Floare de zăpadă și evantaiul secret – Lisa See (recenzie)

„Încă mai învăț despre dragoste. Am crezut că am înțeles-o – nu doar dragostea de mamă, ci și dragostea pentru părinți, pentru soț și pentru sufletul-pereche. Am încercat și celelalte tipuri de dragoste – dragostea din milă, dragostea din respect și dragostea din gratitudine. Dar, uitându-mă la evantaiul nostru secret cu mesajele noastre scrise pe el timp de mulți ani, îmi dau seama că n-am prețuit cea mai importantă dragoste, dragostea din adâncul inimii.”

Am de mult timp cartea asta în bibliotecă și mi-am tot promis că o voi citi. Probabil nu era timpul ei. Am citit-o exact atunci când am fost suficient de pregătită. de deschisă și de matură pentru a străbate și a o înțelege. Un roman confesiune, un roman care evidențiază, pe de-o parte, o cultură condusă de superstiții și obiceiuri străvechi; și pe de alta, viața unei femei, o viață care începe din primele clipe petrecute pe pământ sub semnul inferiorității. Să fii femeie în partea aceea a Chinei era mai puțin decât cel mai puțin lucru la care vă gândiți. O gură în plus de hrănit. Două mâini bune la crescut copii și la brodat. Două mâini și un corp mutilat. Oase care sunt frânte înainte de a se dezvolta complet.

Obiceiul legării picioarelor mi s-a părut barbar. Urât. Crunt. Nu știu cum poate fi considerată grațioasă o astfel de femeie care poartă toată greutatea vieții sale pe un picior rupt în două, pe degetul cel mare de la picior. Mamele le legau picioarele fetelor. Unde-i dragostea? Unele dădeau greș și fetele se stingeau sub ochii lor, măcinate de infecții și febră. Femeile au aceeași viață lipsită de atenție și importanță. Singurele lucruri care se schimbă în viața lor sunt pieptănăturile. Există coafuri pentru momentul în care fetele devin femei, coafuri pentru logodnă și coafuri pentru femeile căsătorite. 

Pentru a pune accentul și mai mult pe femei și soarta lor, autoarea de origine americană, Lisa See, studiază toate elementele din viața unei femei. Studiază alfabetul no shu, scriere specifică femeilor, caractere subțiri și diafane; învață despre obiceiurile din anumite zone ale Chinei și concentrează toată acțiunea în jurul a două femei: Floare de zăpadă și Floare de crin. 

Floare de crin făcea parte dintr-o familie săracă dar binecuvântată cu fii. Floare de crin lăsase în urmă ulițele pline de praf și aventurile specifice unui copil curios pentru procedeul care îi va marca viața pentru totdeauna. 

„Viaţa mea a avut un curs normal: zile de fiică, zile ale strângerii părului, zile de orez şi sare, iar acum – şederea în tăcere.”

Avea șapte ani când i s-au legat picioarele de către mama ei. Era cu un an mai târziu decât era obiceiul, dar pețitoarea din zonă îi studiase picioarele cu multă atenție și proorocise niște picioare ideale. Idealul „florii de lotus auriu” (așa sunt numite picioarele lor) era șapte centimetri. Șapte centimetri obținuți prin tortură și riscuri uriașe. Pentru acei șapte centimetri, fetele aveau să capete pentru totdeauna un mers lipsit de echilibru, se balansau precum rațele mandarine. Mersul legănat precum cel al rațelor era cel care trezea cele mai aprinse fantezii ale soților când venea vorba de relațiile de alcov. Picioarele ideale sunt cele care îi obțin lui Floare de crin o căsătorie extrem de avantajoasă. Picioarele ei și relația de laotong pe care pețitoarea i-o obținuse. 

Deși am citit mai multe cărți care sunt bazate pe elementele acestei culturi, este prima oară când citesc despre relația laotong – suflete pereche. Aceste relații erau mai importante pentru o femeie decât propria căsătorie și mult mai intime, mai importante decât prieteniile legate cu surorile de cruce (femei care se sprijineau în momentele aranjării nunților, care se vizitau). 

Laotong era o „căsătorie” la nivel spiritual. Două fete care semănau în toate sau în cele mai multe puncte din cele opt care le guvernau destinul. Fetele se vizitau frecvent, își destăinuiau cele mai ascunse gânduri și secrete, împărțeau bucuriile și lacrimile. Dacă un bărbat putea să își aleagă și alte concubine, o laotong îți aparținea pentru toată viața. 

Floare de zăpadă era laotong pentru Floare de crin. Proveneau din familii din medii sociale diferite, dar semănau în toate cele opt puncte. Își completau tăcerile, își dădeau curaj, învățau lucruri una de la alta și își promiteau frecvent că vor fi „o pereche de rațe mandarine” pe luciul apei. Prietenia lor creștea pe zi ce trecea, dar viața avea să le pună piedici la tot pasul. 

Am aflat atât de multe lucruri din romanul acesta, m-a durut sufletul să asist la toate suferințele lor, mi-a fost teamă că prietenia lor se va distruge odată ce barierele impuse de oameni începeau să crească în dimensiuni. Mă gândeam că ei vor fi responsabili de distanțarea lor, dar nu am apreciat puterea unui singur cuvânt. Nu a fost nevoie de multe cuvinte, unul singur a fost de ajuns pentru a dărâma tot ce clădiseră împreună. Rămăsese doar evantaiul pe care își însemnau evenimentele din viața lor. Exista „divorțul” și în relația de laotong?

„Toată viața mea am tânjit după iubire. Întotdeauna am crezut că e implicită, dar acum văd, cu rușine și tristețe, că nu am înțeles nimic din iubirea din adâncul inimii. Iubirea dintre surori (laotong).”

Floare de zăpadă și evantaiul secret este un roman document, un roman care spune povești despre femei născute sub o stea a ghinionului într-o societate de tip patriarhat. Floare de crin m-a dezamăgit pe alocuri. De fapt, amândouă. S-au lăsat conduse de tăcere, au lăsat lujerii mândriei să înnăbușe tot ce crescuseră cu dragoste și cu eforturi uriașe. Romanul este unul care te învață, te îmbogățești după ce îl citești. Îți rămâne în suflet datorită elementelor triste pe care le regăsești în fiecare rând. 

Vă recomand tuturor cartea! Este o lecție despre prietenie, sacrificiu și dragoste!