Pachinko – Min Jin Lee, recenzie

Pachinko s-a înscris pe lista romanelor bune pe care le-am citit anul acesta. A fost o perioadă în care mi-am dorit mult cartea, dar am uitat o vreme de ea. Dar cred că mi-era destinată, așa că soarta a vrut să ne întâlnim. Și mă bucur mult că mi-am ascultat instinctul! Pachinko este o carte plină cu de toate. Nu aș putea să trasez o singură temă mai importantă. Cred doar că soarta coreenilor, lupta lor, încăpățânarea cu care au mers mai departe… toate astea au fost ideile principale în jurul cărora au gravitat personajele și poveștile secundare.

„- Oriunde mergi, numai oameni ticăloși. Nu au nimic bun. Vrei să vezi cum se înrăiește un om? Fă dintr-un om obișnuit unul cu un succes inimaginabil! Să vedem cât de bun va rămâne când va putea face orice dorește.”

A fost prima mea întâlnire cu Min Jin Lee și am rămas impresionată de stilul cald, domol și plăcut în care a învăluit totul. E greșit dacă spun că am simțit clopoței mângâiați de vânt, petale gingașe de flori și aromă de ceai de iasomie? Cultura asiatică este fascinantă și tot ce am enumerat mai sus îmi aduce aminte de tot ceea ce ea înseamnă. Ps: să nu mai spuneți nimănui, dar eu nici acum nu știu să îi încadrez pe asiatici. Nu știu care sunt coreeni, japonezi, filipinezi, chinezi. Dar știu din articolele diverse pe care le-am parcurs că, deși războiul s-a încheiat de multă vreme, antipatia a rămas.

Pachinko – lupta pentru supraviețuire.

“ Învaţă tot! Umpleţi mintea de cunoştinţe – e singurul gen de putere de care nu te poate priva nimeni.”

Ajunsesem deja să citesc câteva pagini bune și încă nu descoperisem ce înseamnă titlul cărții. Nu am mai rezistat și am căutat repede pe Google. Și am aflat că este un joc mecanic apărut în Japonia, în anii ‘40, activat cu bile de metal. Sumele investite în aceste săli de joc sunt uriașe. Deși personajele au avut de-a lungul timpului viața strâns legată de sălile de pachinko, nu cred că autoarea a dorit să sublinieze acest fapt. Din punctul meu de vedere, titlul nu face decât să evidențieze șansele fragile pe care le primim de la destin. La naștere, exact ca și în sala de joc, primim câteva „bile”. Doar de noi depinde să „cumpărăm” mai multe pe parcurs. Unii, în ciuda sumelor investite, pierd tot ce au. Alții, cei născuți sub stele norocoase, multiplică tot ce au. Viața poate fi nedreaptă. Valurile vieții au grijă să ne arunce de pe o baricadă pe alta.

„Pachinko era un joc prostesc, dar viața, nu”…

Pachinko – o saga de familie

Așa cum am spus mai sus, autoarea a îmbrăcat întreaga poveste într-un strat catifelat. Cu un ritm alert, fără detalii și decrieri care să „rupă” ritmul lecturii, Pachinko este un roman care se citește foarte ușor, în ciuda mărimii sale. Am apreciat salturile în timp, am simțit că nu pierd vremea, dacă pot spune așa. Dar, din punctul meu de vedere, salturile au fost prea mari spre final. Cred că autoarea putea alege să încheie povestea undeva mai în spate și să ofere timp personajelor sale. La început, prima parte a poveștii, când accentul cade pe Sunja, fiica unor coreeni modești, am citit cu o imensă plăcere. Dragul acesta de lectură, modul delicat în care povestea mi s-a lipit de suflet… de mult nu mi s-a mai întâmplat asta.

„Sunja-ya, viața femeii înseamnă muncă și suferință fără sfârșit. Suferință după suferință. E bine să fii pregătită pentru asta, să știi. Ești aproape femeie, așa că cineva trebuie să ți-o spună. Ca femeie, bărbatul pe care ți-l alegi drept soț va hotărî întru totul calitatea vieții pe care o vei duce mai departe. Un bărbat bun îți va oferi o viață decentă, un bărbat rău, o viață de coșmar – dar oricum ar fi, să te aștepți mereu la suferință și continuă să muncești din greu. Nimeni nu va avea grijă de o femeie sărmană – nimeni, în afară de ea însăși.”

Apoi, în ritmul în care au fost introduse noile generații în poveste, am simțit că mă distanțez treptat de lumea pe care Min Jin Lee o creionase până atunci. Singura mea bucurie a fost prezența lui Sunje, un personaj deosebit, desăvârșit prezentat cititorilor.

„…da, viaţa în Osaka va fi grea, dar totul va fi bine. Vor face o supă gustoasă din pietre şi amărăciune. Japonezii n-aveau decât să creadă ce vor. Nimic nu va conta câtă vreme ei supravieţuiau şi răzbăteau în viaţă.”

Coreeni versus japonezi –  prăpastie de netrecut

Istoria a schimbat vieți. A pus laolaltă familii care au pierdut cu familii care au dorit cu tot dinadinsul să câștige. Istoria este un malaxor, angrenat de un mecanism prea amplu pentru a fi înțeles la prima vedere. Despre viața coreenilor aflați sub ocupația japoneză nu am citit foarte mult, dar am descoperit că este un subiect dureros, dar și un izvor nesecat de povești de viață.

Deși a împletit armonis două constante: educația și credința, capitolul la care Min Jin Lee a excelat a fost altul: personajele sale. Sunja este urmărită în diverse etape, de la femeia tăcută și supusă la mama capabilă de orice pentru copilul său. Mi-a plăcut tare, tare mult de ea!

Pachinko este un carte cu un subiect intens, un roman care te poartă pe aripile sale, fără să îți dai seama. Roman de stare, cu ritm alert și personaje ușor de îndrăgit, Pachinko este numai bun de pus pe lista scurtă. Recomand!

Pachinko a apărut la Editura Nemira, colecția Babel, și poate fi cumpărat de aici. 

Detalii:

BESTSELLER New York Times, USA Today, Wall Street Journal si Washington Post

Finalist National Book Award

Finalist Dayton Literary Peace Prize

An aparitie: 2019

Autor: Min Jin Lee

Nr. pagini: 688

Traducator: Cristina Nan