix asta am avut în minte de îndată ce am terminat cartea. Mi-am pierdut pașii în Casa de lângă lac, mi-am pornit propria ancheta și am picat în capcana anchetelor lansate cu măiestrie de Kate Morton. Să vă mai spun că au făcut paradă prin fața mea? Că fiecare supoziție stătea în picioare? Că părea veridică până când o alta îi lua locul? Vă spun…cei care au citit cartea mă înțeleg, cei care nu…au un motiv să citească acest roman.
V-am mai spus despre Kate Morton. Ea a reușit odată cu a ei ”Casa de la Riverton” să intre în topul autoarelor mele preferate. Când am citit și ”Orele îndepărtate”, apoi ”Grădina uitată” mi-era clar că toate poveștile sale se construiesc pe baza unui tipar. Diferă doar ”materialul” din care sunt țesute, culoarea pe care o primesc odată cu acțiunea și personajele lor.
Dacă la început am avut impresia că numai misterele din trecut au nevoie de o dezlegare, am observat cu plăcere că m-am înșelat. Niciodată nu mi-a fost mai ușor ca acum să îmi recunosc greșelile. 🙂 Tainele trecutului sunt un pic mai elaborate, mai pline de suspans…poate datorită patinei vremii. În prezent trebuie doar să punem cap la cap anumite frânturi pentru a țese urzeala vieții. În trecut…materialul este sfâșiat și sunt mai multe bucăți lipsă.
Schita aceasta pe care sunt brodate poveștile ei nu mi se pare un handicap. Mi se pare un mare plus și îmi dovedește, dacă mai era nevoie, talentul și pasiunea lui Kate Morton. Nu se repetă fraze, nu seamănă poveștile între ele, personajele nu sunt trase la xerox. Că tot veni vorba de personaje…pe cele create de Kate nu ai cum să nu le iubești. Nu ai cum să nu te simți ca făcând parte din viața lor, nu ai cum să nu lupți alături de ele pentru a spulbera praful și a echilibra balanța.
„Lumea însemna echilibru și dreptate naturală, așa că există întotdeauna un preț de plătit, iar acum era prea târziu să mai închidă ușa aceea.”
Am avut parte de suspans și semne de întrebare de la prima pagină. Acțiunea debutează în Cornwall, august 1933 cu cineva care ascundea o cutie în pământul pădurii. Trebuia să scape de cutia asta înainte ca poliția să se întoarcă. Pierduse deja șansa de a mărturisi totul. Printre miros de ciuperci, pământ reavăn, vegetație descompusă și ploaie…spera să se piardă și tainele ei.
În acest punct deja îmi declanșasem alarma de curiozitate maximă. Ce ascunsese ea? De ce venise poliția?
Toată povestea se derulează de data asta pe trei planuri narative: trecutul anilor 1933, un trecut mai ”apropiat” – cu doar două decenii în urmă și prezentul. Vă întrebați care este puntea de legătură între ele? Vă spun eu: un caz de răpire rămas nerezolvat, vina și secretele care apăsau viața celor care asistaseră la tragedia de la casa Loeanneth.
Cazul ar fi rămas uitat de timp și lume dacă Sadie Sparow, o tânără polițistă, nu ar fi descoperit din întâmplare casa aceea veche. Construcția respira tristețea abandonului și elementele sale de decor păreau că sunt în așteptarea celor care le-au părăsit în pripă.
Pe masa aștepta o ceașcă ponosită de ceai, lămpile și vazele așteptau pe cineva să le redea strălucirea. Acel cineva care le-ar fi înțeles graiul și alături de care ar fi stat la povești până în zori. Erau multe de spus despre dispariția lui Theo Edevane.
Sadie venise la Cornwall în casa bunicului său, singurul om care o putea înțelege fără să-i pună prea multe întrebări. Pe plan personal, lucrurile păreau să ia cu totul o altă întorsătură. O greșeală din trecut amenința liniștea prezentului lui Sadie. Pe plan profesional, era foarte aproape să o dea în bară. Ea avea un punct sensibil: copiii. Intuiția îi spunea că verdictul pe care voiau să îl pună superiorii săi într-un caz de dispariție era greșit. Așa că vorbise cu presa, lucru interzis. Acum era în concediu forțat și iată că tot dispariția unui copil îi dă peste cap planurile.
Ce dovezi mai putea găsi după 70 de ani? Se ascundeau indicii sub stratul de praf și abandon?
