Partea urâtă și minunată a lucrurilor – Bryn Greenwood, recenzie

„Partea urâtă și minunată a lucrurilor” este o carte care te pune pe gânduri. Mi-a fost greu să mă adun, mi-a fost greu să îmi înțeleg sentimentele în legătură cu ea. Toate lucrurile au o parte bună și una rea. Una întunecată și una minunată. Depinde din ce unghi privești. Am privit povestea asta din toate unghiurile. Și în fiecare dintre ele am dat dreptate celui care se află în poziția respectivă. Și știți ce e mai înfiorător? Că realitatea bate povestea asta. Că realitatea este urâtă și că fetele își încep viața amoroasă de la vârste fragede. Educația slabă, mediul din care provin, societatea… toate contribuie la asta.

La televizor, în timp ce eu încercam să rumeg subiectul, a apărut un subiect despre o fată care rămăsese la 14 ani. Am înțeles atunci că realitatea este mult mai gravă decât povestea din carte și nu m-am mai simțit vinovată. De ce vinovată? Pentru că m-am lăsat trasă în poveste și nu am mai judecat pe nimeni. Am primit povestea așa cum este ea. Nu m-am mai gândit la nimic din punct de vedere moral. Nu am mai căutat să judec deciziile lor prin prisma experienței sau a principiilor mele. Le-am primit așa cum au fost, am căutat să elimin partea întunecată și să rămân cu cea minunată.

Partea urâtă și minunată a lucrurilor – o poveste despre o dragoste altfel

Bryn Greenwood a construit o poveste credibilă. Atentă la fiecare element și descriind cu precizie fiecare cadru sau decizie, autoarea ajută cititorul să înțeleagă mai bine fiecare tușă trasată cu pensula sa magică. Știe să pună în evidență fiecare decizie și fiecare traumă care ar putea destabiliza întreaga existență a cuiva. Nu este ușor. Este o carte care consumă suflete, care te face să te bucuri că nu trăiești într-un astfel de cadru. Una care te obligă să te pui în pielea fiecărui personaj. Este un mediu plin de violență și promiscuitate, oameni care au eșuat și pentru care realitatea și normalul au alți parametri.

Nu este normal să crești doi copii printre doze de droguri, ace și seringi. Dar Val nu este preocupată de asta. Ea are altă problemă existențială: cum să își țină bărbatul numai pentru ea și când să își administreze următoarea doză. Wavy, fiica lui Val, este un copil traumatizat. Mama ei o abuza emoțional, îi spunea că oamenii sunt purtători de bacterii și germeni. Val nu încuraja îmbrățișatul sau mâncatul. Wavy nu mai mânca în prezența nimănui, se refugia pe veranda unui vecin și învăța despre constelații. Wavy a fost un copil abuzat. Nimeni nu i-a oferit atenție și dragoste, nimeni nu a fost atent la nevoile ei.

Îl întâlnește pe Kellen, un băiat ceva mai mare decât ea. Kellen este singurul care nu îi împune reguli și tipare. El vine în lumea ei, îi înțelege tăcerile și îi acceptă limbajul prin semne sau cele câteva cuvinte pe care ea le rostește uneori. În lumea lui Kellen nu există „așa trebuie să faci, așa e normal”. Există doar „fă așa cum vrei tu, fă ce simți”. Tocmai de asta l-am apreciat foarte tare deși intuiam cumva mersul lucrurilor.

Partea urâtă și minunată a lucrurilor – o luptă continuă

Mătușa lui Wavy era singurul element „normal” și stabil din viața fetei. Vizitele ocazionale pe care i le făcea acesteia erau etalonul vieții bine văzută de societate. Brenda se raporta la Wavy din poziția mamei cu două fete care nu dorește să treacă prin așa ceva și care crede că nu e normal ca o copilă de 12-13 ani să se îndrăgostească de un băiat care are dublul vârstei ei. Uf! Pe nerăsuflate am scris. Pentru că fix din poziția asta am privit și eu atunci când m-am pus în locul Brendei. Nu era ușor să asiști la decăderea lui Val. Și poate de asta Brenda se temea atât de tare pentru nepoata ei. Și pentru că îi era teamă ca Wavy să nu fie abuzată, să sufere traume și mai adânci decât cele pe care le suferise deja.

•         O poveste de viață

Am urmărit pas cu pas povestea asta. M-am înfuriat teribil când am văzut mediul în care Wavy a crescut și nepăsarea pe care o primea din partea părinților. M-am temut și am strâns din pumni când Kellen s-a apropiat de Wavy. Apoi, am fost impresionată de grija pe care el i-o acorda mereu. Era ceva pur și curat în legătura lor specială, ceva care escalada culmi și care risca să declanșeze adevărate avalanșe.

Greșit? Poate. Imoral? Se prea poate. Dar cine suntem noi să judecăm? Și dacă asta ar fi adevărata ei fericire? Și dacă ăsta este singurul colac de salvare pe care îl va primi vreodată? Dat fiind mediul în care trăia și modul în care fusese crescută, Wavy este o luptătoare. A luptat așa cum a știut. Nu s-a lăsat pierdută în labirintul plin de droguri și iluzii efemere. Nu e un subiect ușor de digerat. Nu este o poveste care încurajează astfel de relații. Este un mod prin care autoarea arată o picătură din fața dură a lumii în care trăim.

Autoarea este fiica unui fost traficant de droguri, așa că, sigur știe amănunte din lumea asta. Stilul ei de scriere este unul extrem de captivant. Eu o felicit pentru curajul de a aborda un astfel de subiect. Nu e ușor să scrii așa povești. Impactul puternic pe care îl au acestea asupra oamenilor este asemănător cu o sabie cu două tăișuri. Nu există cale de mijloc.

Romanul a apărut la Editura Herg Benet, colecția Passport și poate fi cumpărat de aici. 

An aparitie: 2018

Autor: Bryn Greenwood

Nr. pagini: 448

Traducator: Anca Zaharia