De vorbă cu mine stau cum nu stau cu nimeni altcineva. Îmi place să trag linie atunci când merg seara la culcare. Să văd ce am făcut peste zi. Pentru mine și pentru alții. Sunt zile în care îi iubesc mai mult pe ei decât pe mine. Și asta nu este bine. Eu trebuie să mă iubesc, eu trebuie să știu că sunt rădăcina. Și fără o rădăcină bună, „planta” nu poate fi sănătoasă.

Teoria sună bine mereu. Aș minți dacă aș spune că nu o încalc. Cu grație și eleganță. Sunt expertă. Mă sparg în bucăți, mă adun pe făraș. Ca să o iau de la capăt a doua zi. Și știu că nu e bine să implici sufletul. Și o fac în continuare. Îl scot la mezat de parcă aș avea vreo nouă. Sufletul meu nu este pisică.

Îl încarc cu tot felul de nebunii. Îl sufoc cu banalități și uit să mă bucur de ceea ce am. De ceea ce ma înconjoară și de ceea ce mă face fericită cu adevărat. Si îl daruiesc prea ușor. Și îl cert tot pe el atunci cand inceo smotrul din cel mai îndepărtat și prăfuit ungher.

De vorba cu mine – de ce mai doare?

De ce nu există anestezie pentru viață? Aș sta să îmi fac una pe viu. Mi-aș scoate încet din inimă toate persoanele care au ocupat locul, abuziv sau nu. Le-aș da ce mi-au adus, le-aș mulțumi și aș trânti ușa cu un nu! mulțumesc! Du-te la altă masă.

Mi-am tot promis mie. Da cred că am citit prea multe cărți cu criminali. Știți că se spune că se întorc mereu la locul faptei. Eu mă întorc la oamenii care îmi greșesc. Pentru că sunt a naibii de toantă și de nostalgică. Și de devotată.

Și spun cuvinte, îmi urlă în gât cuvintele nerostite, se zvârcolește sufletul. Mă consum, mă topesc. Și spun ce am pe suflet, nu vreau să îmi pară rău pentru cuvintele nerostite. Chiar dacă aș prefera să le spun pe cele care ar putea vindeca sau declara iubire. Chiar dacă m-aș agăța de oameni pentru a-i îmbrățișa. Sau pentru a-mi ostoi mie setea de îmbrățișări.

De vorbă cu mine – de suflet trebuie să am grijă

Unde greșesc? Îmi pun sufletul pe tavă și mă ofer complet. Nu mă iert, mă cert și aș da cu mine de pereți. Sensibiloasă am fost mereu, dar parcă prea mult îmi pasă de oamenii care nu îmi merită așteptările și nici gândurile.

Eu sunt omul care s-ar hrăni numai cu cuvinte. Și cu tradiții lăsate din generație în generație. Mese de duminică, mâncare făcută după caietul cu rețete al bunicii, telefoane de „lasă asta, spune-mi cum ești.”
Suntem angrenați în goana asta iluzorie după a avea. „a poseda” mi-a devenit antipatic rău.

Vreau să posed amintiri și cântece care ma duc cu gândul la zile leneșe petrecute la pădure sau la plajă. Să am prieteni buni o mie și cu fiecare să am o relație specială. Să am motive să zâmbesc și cărți pe care nu aș reuși să le citesc de-aș avea nouă vieți. Degeaba am o canapea mare, dacă nu o umple nimeni. Ce dacă se vor forma cocoloașe? Asta înseamnă că a fost mereu plină cu oameni dragi.

Și de asta îmi scot sufletul pe tavă. Pentru că tânjesc. Tânjesc după valori adevărate, după lucruri mici care devin mărețe cu timpul. După discuții sincere și dezinvolte. După priviri curate și zâmbete sincere.

