• Anca scrie...

    De vorbă cu mine

    De vorbă cu mine stau cum nu stau cu nimeni altcineva. Îmi place să trag linie atunci când merg seara la culcare. Să văd ce am făcut peste zi. Pentru mine și pentru alții. Sunt zile în care îi iubesc mai mult pe ei decât pe mine. Și asta nu este bine. Eu trebuie să mă iubesc, eu trebuie să știu că sunt rădăcina. Și fără o rădăcină bună, „planta” nu poate fi sănătoasă. Teoria sună bine mereu. Aș minți dacă aș spune că nu o încalc. Cu grație și eleganță. Sunt expertă. Mă sparg în bucăți, mă adun pe făraș. Ca să o iau de la capăt a doua…

  • Anca scrie...

    Alte lecții…

    Mă lăudam eu acum ceva vreme cu 31 de lucruri pe care le-am învățat până la 31 de ani?Mă lăudam. Am omis cea mai importantă lecție: oamenii nu sunt lucruri. Nu îi poți îmbunătăți și nu le poți da o mână de var pentru a-i face să arate mai bine. Oamenii sunt fix așa cum sunt. Unii cred că așa e bine, că e normal. Pentru tine, normalitatea lor e anormală și invers.

  • Articole diverse

    2017, mai am doar câteva cuvinte…

    2017 în câteva ore vei deveni istorie. Pentru unii ai adus bucurii, pe alții i-ai încercat. Ai fost compus din milioane de clipe care au trecut diferit pentru fiecare dintre noi. Pentru mine ai fost un an mult mai bun în comparație cu alții. Vezi cum văd eu partea plină a paharului? M-ai lovit cu grăunțele tale de nisip și m-ai transformat într-o variantă mai bună. Câteva firicele de nisip le-ai cam irosit, am fost cam oarbă la ceea ce voiai să îmi transmiți și reticentă când a fost vorba de acceptare. 2017, ai fost diferit. Dacă aș putea te-aș asemăna cu mine. Când cald și calm, când arțăgos sau…

  • Anca scrie...

    Timpul….pierdem sau câștigăm?

    Timpul este cel mai bun sculptor. Ne sculpteaza în suflete amintiri, emoții și urme de oameni. Ne sculpteaza pe chip riduri în care ascunde înțelepciune și semnele tuturor emoțiilor pe care le-am trăit. Riduri de expresie…de parcă ți-ar fi teama să mai râzi, sau să te încrunti. Eu văd în riduri zâmbete sau lacrimile celor care mai au puterea să plângă pentru alții. E atâta frumusețe și atâta durere în aceste linii care par drumurile tuturor expresiilor adunate de-a lungul anilor.  Ne raportăm ciudat la el. De parcă am găsit pe undeva nu formula fumuseții veșnice ci formula tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. De parcă ar…

  • Anca scrie...

    Cum mi-am găsit fericirea în cărți

      Cartea a fost întotdeauna un refugiu. Am crescut la țară, într-o perioadă în care nici televizorul color nu era des întâlnit prin casele oamenilor iar de diversitatea programelor tv nici nu puteam discuta. Ne delectam cu desenele animate din weekend și cu Teleenciclopedia. În rest, nimic nu ne acapara interesul. Da, am crescut alergând în iarbă, culegând fructe și petrecând ore fără număr pe ulița satului fie în praf, fie la derdeluș când venea iarna. Am fost cu picioarele goale și am cutreierat străzi și malul Borcei dar știam că lumea este mult mai mare. Învățasem deja și la geografie despre alte culturi și am descoperit că lectura era…

  • Articole diverse

    Gânduri…

    E rece și este aproape seară. La ora asta toți se îndreaptă grăbiți spre casă. În câteva minute vor fi strânși în jurul mesei și vor împărtăși voioși întâmplările de peste zi. Și în casa noastră este cald, se aud râsete și zgomote de cuburi lego. Fetele s-au pus de acord să construiască un castel pentru prinți și prințese. În viziunea lor mereu tati și mami sunt împreună. Și ele sunt norocoase că au doi părinți care se luptă pentru viitorul lor, fiecare în felul lui. Tu, ai fost nevoit să pleci departe, eu sunt cu inima pe jumătate acasă, încercând să le dau un start mai bun în viață.…

  • Anca scrie...

    Despre mine…

    Sunt Anca. Sunt născută toamna și sunt o fire romantică. Dacă ai ajuns în spațiul meu virtual și alegi să poposești un pic pe aici, te rog să îți scuturi umerii de praf și de tristețe. Aici este căsuța mea din povesti. Nu, nu e din turta dulce deși mi-ar fi plăcut sa fie, nu e nici căsuța piticilor din poveste, este doar căsuța mea la care eu muncesc în fiecare zi. Bârnele care o susțin, eu le numesc vise. Materialul care ține legate toate ideile mele se numește speranță.  Iar toți cei care doresc să îi treacă pragul se numesc prieteni. Dacă veți vrea să vă lăsați o urma,…