Ale cui sunt valurile? Nu veți găsi răspunsul pe siteul prietenilor de la Libris, dar veți găsi cartea și veți primi alte întrebări și alte răspunsuri. La fel de minunate și la fel de pline de trăire, dragoste și speranță.
„…dacă totul în jurul tău este rupt, este timpul să începi să repari.”
Romanul scris de Amanda Dykes vine la pachet cu o poveste caldă, tandră și extrem de emoționantă. Mi s-a lipit de suflet și am simțit cum își face loc în el. Și sunt sigură că locul va rămâne al acestei povești pentru o vreme, că nimeni nu va putea să o dezlipească de acolo. Și fac această mărturisire nu în urma unei eliberări, ci a unei conștientizări, a unei aprecieri sincere la adresa unei povești simple, cu înflorituri precise, duioase și vibrante.
Ale cui sunt valurile? Puterea dragostei și a credinței
V-am pomenit mai sus de o eliberare și simt nevoia să vă ofer și contextul acestui termen. Luna trecută am citit alt roman scris de Amanda Dykes – Cine aprinde stelele? – și am simțit permanent nevoia de mai multă esență, de mai mult timp alocat fiecărei decizii, fiecărei etape din viața personajelor sale. Vă mărturiseam atunci că povestea ar fi fost și mai drăguță dacă nu aș fi simțit atâtea ruperi de ritm.
Văzusem în online multe păreri favorabile acestei povești și mă gândeam că iar nu voi fi pe aceeași lungime de undă cu autoarea. Dar, spre surprinderea mea, am fost amândouă în aceeași barcă și am înfruntat aceleași valuri. Nu ne-au îndepărtat curenții, nu ne-au dus spre alte țărmuri și nici nu ne-au bătut valurile și furtunile. Mi-a permis să fac parte din această călătorie, și-a lăsat personajele să aleagă, să greșească, să trăiască alături și cu deciziile lor.
Și am simțit că m-am desprins de tot ce a însemnat prima mea întâlnire literară cu Amanda Dykes. Mi-am simțit sufletul ușor, pătruns de o poveste care l-a încălzit și l-a cucerit treptat. Începusem cartea asta cu o greutate agățată de inimă. Deja simțeam cum mă voi zbate printre valuri și destăinuiri să o duc la capăt. Știu, știu că nu-i drept, dar nu mă pot abține uneori. Și așa fericită am fost să nu mă simt pierdută, să nu-mi pese de cât de departe este țărmul și pe care mal voi ajunge. Aveam doar încredere și speranța că oamenii ăștia își vor scrijeli povestea și pe umerii mei. Am regretat permanent că nu am putut expedia și eu o piatră spre dirigintele poștei. Aș fi vrut să fac parte complet din tot ce a însemnat Robert Bliss și lupta lui împotriva timpului și a uitării.
Trecut, prezent și tot ce încape între ele
„Nisipul nu este altceva decât stânci mici. Iar stâncile nu sunt altceva decât bucăți mai mici de pământ. Pământ solid. Nu contează ce valuri spumegă în jurul tău…
Urcă-te pe stânca ta și să ne vedem de viața noastră. Mergem pe mare, fata mea!”
Îmi plac tare mult poveștile care împletesc trecutul și prezentul într-un fir interesant, plin de texturi și culori. Tapiseria unor astfel de povești va deveni la fel de vibrantă, de puternică și de plină de culoare. Amanda Dykes pare să fi găsit aici echilibrul perfect și poveștile au strălucit amândouă în felul lor. Modul tainic și emoționant în care a ales să le unească a fost atât de natural, a venit atât de firesc, dar și abrupt cumva, peste mine. M-am simțit părtașa suferințelor, dorințelor și neputințelor celor pe care i-am întâlnit în micuțul orășel Ansel-by-the-sea.
Nu putem să-i protejăm pe cei dragi întotdeauna, nu putem să le rescriem paginile din cartea vieții și nici consemna un alt final pentru ei. Suntem datori să îi iubim, să le oferim în mintea noastră un loc în care să trăiască pentru totdeauna și să le cinstim amintirea. Robert Bliss ne predă o lecție magistrală de viață și iubire, un exemplu de devotament și dăruire. Și povestea lui sunt sigură că vă va determina, măcar pentru o vreme, să priviți altfel farurile.
Ale cui sunt valurile? Cât de bine îi cunoaștem pe cei din jurul nostru?
Annie este nevoită să se întoarcă acasă, în Ansel-by-the-sea. Iubea locul ăsta și o lega de el multe amintiri, dar valurile vieții o purtaseră departe de insulele familiare. Singura legătură pe care o mai avea cu acest orășel pescăresc – stră-unchiul Bob – era pe cale să se rupă pentru totdeauna. Bob era foarte bolnav și Annie era nevoită să se pregătească pentru ultimul rămas bun.
Bob nu fusese niciodată un om vorbăreț, dar jucase un rol extrem de important în viața lui Annie. Distanța îi separase fizic, dar sufletele lor reușiseră cumva să rămână conectate de un fir al iubirii și al acceptării. Întoarsă acasă, Annie descoperă că știe foarte puține despre Bob și nu are nici prea multe indicii pentru ultima misiune pe care acesta i-o încredințează fără prea multe cuvinte. Annie primește o cheie într-un plic, fără alte indicații, și găsește un dulap plin cu pietre. Ce făcea Bob cu toate aceste pietre? Își pierduse oare mințile? Care era istoria din spatele acestor cutii cu pietre?
Ale cui sunt valurile? Cursa către adevăr, iertare și iubire
” – Uneori dragostea este o alegere.
– Si poți alege să nu iubești?
– Uneori cel mai bun mod de a iubi este să alegi să renunți.”
„Ale cui sunt valurile?” este un roman cu o poveste frumoasă, caldă și încărcată de emoție. Mi-a plăcut mult, foarte mult și, așa cum v-am spus mai sus, a aruncat o perspectivă nouă asupra farurilor. Și dacă asta ar putea fi explicația pentru ele? Gata, nu vă mai spun altceva, nu vreau să vă stric bucuria descoperirii comorii ascunsă în nisipul măturat de valuri. Să vă pregătiți pentru o călătorie vibrantă, plină de trăiri, iubire și sacrificii.
Ale cui sunt valurile? – Amanda Dykes – este disponibilă pe site-ul prietenilor de la Libris. Eu o super recomand!
PS: pe Libris vă așteaptă târgul LibFest. Găsiți reduceri și oferte speciale!
Categoria: Literatura Universala
Autor: Amanda Dykes
Editura: CASA CARTII
Nr. pagini: 412
Traducator: Adriana Ioana Nacu
An aparitie: 2022
Editie: Necartonata
Titlu Original: Whose Waves These Are