Și după ceva despre care nu pot vorbi. Pentru că nu m-am vindecat complet. Pentru că în spatele grijilor de adult mai stă un copil cu genunchii juliți care are nevoie de mama și de „lasă-ma să suflu ca să treacă.”
Poate că nici nu mă las vindecată, poate că rănile mi le adâncesc prin atâtea bariere pe care mi le ridic singură. Poate că ar trebui să cred mai mult în mine. Să nu mă mai gândesc că oamenii pleacă din vina mea. Ci pleacă pur și simplu. Poate e o vitrină mai lustruită alături sau poate nu mai are omul acela motive pentru a rămâne. Și dacă el vrea să plece, eu de ce mă condamn? Eu de ce mă judec?

După multă vreme, îmi dau seama că sunt prea dură cu mine. Și nu ar trebui să fiu. Dar pentru a nu uita iar, am decis să elimin tot ceea ce mă obosea. Energiile negative sunt mai ale naibii decât mărăcinii de pe șosetele flaușate. Se lipesc oamenii ăștia de tine, trag și trag, apoi pleacă. Ăștia sunt periculoși. De asta îi dau deoparte. Să rămână cei care ale căror valori seamănă cu ale mele. Poate nu mai scot sufletul la mezat de atâtea ori. Că vor avea ei grijă să îl țină sub observație.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

21 COMENTARII

  2. Frumos gândit, frumos scris.Este greu să vorbești cu tine sincer și deschis, să lași deoparte oamenii răi și energiile negative, să nu îți mai pese.Adică eu una, nu prea reușesc, la fel cum nu reușesc nici să mă laud sau să fiu mulțumită de mine.Parcă mereu aș mai avea ceva de făcut, de adăugat….

  3. Am citit un articol interesant in a carei poveste ma regasesc si eu. Mereu am zis sa ma schimb, sa ma pun pe primul plan, sa ma iubesc mai mult dar nu reusesc intotdeauna. Cine ne apreciaza o face pentru ca asa suntem noi: uneori ne gandim si la altii.

  4. Foarte frumos! M-am regăsit în cuvintele tale şi le-am savurat. Persoanele care ne iubesc ne vor fi alături chiar dacă avem defecte. Chiar dacă uneori cedăm. Fii cine eşti, dragă Anca! Nu am vorbit noi prea mult, dar sunt sigură că eşti minunată

  5. Numai psihopații n-au empatie pentru lumea din jur. Fii așa cum ești, e adevăratul cîștig, indiferent că-n ochii neaveniților pare pierdere 🙂
    Sau, cum spunea cineva de care nu mai știu nimic, „și asta o să treacă”…
    Noapte bună!

  6. Bine te-am regasit, draga Anca. Eu ti-am spus de la început ca ai un Suflet nobil, deschis, frumos si sensibil, iar aceasta am remarcat-o din primii pasi facuti pe la aceasta casuta, pe care chiar mi-a parut rau ca am pierdut-o atâta vreme. Acum pot sa-i multumesc Potecutei, pentru ca de la ea am reusit sa ajung aici din nou. Chiar daca-mi vei închide fereastra, aceasta în fata, pentru mine personal ai fost si ramâi un Om plin de valori spirituale si de Suflet, si sunt convins ca Dumnezeu te iubeste si-ti va trimite mângâiere si sprijin în toate dimensiunile si aspectele perceptiei vietii.
    Fii binecuvântata cu liniste, bucurie si pace deplina, în Sufletul tau nobil si frumos, draga Anca !

  8. Anca, pe tine cine te-a mai supărat? Vezi că doar eu sufăr nepermis de mult pentru toți cei care-mi iau, nu doar o mână, ci mă iau cu totul. Și apoi mă lasă cu totul. Și își mai amintesc de mine doar când au nevoie. Capul sus!

    • Si eu simt la fel…de multe ori…dar stii? Nimeni nu perfect…suntem diferiti dar multi simtim la fel dar unii se refugiaza in munca, altii cauta fericiri iluzorii…altii au hobby uri..cititul, sportul, altii…sufera in tacere si altii striga dupa ajutor! Tu alegi ce vrei sa faci…important e sa nu renunti la tine! Sa ai o zi frumoasa! ❤

  9. În viață avem parte de oameni care pleacă, de la ei sa speram ca am învățat ceva sau ca ei au crescut și au nevoie de altceva decât ce le oferim noi. Avem și oameni care după apusul soarelui rămân alături, iar la răsărit ne zâmbesc, chiar dacă poate afara e crivăț. Nu ești vinovata de plecările din gara ta. Fiecare are câte un bilet, fiecare știe ce are de făcut cu el.
    Nu porți vina niciunui om care a luat trenul și a colindat, tu ești un om care taci ca să asculți și vezi dincolo de cuvinte. Nu te învinovăți pentru deciziile altora. Nu ai de ce. Tu ești un suflet frumos ce a învățat sa zâmbească prin ploaie. Te îmbrățișez scumpa mea! Nu plânge oamenii care au plecat. Zâmbeste celor care o sa vina!

