You cannot copy content of this page
Am scris noaptea în jurnal
Recenzii

Am scris noaptea în jurnal – Veera Hiranandani, recenzie

„Am scris noaptea în jurnal” sau cât de diferite pot fi poveștile unor copii din colțuri diferite ale lumii. Și cât de copilăros mi se pare jurnalul meu acum. Nu cred că ar trebui să existe nicăieri în lume, în orice an, copii care să fie obligați să împacheteze ce pot căra și să plece în alt loc.

– Uneori, se mai întâmplă și lucruri inexplicabile, i-a răspuns Amil. Nu toate faptele adulților pot fi înțelese.

Am auzit astfel de povești, despre oameni care și-au părăsit casele, fugind din calea războiului doar cu hainele de pe ei și câteva bucate în ranițe. Asta facem și noi acum, chiar dacă nu suntem în război.

 

Am scris noaptea în jurnal
Am scris noaptea în jurnal

Am scris noaptea în jurnal – o mărturie tulburătoare

Nota autoarei – În zilele de 14 și 15 august 1947, India și-a câștigat independența de sub stăpânirea Marii Britanii și a fost împărțită în două republici: India și Pakistan. Separarea s-a petrecut după secole de tensiuni religioase între hindușii indieni și musulmanii indieni.

Și credeți că separarea a fost măsura prin care s-a instaurat subit pacea? Au curs râuri de lapte și miere? Nu. Au curs râuri de lacrimi pentru cei care au simțit că trebuie să împartă în două propria viață. Autoarea și-a construit toată povestea în jurul istoriilor de familie. Pe linie paternă au existat strămoși care și-au pus viața în ranițe, au luat ulcioare cu apă și au plecat.

Dacă nu aș fi citit nota autoarei, aș fi putut jura că este o poveste adevărată. Lesne poți vizualiza întreaga atmosferă apăsătoare, asta chiar dacă naratorul este doar un copil în vârstă de doisprezece ani.

Am scris noaptea în jurnal – o lume ruptă în două

Nici nu știu să spun ce m-a durut mai tare în povestea Nishei. Faptul că a trebuit să plece de acasă deși nu își dorea asta. Faptul că și-a pierdut prietenul cel mai bun doar pentru că acesta era musulman. Faptul că scria în jurnalul ei niște mini scrisori adresate mamei sale. O pierduse pe mama ei înainte de a putea să își creeze mai multe amintiri cu ea. Mama nu mai era acolo să o sfătuiască, nici să fie martora evenimentelor din viața ei, nici pentru a o îmbrățișa înainte de culcare.

Stau și mă gândesc la carte de câteva zile. Nu este cea mai „vie”, nici cea mai cutremurătoare. Dar este răvășitoare în simplitatea ei. Poate nu pe măsură ce o citești. Poate atunci când compari viața lor cu a ta. Sau când ai curaj să faci un exercițiu de imaginație și te pui în locul lor câteva minute.

Am scris noaptea în jurnal – un roman despre putere

Nisha și Amil aveau o viață frumoasă și sigură. Nu stăteau foarte mult cu tatăl lor, dar știau și simțeau că sunt iubiți. Amil mai puțin. Datorită faptului că era dislexic (nu ni se spune concret, dar așa am perceput eu), Amil era mereu în vizorul profesorilor. Voia să picteze, făcea tot felul de animăluțe și flori în locul literelor. Dar era atent la sora lui și la nevoile acesteia.

Nisha, fata cea mare și mândria familiei, împlinise doisprezece ani și primise din nou drept cadou o bijuterie de-a mamei sale. O simțea făcând parte din lumea ei. Lumea lor se clatină atunci când bărbați furioși vin acasă la ei, când tatăl și bunica încep să vorbească în șoaptă. Hindusă după tată, musulmană după mamă. Unde era locul ei? Unde însemna acasă cu adevărat?

Călătoria spre noua casă nu este deloc ușoară. Este presărată cu teroare, disperare și incidente de tot felul. Vor reuși în această nouă încercare?

„Am scris noaptea în jurnal” nu este cea mai elaborată carte. Nici nu are nu știu ce fel de detalii înfricoșătoare. Dar reușește să se păstreze aproape de linia poveștii. Nu simți nicio clipă că nu un copil povestește despre toate astea. Lucrurile sunt fie banale, fie copilărești, fie dure sau atât de dure pe cât le poate percepe un copil inocent.

Am citit-o foarte repede, în vreo trei ore. Mi-a făcut plăcere să îi cunosc, chiar dacă nu știam prea multe despre episodul menționat în carte. Mi-am promis că voi căuta și alte romane pe aceeași temă. Mie îmi place India. Culoarea, condimentele, tradițiile, hainele. Nu aș zice nu unei călătorii acolo, fie ea și literară.

Pentru curioși, cartea a apărut la Epica Publishing House și poate fi comandată de aici. 

An aparitie: 2019

Autor: Veera Hiranandani

Categoria: Literatura Universala

Editie: Necartonata

Editura: EPICA

Nr. pagini: 256

Titlu Original: The Night Diary

Traducator: Iris Manuela Anghel

7 comentarii

  • Stef Rof

    Doar citești recenzia și te tăie pe inimă, de cum să trăiești în realitate astfel de drame..

    Eu unul de cand am citit istoria religiilor, (fragmente) pentru mine religia a dispărut din suflet, apoi am citit si istoria bisericii, apoi cand vezi firul roșu marcat cu mult, mult sânge și drame, nu-ţi mai trebuie in fața ochilor așa ceva..
    Pur și simplu halucinezi când vezi de ce este in stare să facă omul semenului său, doar pentru o afurisita de biserică sau zeu, sau statuie, sau religie.. Măcar dacă le-ar face bine apoi, dar nici nu îi gadila..
    Păcat că s-au întâmplat astfel de tragedii umane..

    Am notat și cartea..
    Multumesc,
    Seară Faină să ai !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *