Copilărie, aș vrea să-mi cer iertare!
M-am tot grăbit, am tot cerut
Să cresc om mare.
 
Copilărie, mi-ai luat în joacă
Zâmbete, visuri
Și inima nu știe ce să facă.
 
Copilărie, te port în suflet
Da nu mai ai farmec.
Îți dau cu egoism câte un zâmbet.
 
 
Copilărie, să-mi spui, de ce m-am grăbit?
De ce am uitat?
Spune-mi, de ce am clipit?
 
Copilărie, mai lasă-mi genunchii juliți
Și rana din palmă
De ce n-ai strigat: de ce vă grăbiți?
 
Copilărie, de ce nu mă mai joc?
De ce nu mai sper?
De ce de zâmbet pur nu mai e loc?
 
 
Copilărie, te strig în vise
Lasă-mi speranța,
Și lasă-mi uși deschise
Ca să mă pot întoarce oricând la tine
Ca să te simt și să mă simt pe mine.
 
Copilărie, tărâm de povești
Zmei, zâne, iertare,
Culoare și farmec îmi ești.
feather-3010848__480.jpg
 
 

16 COMENTARII

  1. Frumoasa poezie!chiar daca am pierdut-o si nu se mai întoarce,cred ca trebuie sa încercăm macar din cand în cand sa revenim la ea ,cu ajutorul copiilor din jurul nostru.

  2. Coarda mea sensibilă…pierderea copilăriei. Îmi lipsește totul: jocul, bunicii, părinții tineri, visurile, speranțele, prietenii, tot…:(

  3. Cu toții ne-am cam grăbit să creștem, important este să lăsăm din când în când copilul din noi să iasă la suprafață… Emoționante versuri, felicitări! <3

Lasă un răspuns