  10. Eeeee, aici am citit-o pe Anca ! Deci tu ești Anca 🙂 ?
    De obicei nu comentez pentru că altceva mai bun nu aveam de făcut sau să mă fac remarcat,
    însă și atunci când simt și vreu să-mi spun dorul și apăsul meu, atunci și de m-ar lega cineva cu mâinile la spate și tot îmi transmit gândul, găsesc eu sursa..
    Eu vreau..eu unul, cineva, un tip, un nimeni, care nu ne cunoaștem decât din tastaturi, eu Vreau!!! să-ţi Mulțumesc, pentru ceea ce ești !!! Și da, m-am regăsit în multe cuvinte din această poveste, viața ta, iar din unele pot trage învățătură..
    Îmi place să citesc oamenii, însă uni vin cu atâta amaraciune și venin încât nu-i pot citi până la capăt, pe când, pe tine te-am citit cu atâta emoție de parcă mi-ai povestit viața ta direct în inimă..
    Un amănunt care mi-a plăcut și care transmite foarte multe, este așa cum ai spus, și îmi place mult cum ai spus..
    „Eu nu am suflet de pisică” ..
    Am înțeles totul, pentru că am avut pisică toată viața, și nu-mi plac.. tot ce fac, fac pentru ele, dorm până la16 ore, iarna mai mult, se spală, apoi se întind, cerșesc mâncare, iar când vreau să-i bag și eu puțin mâna în blană să mă joc cu ia, scoate colții, gata să mă sfâșie.. astea-s pisicile..

    Aș dori să nu te schimbi, rămâi tot așa cu Sufletul tău pur și bun, doar că n-ar trebui să te mai lași dusă de val așa ușor,
    ‘pe ape și mai tulburi’, ca să nu-ți facă rău ‘sirenele’ prefăcute..
    Anca un Suflet Mare !

  11. Nu stiu care e treaba cu cei care pleaca si cei care raman. Nu sunt un om delicat, simpatic, dulce. Sunt un om dificil, nazuros, imprevizibil. Azi insa iti suflu putin pe rana si iti zic: „trece”. Panta rhei.

  12. Știi unde s-au dus comentariul ăsta? Dincolo de de cel mai puternic zid pe care îl ridicasem. Îți mulțumesc, Oana! Îți mulțumesc mult pentru tot!

    • Mulțumesc frumos! Uneori este bine să mai stăm de vorbă cu noi înșine.Lipsa comunicarii si a sinceritatii cu tine insati, inainte de toate, si apoi cu cei din jur, naste probleme mari. Ma analizez, ma incurajez, ma cert, imi dau sfaturi, ma critic, ma laud… Pai daca nu vorbesc eu cu mine, atunci cine?

      • Atat de mult m-am regasit in cuvintele tale.
        Esti o femeie minunata, Anca si meriti tot ceea ce e mai bun si frumos din aceasta lume!

  13. Ești tu, ești minunată și cu inima de aur, de asta te tot întorci la oamenii care te rănesc și le mai dai o șansă. Tu crezi în bunătate și sinceritate, și eu fac la fel, ar trebui să nu îi mai privim pe ceilalți prin filtrul propriului suflet, că eu cred că de aici ne-o mai luăm… Te iubesc, pentru că ești extraordinară și pentru că ești acolo mereu când am nevoie… Știu că nu ți-o spun prea des, dar tu ai fost, ești și vei fi mereu omul drag al sufletului meu, mai singurul om cu O mare adevărat din lumea asta nebună… <3 <3

Lasă un răspuns