Casa de lângă lac redevenise proprietatea familiei Edevane. Aceasta fusese tărâmul fermecat al copilăriei pentru Eleanor, așa că Anthony redobândește casă și aduce din nou bucurie între zidurile ei. Doar că pereții aceștia vor fi martorii valurilor de râsete, dragoste și tristețe ce vor veni peste această familie. Martori muți ai strigatelor de ajutor și ai neputinței.
Anthony și Eleanor trăiau o poveste ruptă parcă din romanele de dragoste. Erau tineri, se iubeau și împărțeau din fericirea lor tuturor. Aveau împreună trei fete și după despărțirea forțată impusă de război, apare pe lume și Theo, bucuria sufletului mamei sale.
Deborah, fata cea mare a familiei, era domnișoara tipică anilor 1933. Politicoasă și manierata, mereu departe de năstrușniciile surorilor mai mici.
Clemmie, fata cea mică, era cea mai excentrica. Ea părea să trăiască doar pentru excursiile în natură și pentru avioane.
Alice este cea pe care eu am asezat-o constant în aceeași ecuație cu enigma. Mereu mi-a ieșit egalitate. Era o tânără de 16 ani cu o personalitate puternică și o imaginație debordantă. Își dorea să devină scriitoare de romane polițiste și…a reușit.
Alice trăia și acum. Încă scria, devenise celebră dar păstrase întotdeauna o doză de mister asupra vieții sale personale.
Sadie îi cere acordul lui Alice de a intra în Casa de lângă lac. Era convinsă că acolo stăteau dovezile care ar fi putut elucida misterul, doar că Alice nu se dovedește prea cooperanta.
Ce ascundea Alice? Ce se afla cu adevărat în scrierile sale? De ce îi era teamă?
Romanul îți dă impresia unui puzzle uriaș din care îți sunt aruncate piesele pe rând. Elemente cheie sunt ascunse printre salturile de la un plan la altul iar la un moment dat… nu mai știi ce să crezi. Știți imaginile acelea vechi, alb-negru? Cele în care ai impresia că ochii imortalizați pe peliculă îți urmăresc fiecare mișcare? Așa m-am simțit eu. Urmărită de fiecare personaj. Toți aveau motive. Toți se puteau ascunde în spatele acestei tragedii. E de-ajuns doar o privire mai atentă dincolo de aparențe și de spoiala fericirii pentru ca lucrurile să înceapă să se așeze.
Mi-am făcut scenarii. Am căutat vinovați. Am adăugat și am șters suspecți de pe lista mea. Am intuit care este personajul cheie dar nu îi înțelegeam motivația. Trebuia întâi să mă conving că alții nu ar fi avut o motivație mult mai puternică decât a vinovatului pentru a-l face pe micul Theo să dispară pentru totdeauna.
Am urmărit cu interes și tentele psihologice ale romanului. Toți trăiseră o trauma. Eleanor era o femeie fericită, dar trăia cu un zbucium interior. Devenise Mama, femeia gata să facă orice pentru liniștea și siguranța copiilor săi, dar îi era dor să fie Eleanor cea aventuriera, cea care ar fi vizitat tigri și s-ar fi bucurat de ploaie.
Ce ascundea Casa de lângă lac?
O combinație de tristețe, bucurie, puncte nevralgice și neputința. Un roman echilibrat, din punctul meu de vedere. Un roman care îți oferă doza optimă de mister, adrenalină și de poveste care să îți rămână în suflet.
Exista doar un singur lucru pe care nu l-am digerat prea ușor. Pe cât de lent ne-a fost parcursul către deznodământ, pe-atat de alert ni s-a servit finalul. Nu apucasem să asimilez deznodământul că am și avut parte de o alta răsturnare cu doar o întorsătură de condei. Pentru că de-a lungul cărții anumite idei au fost reluate și puse în pagină sub alta forma, ca pentru a adânci misterul și frumusețea din jurul casei, aș fi avut nevoie de o trecere mai lentă către punctul final. Aș fi vrut să simt regretele, să văd cum se scutură vinovăția de pe umeri și cum se reunesc punțile ce fuseseră odată distruse prin lucrurile tăinuite.
Lăsând asta la o parte, este un roman pe care îl recomand cu tot dragul!
Despre carte:
A apărut în 2017 la editura Humanitas în colecția Raftul Denisei.
Număr pagini: 487
Traducere: Sinziana Dragoș