Anca scrie...,  Creațiile mele

Copilărie

Copilărie, aș vrea să-mi cer iertare!
M-am tot grăbit, am tot cerut
Să cresc om mare.
 
Copilărie, mi-ai luat în joacă
Zâmbete, visuri
Și inima nu știe ce să facă.
 
Copilărie, te port în suflet
Da nu mai ai farmec.
Îți dau cu egoism câte un zâmbet.
 
 
Copilărie, să-mi spui, de ce m-am grăbit?
De ce am uitat?
Spune-mi, de ce am clipit?
 
Copilărie, mai lasă-mi genunchii juliți
Și rana din palmă
De ce n-ai strigat: de ce vă grăbiți?
 
Copilărie, de ce nu mă mai joc?
De ce nu mai sper?
De ce de zâmbet pur nu mai e loc?
 
 
Copilărie, te strig în vise
Lasă-mi speranța,
Și lasă-mi uși deschise
Ca să mă pot întoarce oricând la tine
Ca să te simt și să mă simt pe mine.
 
Copilărie, tărâm de povești
Zmei, zâne, iertare,
Culoare și farmec îmi ești.
feather-3010848__480.jpg
 
 

16 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *